Categorii

Papa către întâlnirea despre Luther: „A privi istoria fără resentimente”

„Studiul atent şi riguros, liber de prejudecăţi şi polemici ideologice, permite Bisericilor să discearnă şi să asume ceea ce a existat pozitiv şi legitim în Reformă şi să se distanţeze de erori, exagerări şi eşecuri”. Este o privire mai senină, conciliată şi care depăşeşte mituri şi prejudecăţi cea propusă de Francisc. Papa a primit în Sala Clementină pe participanţii la întâlnirea „Luther după 500 de ani”, organizată de Comitetul Pontifical de Ştiinţe Istorice, o audienţă care nu era prevăzută şi care arată atenţia cu care Bergoglio urmăreşte fiecare aspect al drumului ecumenic.

„Vă mărturisesc că primul sentiment pe care îl am în faţa acestei iniţiative lăudabile a Comitetului Pontifical de Ştiinţe Istorice – a spus Francisc – este un sentiment de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, însoţită şi de o anumită uimire, la gândul că în urmă cu nu mult timp o întâlnire de acest gen ar fi fost cu totul inimaginabilă”.

De fapt, a vorbi despre Luther, catolici şi protestanţi împreună, „din iniţiativa unui organism al Sfântului Scaun: într-adevăr atingem cu mâna roadele acţiunii Duhului Sfânt, care depăşeşte orice barieră şi transformă conflictele în ocazii de creştere în comuniune”.

„Mă bucur să aflu – a continuat Francisc – că această comemorare a oferit studioşilor care provin din diferite instituţii oportunitatea de a privi împreună acele evenimente. Aprofundări serioase despre figura lui Luther şi critica sa împotriva Bisericii din timpul său şi a papalităţii contribuie desigur la depăşirea acelui climat de neîncredere reciprocă şi rivalitate care prea mult timp în trecut a caracterizat raporturile dintre catolici şi protestanţi”.

Papa a subliniat că „studiul atent şi riguros, liber de prejudecăţi şi polemici ideologice, permite Bisericilor, astăzi în dialog, de a discerne şi de a asuma ceea ce a existat pozitiv şi legitim în Reformă şi să se distanţeze de erori, exagerări şi eşecuri, recunoscând păcatele care au dus la diviziune. Toţi suntem foarte conştienţi că trecutul nu poate fi schimbat”.

Dar istoria este istorie şi nimeni n-o poate schimba, „astăzi după cincizeci de ani de dialog ecumenic între catolici şi protestanţi – a precizat Pontiful – este posibil să se facă o purificare a amintirii, care nu constă în realizarea unei corectări irealizabile a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu cinci sute de ani, ci în a relata această istorie în mod diferit, fără urmele acelui resentiment datorită rănilor îndurate care deformează viziunea pe care o avem unii despre alţii”.

„Astăzi, fiind creştini – a încheiat Francisc – suntem chemaţi cu toţii să ne eliberăm de prejudecăţi faţă de credinţa pe care ceilalţi o mărturisesc cu un accent şi un limbaj diferit, să ne schimbăm reciproc iertarea pentru păcatele comise de părinţii noştri şi să invocăm împreună de la Dumnezeu darul reconcilierii şi al unităţii”.

Întâlnirea internaţională de studii a adus la Roma câţiva dintre cei mai mari studioşi ai lui Luther şi ai timpului său, cu scopul de a reciti Reforma luterană în contextul său istoric şi eclezial. Pentru a înţelege dincolo de schemele şi de disputele teologice, care proces l-a dus pe călugărul augustinian la poziţiile sale şi să se oprească îndeosebi – ceea ce revine mai mult istoricilor, aşa cum a explicat în conferinţa de deschidere părintele Bernard Ardura, preşedinte la Comitetului Pontifical – asupra motivelor „ne-teologice” ale rupturii, adică legate de politică, de raporturile Biserică-stat, de interesele financiare şi de secularizarea bunurilor ecleziastice. Reforma, a fost amintit citându-l pe Paolo Prodi, a avut drept consecinţă politico-eclezială sfârşitul lui Christianitas medievală şi confesionalizarea statelor cu naşterea de Biserici teritoriale.

În afară de figura lui Luther s-a aprofundat tema indulgenţelor, aşa cum au fost evidenţiate şi unele figuri de „reformatori” în cadrul Bisericii catolice, care erau foarte conştienţi de problemele pe care le trăia în interiorul său şi au indicat – practicându-le – căi de reînnoire. Între aceştia sunt părintele Ludovico Barbo, care la trecerea dintre secolele XIV-XV a reformat abaţia „Sfânta Iustina” la Padova, precum şi episcopul de Verona Gian Matteo Giberti, exemplu de păstor cu adevărat dedicat diecezei sale şi formării clerului său.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 31 martie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.