Categorii

Papa dialoghează cu membrii Consiliului Ebraic Mondial: Sub semnul apropierii şi al prieteniei

papa-consiliul-ebraic-mondialDialogul şi prietenia dintre evrei şi catolici, şi printre aceştia şi musulmanii, primirea migranţilor, în pofida temerilor legate de fundamentalismul terorist şi amintirea lui Shoah: acestea au fost principalele teme tratate de Papa Francisc în timpul dialogului cu membrii Consiliului Ebraic Mondial întâlniţi în după-amiaza zilei de 26 septembrie la „Sfânta Marta”. Şapte intervenţii – o introducere şi şase întrebări în diferite limbi (engleză, italiană şi spaniolă) – au ritmat conversaţia, la care Pontiful a participat răspunzând în italiană.

„Duminica aceasta celebrăm Anul Nou ebraic, Rosh haShana – a spus primul dintre interlocutorii săi la începutul întâlnirii adresându-se lui Francisc – şi evreii din lume se întâlnesc şi îşi transmit urarea de un an nou dulce şi fericit”. În acelaşi timp, a continuat el, se adresează şi „acelor persoane care au fost gentile cu evreii, pentru a le ura un an nou fericit. Darul pe care ni-l schimbăm este o prăjitură umplută cu miere, cu urarea de dulceaţă şi lumină. Şi dumneavoastră aţi fost un prieten sincer al neamului evreu şi noi vă mulţumim mult pentru tot ceea ce faceţi”. Pentru aceasta, a adăugat el, „ne adresăm dumneavoastră şi cu dorinţa păcii, pacea în Orientul Mijlociu”, unde „catolicii continuă să fie ucişi pentru că sunt catolici. Şi este necesar ca noi să facem tot posibilul pentru a aduce pacea; este necesar şi ca să existe pace între Israel şi Palestina. Noi dorim mult, într-adevăr mult să lucrăm împreună cu dumneavoastră pentru ca această pace să devină posibilă”. După ce a oferit o prăjitură, conform tradiţiei, rabinul i-a arătat Pontifului menorah care „pentru prima dat va fi expusă, vizibilă lumii”, cu ocazia unei expoziţii comune între Vatican şi Muzeul ebraic din Roma.

La rândul său Papa a mulţumit „pentru această vizită atât de prietenească” şi pentru „efortul de a vă apropia, pentru că apropierea este o binecuvântare a lui Dumnezeu. În schimb când ne îndepărtăm vin lucrurile urâte, antipatiile, războaiele. Şi apropierea noastră nu este numai fizică, de bună educaţie”.

„Nu, apropierea noastră bună – a reafirmat el – este esenţială! Nu se poate înţelege creştinismul fără rădăcinile sale ebraic. Şi pentru aceasta un creştin nu poate să fie antisemit”. În schimb dialogul dintre catolici şi evrei „înseamnă a merge împreună, a se apropia unul de altul, a se cunoaşte mai bine, a dialoga, a face prietenii şi a merge înainte. Suntem fii ai lui Abraham!”. Pentru aceasta, a destăinuit Pontiful, „eu am atâţia prieteni evrei, pe care-i iubesc mult. Dar pentru mine este natural. Şi vorbesc cu voi şi cu prietenii mei despre pacea mondială pe care o vrem toţi. Şi aceasta este o misiunea pe care trebuie s-o facem împreună”.

Apoi Francisc a mulţumit pentru vizita făcută „cu puţine zile înainte de anul nou” şi a urat celor prezenţi „tot ce-i mai bun, tot ce-i mai bun pentru fiecare dintre voi. Vă urez dulceaţa, aceea adevărată care vine de la Dumnezeu. Şi vă cer să vă rugaţi şi pentru mine, pentru munca mea, pentru slujirea mea adusă păcii, unităţii, fraternităţii noastre a tuturor”.

Afirmând că este emoţionat de cuvintele Pontifului, un al doilea interlocutor l-a întrebat dacă „atunci când vorbim despre pace putem face mai mult pentru a încerca să ajungem la musulmani” – dat fiind „că şi ei sunt fii ai aceleiaşi familii a lui Abraham” – pentru „a încerca să se reducă acele tensiuni care sunt la rădăcina atâtor probleme”. Papa a răspuns afirmativ, subliniind că, pe baza propriei experienţe personale, ajută mult în acest proces „apropierea şi blândeţea. Să nu ne fie frică să vorbim”.

„Este adevărat – a recunoscut el – că în aceste ultime timpuri s-au născut grupuri puternice de terorism, care au rănit creştinii, evreii, yazidii, atâţia oameni şi atâtea minorităţi în Orientul Mijlociu”. Dar este adevărat şi că în fiecare religie se găsesc grupuri mai mult sau mai puţin mici de fundamentalişti. „Fundamentalismul – a spus el – este duşmanul dialogului. Şi noi creştinii, catolicii, avem câteva grupuleţe din astea”. Dar „cu aceia care nu sunt fundamentalişti, cu aceia care au o atitudine prietenească, fraternă”, trebuie „să vorbim ca fraţi. «Tu eşti musulman, eu sunt evreu, eu sunt creştin…»: asta se poate face. A convieţui, cu prietenie”. Apoi, a adăugat el, „teologii vor face discuţia teologică, necesară şi ea, dar este misiunea lor. A noastră este prietenia cu oamenii care nu sunt aşa de fundamentalişti”.

Pontiful a făcut referinţă la câteva critici primite după călătoria la Lesbo, pentru că „în avion a dus trei familii toate musulmane”. Dar în realitate „prietenia trebuie să se facă” dincolo de diferenţele religioase. „Noi în Argentina – a povestit el – avem o experienţă de convieţuire destul de bună. Pentru că au fost valuri migratoare din Orient, din Orientul Mijlociu, şi toţi am avut la şcoală colegi evrei sau vreun musulman”. Pe urma amintirilor personale, Francisc a explicat că „argentinienii sunt foarte respectuoşi, şi de vreme ce evreii veneau majoritatea din zona Odessa”, în practică în Argentina „toţi evreii sunt «ruşi». Şi de vreme ce toţi musulmanii – sirienii, libanezii – veneau cu paşaportul marelui imperiu otoman, toţi erau «turci». Şi între noi, prieteneşte, ne dăm această poreclă: «Este rusul? Este turcul?»”. Dar mereu „cu mare prietenie”.

„Eu – a destăinuit el – am avut atâţia prieteni evrei; mai puţini musulmani, pentru că musulmanii au mers în nord-estul ţării, cea mai mare parte; există, la Buenos Aires, dar majoritatea locuiesc în nord-vest. Şi cred că asta, a face prietenie, a vorbi cu oamenii liniştiţi”, nu cu grupurile fundamentaliste, „şi a se ruga unii pentru alţii, face bine. Eu mă rog pentru voi şi pentru musulmani, şi ştiu că atâţia dintre voi şi atâţia musulmani se roagă pentru mine”.

A doua întrebare a pornit de la consideraţia că cea mai mare parte dintre cei prezenţi la întâlnire erau imigraţi şi ca atare în măsură să înţeleagă profund problemele celor care părăsesc propria patrie şi ajung într-o nouă ţară. „Când noi am venit – a explicat el – nu întotdeauna am fost bineveniţi, şi totuşi, în acelaşi timp, ne este frică de imigraţii care vin din Orientul Mijlociu, pentru că între aceştia unii îi urăsc pe evrei. Ne este frică pentru copiii noştri” şi „pentru noi aceasta este o problemă foarte serioasă: noi ne rugăm mult pentru pace şi noi privim la dumneavoastră”. Însă „cei care nu vin în pace ne preocupă mult”, a admis el citând câteva statistici conform cărora la 70% dintre evreii din lume le este frică atunci când merg la templu cu ocazia lui Rosh haShana, pentru că se tem să nu sufere un atentat. „Este urât – a destăinuit el – când mergem la templu, să vedem atâţia soldaţi afară, care ne protejează; n-ar trebui să fie aşa. Ne adresăm Domnului şi îi cerem: ce putem să facem? Şi în acest domeniu noi cu adevărat avem mare nevoie de călăuzirea sa”.

La rândul său Francisc a observat că „şi în institutul ebraic din Buenos Aires, după atentatele care au fost, acum există mici bariere pentru a apăra clădirea”. De fapt, a amintit el, „evreii au avut două atentate mari” în capitala argentiniană, făcute „de oameni din afară care răspundeau la interese fundamentaliste”.

Cât priveşte fenomenul migrator, Pontiful a invitat să se evalueze tocmai această „dublă experienţă: a fi primiţi şi a fi integraţi”. Pentru că „a primi fără a integra nu este bun”. Şi a dat exemplul „familiilor care au venit” din Lesbo (la care s-au adăugat ulterior alte nouă persoane) şi care sunt un exemplu pozitiv de integrare: cei cinci copii sirieni, deja după trei zile de la sosire „erau la şcoală, pentru a se integra”. Şi când „după câteva luni i-am invitat la prânz – a povestit Francisc – copiii vorbeau italiana ca limbă mamă. Şi aveau prieteni creştini, italieni”. Părinţii se integrau „un pic mai lent”, oricum „aveau unul un loc de muncă, altul era croitor, altul era inginer şi începeau să lucreze”: şi ocupaţie înseamnă integrare.

„Acest lucru – a subliniat Francisc – este foarte important. A primi fără a integra este rău”. Deci când se vorbeşte despre migraţii, este adevărat că „există pericol, dar soluţia este integrarea”. O integrare care în afară de asta trebuie să fie „dublă: şi ei trebuie să accepte să fie integraţi”.

Apoi un evreu care trăieşte în Argentina a mulţumit Papei pentru călăuzirea sa în două domenii specifice – criza umanitară şi refugiaţii sirieni – şi pentru enciclica Laudato si’, care „a fost de inspiraţie incredibilă pentru lume”. De altfel, a explicat el, Argentina „a fost una dintre primele mari ţări care a semnat acordul de la Paris” despre mediu şi este în afară de asta „una dintre puţinele ţări din America Latină care a acceptat să primească refugiaţi în număr mare”. De aici întrebarea: cum se pot „convinge alte ţări să accepte un număr mai mare de refugiaţi în această gravă criză umanitară?”.

Pontiful a afirmat că „în Argentina există o situaţie specială, pentru că fie Statele Unite fie Argentina erau locurile unde mergeau migranţii din Europa. Eu – a povestit el – sunt fiu de imigraţi: tatăl meu a venit la vârsta de 24 de ani şi s-au integrat imediat cu toţii”. Şi în acest sens, conform lui Francisc, o altă ţară „importantă” este Venezuela pentru că în ţesutul său social „există atâta sânge evreu”.

De la Americile care primesc refugiaţii, discursul s-a mutat apoi spre Europa, îndeosebi cea centro-orientală, unde, a afirmat un altul dintre cei prezenţi, „cuvintele de ură sunt foarte puternice, împotriva imigraţilor. Ce putem face – s-a întrebat el – împotriva acestor cuvinte de ură?”.

Papa a răspuns că „Europa este îmbătrânită”, preluând o idee expusă deja în timpul vizitei sale la Strasbourg şi apoi în Vatican cu ocazia conferirii premiului Carol cel Mare. „Nu pot să vorbesc – a spus el – despre «mama-Europa». Vorbesc despre «bunica-Europa». Şi a ne gândi că Europa a fost făcută cu atâtea migraţii, în istorie, care au îmbogăţit-o! Acum eu văd că se închide: fiecare ţară se închide pentru a se apăra. Eu respect fiecare ţară, nu mă amestec în politicile interne”, dar este ceva care denotă lipsă de creativitate: „Europei îi lipseşte creativitatea”. E suficient a lua în considerare că „una dintre problemele cele mai grave” ale continentului este „scăderea numărului de naşteri”, urmată de aceea a „lipsei locurilor de muncă. Şi acest lucru este grav” şi provoacă „oboseala europeană”. De aici necesitatea de „a recupera o economie socială de piaţă, care să învingă economia «lichidă» şi s-o facă mai concretă”. Cu privire la concreteţe, gândirea lui Francisc s-a îndreptat îndeosebi „spre ţărani, spre bunicii noştri”.

Pentru mulţi dintre cei prezenţi figura bunicilor este legată indisolubil de tragedia lui Shoah. Una dintre ele a făcut referinţă tocmai la vizita Pontifului la lagărul din Auschwitz, „care pentru noi toţi este izvor de amintiri teribile”, şi la alegerea sa de a tăcea, care a fost foarte apreciată de evrei. Dar, a afirmat ea, dacă „acest lucru este bine când se merge la Auschwitz, apoi când în Europa se întâmplă lucruri teribile, cum vedem noi în fiecare zi, oare nu foloseşte mai mult tăcerea, oare trebuie să se înalţe un strigăt puternic al tuturor religiilor împreună; al nostru al tuturor, împreună cu instituţiile”.

La rândul său Francisc s-a declarat de acord cu privire la faptul că despre anumite chestiuni astăzi „este prea multă tăcere. Se vorbeşte puţin despre asta”, mai ales „despre persecuţii”. Şi gândul său s-a îndreptat „spre persecuţiile creştinilor, de exemplu, spre persecuţia săracilor yazidi”, pe care „nimeni nu-i vrea” şi despre care se „vorbeşte puţin. Şi poporul evreu? Şi el”. Pentru aceasta, a insistat el, „trebuie să vorbim împreună: împreună pentru convieţuire, pentru pace, pentru fraternitate, pentru prietenie. Suntem cu toţii fraţi! Este prea multă tăcere, dar tăcere rea!”.

În sfârşit mărturia unui bărbat care săptămâna trecută a luat cina în casa preşedintelui Santos din Columbia, unde a ajuns la împlinire un foarte important proces de pace. Şeful statului columbian, i-a spus Papei, „mi-a cerut să vă transmit o mulţumire şi speră într-o binecuvântare din partea dumneavoastră. Dumneavoastră sunteţi un bun exemplu în lume, în acest moment în care grupuri care au fost duşmane timp de cincizeci de ani pot să convieţuiască în pace şi să dezvolte un viitor mai bun”.

Papa a răspuns că semnarea acordului din 26 septembrie nu este numai o încheiere ci un adevărat început. De fapt, cu acel gest „lucrul nu s-a terminat: va fi apoi poporul columbian, prin plebiscit, cel care va spune «da» sau «nu». Eu văd două lucruri: preşedintele Santos a riscat totul pentru pace, dar văd şi o altă parte care riscă totul pentru a continua războiul. Şi asta răneşte sufletul”.

(După L’Osservatore Romano, 28 septembrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.