Categorii

Paolo Dall’Oglio, o mie de zile de tăcere

Paolo-Dalloglio„Lipsa sa este foarte dureroasă pentru că Paul este un om foarte cult, care a dat toată viaţa sa în slujba dialogului şi a păcii; a apărat drepturile omului în această regiune martirizată”; patriarhul caldeu, Louis Sako, l-a amintit astfel cu mult înainte ca zilele tăcerii sale să devină o mie. Dar ce sens are astăzi, nu atât pentru noi, cât pentru sirieni, să ne amintim de părintele Dall’Oglio? Evenimentul acestui iezuit italian este în mod obiectiv legată cu acela al celor doi episcopi, siro-ortodoxul Mar Gregorios Yohanna Ibrahim şi greco-ortodoxul Boulos Yazigi, răpiţi în Siria la 22 aprilie 2013, deci încă înaintea lui. Şi nu întâmplător tocmai duminica trecută papa Francisc a cerut din nou eliberarea lor. Trei sechestre dramatice, aşa cum sunt dramatice acelea ale numeroşilor sirieni răpiţi sau înghiţiţi în întunericul sirian, de mulţi ani. Probabil acesta este motivul pentru care merită pentru sirieni să-şi amintească de păstorul care s-a făcut până la capăt unul dintre ei.

Cu câteva zile înaintea acelei date de 29 iulie 2013, părintele Paolo, deşi ştia că recentul decret de expulzare făcea din el un urmărit special, nu putut să se sustragă de la urgenţa de a rămâne fidel misiunii sale de a sta alături de sirieni. O alegere făcută cu naturaleţe şi conştiinţă, aşa încât unor prieteni le scris în acele zile sub formă de testament: „Dacă puteţi amintiţi-mă în rugăciunile voastre”. Cine ştie ce au înţeles: el în schimb a înţeles tot. Nu atât riscul pentru sine, de care ţinea cont, ci pentru toţi sirienii care încă mai căutau un model de viaţă democratică în orăşelul Raqqa unde a mers şi unde în scurt timp a căzut în mâinile lui ISIS, deschizând un nou scenariu teribil. Mulţi au fost surprinşi; el nu, cred eu.

Biserica în ieşire, inclusivitatea şi conducerea de jos

A intrat din Turcia, unde, a povestit Michel Weiss în „Daily Beast”, întâlnea în mod obişnuit o refugiată siriană, creştină de rit ortodox, Hind Aboud Kabauat: „Îmi spunea mereu: «Hind, nu putem sta aici aşezaţi în casă să ne ţinem lecţiile. Trebuie să mergem în întâmpinarea oamenilor. Pentru că aceasta este semnificaţia de libertate şi democraţie, ‘de la om la om’. Asta este exact ceea ce vrea Isus şi ceea ce făcea Isus. Nu a rămas aşezat în casa sa»”. Cu ea era obişnuit să vorbească despre Biserica în ieşire şi ajuns la graniţa turco-siriană, la Gazantiep, a dat unui tânăr ziarist sirian, Rami Jarrah, un interviu, care a reapărut abia recent în web. Acolo înăuntru, probabil, era inima acestei viziuni în ieşire: „Dragi prieteni sirieni – se citea în interviu – dacă fiecare dintre noi închide mintea şi crede că lucrurile vor merge cum vrea fiecare, va rămâne dezamăgit: procedând astfel lucrurile ar merge cum vrea diavolul, noi toţi am pierde ţara şi fiecare l-ar pierde pe celălalt. Dragii mei, să ne gândim în schimb la ce să facem pentru a pune ţara pe drumul înţelegerii, al convieţuirii, al fraternităţii, al democraţiei mature”. Pornea de aici, de la efortul de a pune capăt derivelor tiranice înţelegând că ele sunt facilitate de frica de celălalt şi invitând deci să se aleagă o metodă raţională şi să se descopere astfel în fiecare comunitate nu un pericol, ci o îmbogăţire reciprocă: „Unitatea naţională pe care am avut-o a coborât de sus, ca în statul napoleonic. Acesta este trecutul, care nu mai funcţionează: acum vrem o unitate care să pornească de jos, de la voinţa cetăţenilor, deci făuritoare de raporturi bune cu toţi vecinii noştri: turcomanii vor aduce raporturi privilegiate cu Turcia, curzii şi druzii cu fraţii lor de religie, şiiţii ne vor aduce relaţii privilegiate cu şiiţii din sudul Libanului, din Irak şi din Iran. De ce nu? Fiecare dintre noi are apartenenţa sa, eu sunt catolic şi aparţin Romei, ce problemă este în asta? Şi dacă celălalt este creştin ortodox va avea şi va aduce raporturi privilegiate cu Istanbul, Grecia şi Rusia”.

Democraţia în contexte rănite şi complexe se obţine cu inclusivitatea; acesta pare adevăratul mesaj al iezuitului convins de urgenţa unui guvern de jos. O idee „candidă”? Dar care este alternativa la „candoare”? Nu întâmplător interviul continuă astfel: „Trebuie să punem toate aceste apartenenţe într-un cadru de înţelegere umană caracterizată de religiozitate. Unii dintre noi spun că «religia este a lui Dumnezeu şi patria este a tuturor». Unora nu le place această frază a lui Fares al-Khoury (părintele independenţei siriene). Cred că patria nu poate aparţine tuturor dacă nu-l lăsăm pe Dumnezeu în afara uşii. Nu refuz această vorbă care le place atâtor sirieni, creştini şi musulmani, dar vreau o ţară plurală şi armonioasă, unde domneşte religiozitatea, adică unde persoanele se iubesc pentru că sunt fiinţe umane, creaturi ale lui Dumnezeu, deci cu drepturi, demnitate şi respectul meritat. Religiozitate înseamnă a ne privi aşa cum priveşte Dumnezeu creaturile sale. Mă întorc astfel la optimismul şi la voinţa de a construi Siria aşa cum o dorim: parlamentară, prezidenţială, federală, unită ca înainte sau cu mai multe autonomii regionale… o vom construi aşa cum vom vrea!”. Drepturi şi demnitate, adică „cetăţenie” comună.

Punctul crucial: cetăţenia

Ajuns la Raqqa a fost „obişnuita” baie de mulţime, preluată de atâţia. Cu acea ocazie a explicat obiectivele sale: „Am venit determinat de tristeţea datorită sechestrării prietenului meu Ahmad al-Hajj Saleh, care mi-a rezervat o primire abrahamitică la Tall Abiad când am trecut pe acolo în februarie. […] Am venit ca să cer sirienilor, ca să le amintesc sirienilor, ca să-mi cer mie însumi: aşadar fraţilor, să facem ceva pentru a ne reîmpăca şi să punem în faţă obiectivul corect, acela de a obţine libertatea pentru toţi sirienii. Şi a o păstra!”. Probabil a mers la cină la o prietenă a sa dragă, musulmana Suad Nufal, şi probabil au ieşit împreună, dat fiind faptul că ea era obişnuită să meargă după cină în faţa sediului local al ISIS: stătea acolo, purtând pantaloni închişi la culoare, pentru a afirma drepturile sale de fiinţă umană.

Hind, Rami, Suad: sunt câteva feţe ale Siriei părintelui Paul, iezuitul care are ca busolă cetăţenia, urmând Scrisoarea către Diognet: „Creştinii nu se diferenţiază de ceilalţi oameni nici prin teritoriu, nici prin modul de a vorbi, nici prin croiala hainelor lor. De fapt, nu locuiesc în oraşe speciale, nu folosesc vreun limbaj straniu şi nu adoptă un mod special de a trăi”.

Vorbeşte sora, Francesca

Sechestrarea din partea miliţienilor din ISIS, nerevendicată vreodată, a pornit o sumedenie de previziuni, care au ascuţit durerea. Sora, Francesca Dall’Oglio: „Aceste 1000 de zile de nesiguranţă şi de angoasă pentru soarta lui Paolo, cu o teribilă ţesătură de ştiri contrastante, sunt foarte dure pentru noi toţi. Sunt şi zile însoţite de certitudinea că pentru Paolo, coerent cu «chemarea» primită, acela era locul în care trebuia să stea: alături de poporul sirian atât de martirizat şi atât de iubit de el, păstor pentru oile sale. Îmi revin în minte toate drumurile pe care a încercat să le parcurgă pentru a favoriza o sensibilitate cu privire la dezastrul care avea loc în Siria şi cu privire la ceea ce încă era posibil de făcut. Cine ştie, poate că acele drumuri întrevăzute pe atunci, în fundamentul lor pentru dialog, pot probabil să fie cheia de lectură pentru… a privi mai departe. Astăzi simt că limbajul său era unul profetic, însoţit mereu de încrederea în Domnul în pofida dificultăţilor şi a durerii contextului.

Pentru noi, unele momente au fost intense şi pline de speranţă, am simţit nivelul de sensibilitate şi angajare pentru Paolo, ca în duminica aceea în iulie anul trecut, când Papa Francisc a cerut eliberarea sa vorbind despre el ca «stigmat religios». Şi tot în aceeaşi perioadă îmi amintesc de primirea pe care ne-a oferit-o preşedintele Mattarella care ne-a reafirmat angajarea instituţiilor italiene de a face tot posibilul pentru eliberarea sa; cu acea ocazie, ca şi acum, ne-am pus cu stimă şi încredere în preşedintele Mattarella speranţa noastră”.

De Riccardo Cristiano

(După Vatican Insider, 27 aprilie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.