Categorii

Paglia: „Bergoglio ca Wojtyła în pastoraţia migranţilor”

„Pastoraţia migranţilor” a lui Francisc pe urmele sfântului Ioan Paul al II-lea. Aşa cum exortaţia apostolică Amoris laetitia este în continuitate perfectă cu atenţia faţă de situaţiile familiale iregulare din punct de vedere canonic şi deschiderea faţă de divorţaţii recăsătoriţi a fostului arhiepiscop de München şi Freising, Joseph Ratzinger, tot aşa îşi înfige rădăcinile în pontificatul lui Karol Wojtyła atenţia lui Jorge Mario Bergoglio faţă de condiţiile istorice care sunt la originea migraţiilor.

„Predica lui Francisc despre migranţi este strâns legată de cea a predecesorilor săi şi a Conciliului al II-lea din Vatican deoarece se leagă în mod indiscutabil cu sensibilitatea evanghelică faţă de temele sociale”, afirmă la Vatican Insider, arhiepiscopul Vincenzo Paglia, preşedinte al Academiei Pontificale pentru Viaţă. „Ne amintim toţi de fotografia lui Ioan Paul al II-lea la Gorée în insula senegaleză unde se află Casa sclavilor. În faţa oceanului a spus: «Această insulă rămâne în amintirea şi în inima întregii diaspore negre, este nevoie să se mărturisească în tot adevărul şi umilinţa acest păcat al omului împotriva omului, acest păcat al omului împotriva lui Dumnezeu şi din acest sanctuar al durerii negre implorăm iertarea cerului». Asta demonstrează determinarea lui Ioan Paul al II-lea împotriva formelor de sclavii moderne pe care le-a înţeles în manieră absolut clară”.

De fapt, în 1992, în timpul celei de-a opta din cele 14 călătorii africane ale sale, Karol Wojtyła a mers la Gorée, loc încărcat de suferinţe seculare şi de moşteniri coloniale inumane, delimitat de forturi militare şi baobab enormi, unde pentru scenariile sugestive a fost făcut filmul „Tunurile din Navarrone”. Camere întunecate şi stânci pentru a îngrămădi bărbaţi, femei şi copii, duşi de aici de negustorii de sclavi din toate ţinuturile şi din toate pădurile africane, aşteptând să fie încărcaţi în nave pentru a traversa oceanul. „În prim plan se deschid încă sălile unde stăpânii negri trăiau în lux şi în plăceri, fără a se îngriji de ceea ce se întâmpla sub ei – a relatat Domenico Del Rio –. Există o uşă care dă spre ocean, la nivelul apei, pe pragul căruia din bazalt acum bate uşor valul, dar care atunci introducea pe o punte de lemn care ducea la calele navelor oprite în larg. De la acea uşă şi pe acea punte erau încolonaţi sclavii. Erau adio spus Africii. Cine ar fi voit să scape, aruncându-se în apă, nu ar fi avut scăpare: această bucată de mare era plină de rechini. Câte milioane de africani au trecut de acel prag negru fără întoarcere, nimeni nu ştie cu precizie”.

De pe insula-simbol în care africanii în lanţuri erau încărcaţi în nave pentru o călătorie fără întoarcere spre lumea nouă, Ioan Paul al II-lea a făcut mea culpa în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor pentru creştinii care, în secolele trecute, s-au pătat cu „crima enormă” a traficului de negri. Şi această mârşăvie a fost săvârşită de creştini, adică de oameni care spuneau că au credinţă în Cristos. „Am venit aici pentru a aduce omagiu tuturor acestor victime, victime fără nume”, a afirmat Karol Wojtyła, în picioare, în praful din curtea mică a Casei sclavilor. „Este nedreptatea, este drama, a unei societăţi care se declara şi care se declară creştină”. Este aceeaşi nedreptate care în secolul al XX-lea „a recreat aceeaşi situaţie de sclavi anonimi în lagărele de concentrare: civilizaţia noastră este una plină de slăbiciuni, plină de păcate”. Şi în secolul al XX-lea „se jefuieşte lumea săracilor” şi există „noi forme de sclavie”, cum este „prostituţia organizată, care exploatează în mod ruşinos sărăcia populaţiilor din Lumea a Treia”.

Papa polonez s-a oprit pentru a privi oceanul, în tăcere, timp de şapte minute. Va povesti după aceea că a auzit „strigătul secolelor, strigătul generaţiilor de negri făcuţi sclavi”. Cu sensibilitatea sa de antropolog-filozof a simţit „simbolul aberaţiei oribile a celor care au redus în sclavie fraţii şi surorile”, „teatru al unei lupte veşnice între lumină şi întuneric, între bine şi rău, între har şi păcat”. Şi a comentat: „Bărbaţi, femei şi copii au fost conduşi în acest loc mic, smulşi din ţara lor, despărţiţi de rudele lor, pentru a fi vânduţi ca marfă. Ei veneau din toate ţările şi, în lanţuri, plecau spre alte ceruri, păstrând ca ultimă imagine a Africii native masa de stâncă bazaltică din Gorée. Se poate spune că această insulă rămâne în amintirea şi în inima întregii diaspore negre”.

A adăugat Wojtyła: „Acei bărbaţi, acele femei, acei copii au fost victime ale unui comerţ ruşinos, la care au luat parte persoane botezate, dar care nu au trăit credinţa lor. Este nevoie să se mărturisească în tot adevărul şi umilinţa acest păcat al omului împotriva omului, acest păcat al omului împotriva lui Dumnezeu. Din acest sanctuar al durerii negre implorăm iertarea cerului”.

Deci nicio „monotematică” sau „discontinuitate” în magisteriul social şi economic al papei Francisc faţă de cel care l-a precedat pe Scaunul lui Petru. Explică arhiepiscopul Paglia: „Tot Conciliul al II-lea din Vatican şi îndeosebi constituţia pastorală Gaudium et spes au în centru preocuparea de a restitui săracilor primatul în viaţa pastorală a Bisericii şi o confirmare a acestui lucru o găsim în alegerea prioritară faţă de săraci manifestată de întregul episcopat latinoamerican”.

Monseniorul Paglia aminteşte „expresiile tulburate profund şi îndurerate ale lui Ioan Paul al II-lea la întoarcerea din prima sa călătorie în Brazilia datorită sărăciei pe care a atins-o cu mâna în megalopolisurile braziliene”. Preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă, în afară de inspiraţia evanghelică, de întreaga învăţătură conciliară şi de succesivele enciclice papale, face referinţă şi la „dreptatea universală care animă multe pagini din Părinţii Bisericii, începând de la care spunea că «al meu» şi «al tău» sunt cuvinte diabolice” şi că proprietatea pământului este «înainte de toate a lui Dumnezeu» şi nu a cuiva”. O sensibilitate cu care este „impregnată tradiţional înţelepciunea magisteriului papal”.

„Într-o cronică medievală – adaugă monseniorul Paglia – călătorului care intrând într-un oraş întreba unde era casa episcopului i se răspundea să urmărească rândul de săraci şi va ajunge la episcopie”, deci „în toată istoria Occidentului de fiecare dată când Biserica s-a îndepărtat de săraci, a slăbit în mărturia sa şi de fiecare dată când Biserica a voit să se re-formeze mereu a pornit din nou de la săraci”.

De Giacomo Galeazzi

(După Vatican Insider, 22 mai 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.