Categorii

Pagină nouă a drumului comun: S-a încheiat în insula Creta sfântul şi marele conciliu ortodox

Sinod-incheiereDupă o săptămână de muncă intensă la Academia ortodoxă din Creta, sfântul şi marele conciliu al Bisericii ortodoxe, la 25 iunie, şi-a încheiat dezbaterile. Dezminţind previziunile cele mai pesimiste şi depăşind, până în ajunul deschiderii sale, nenumărate obstacole, adunarea conciliară nu numai că a adoptat cele şase texte care figurau pe ordinea de zi, ci a publicat şi o enciclică şi un important „mesaj adresat poporului ortodox şi tuturor persoanelor de bunăvoinţă”.

Aşadar se încheie lunga pregătire preconciliară demarată de Bisericile ortodoxe din anii şaizeci. Biserica ortodoxă începe astfel o nouă pagină a istoriei sale. În pofida atâtor absenţe, dincolo de documentele adoptate şi dincolo de conciliul însuşi, a făcut un pas foarte important în exercitarea unei sinodalităţi până acum mărturisită desigur, dar nu atât de trăită între Bisericile ortodoxe. Aşa cum a dorit însuşi conciliul, este improbabil ca acest precedent să nu aibă o urmare.

Sesiunea finală din 25 iunie a fost deschisă, ca prima sesiune, observatorilor şi jurnaliştilor. A fost în mod fundamental o sesiune de mulţumiri, în cursul căreia patriarhul ecumenic a putut trage un prim bilanţ. Amărât datorită absenţei diferitelor Biserici şi recunoscând că „n-a fost totul uşor” şi că „factorul uman a fost prezent”, Bartolomeu s-a bucurat oricum de înţelegerea obţinută şi de mesajul de unitate dat. Dovadă este faptul că, „în pofida instituţiei autocefaliei, suntem o Biserică indivizibilă şi ne bucurăm de unitate în diversitatea noastră şi de diversitate în unitatea noastră”. Astfel a putut să conchidă: „Am scris împreună o pagină de istorie, un nou capitol în istoria contemporană a Bisericilor noastre”.

Arhiepiscopul de Constantinopol s-a adresat apoi observatorilor, mulţumindu-le îndeosebi pentru rugăciunea, sprijinul şi interesul manifestate de Bisericile lor respective. Mergând un pic dincolo de cuvintele textelor adoptate, a subliniat că acest conciliu „a confirmat importanţa vitală a dialogului cu celelalte Biserici creştine”. A rezumat rezultatul său principal şi a dezvoltat metafora „drumului comun” (synodos): „În pofida imperfecţiunilor drumului, acest sfânt şi mare conciliu ne oferă oportunitatea de a revitaliza procesul conciliar, în aşa fel încât conciliile ecleziale să redevină drumul canonic şi natural pentru a obţine şi a afirma unitatea ortodoxă pentru toate Bisericile noastre surori ortodoxe”. La sfârşitul aceleiaşi sesiuni, Bartolomeu a rostit un discurs improvizat subliniind contribuţia Bisericii ortodoxe, şi îndeosebi a celei de Constantinopol, la mişcarea ecumenică. Apoi a profitat de ocazie pentru a evoca amintiri personale, ca student la Institutul ecumenic din Bossey şi ca vicepreşedinte al Comisiei Credinţă şi Constituţie din Consiliul Ecumenic al Bisericilor.

Ziua următoare, 26 iunie, în solemnitatea Tuturor sfinţilor, pe care Biserica ortodoxă o sărbătoreşte în prima duminică de după Rusalii, primaţii au concelebrat divina liturghie în biserica „Sfinţii Petru şi Paul” din Chania. După Evanghelie, a fost proclamat mesajul care, întemeiat pe „certitudinea că Biserica nu trăieşte pentru ea însăşi”, dezvoltă în douăsprezece puncte temele dezbătute; conciliul a luat deja decizii cu privire la şase dintre ele în timp ce pe celelalte şase le va examina ulterior. Amintind că prioritatea era de a proclama unitatea Bisericii ortodoxe, unitate care se exprimă în conciliu, mesajul subliniază în primul rând că „conciliaritatea [Bisericii ortodoxe] modelează organizarea sa, modul în care ia decizii şi determină destinul său”. De fapt, Bisericile ortodoxe autocefale nu sunt „o federaţie de Biserici, ci Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică”. Aplicat chestiunii diasporei, acest principiu de conciliaritate stă la baza adunărilor episcopale pe care conciliul le-a confirmat. Este şi la originea sinaxelor primaţilor şi a sfântului şi marelui conciliu însuşi, al cărui mesaj anunţă că de acum înainte va fi convocat în mod obişnuit, „la fiecare şapte sau zece ani”.

Mesajul continuă subliniind necesitatea mărturiei credinţei, „liturgie după liturgie”, în vederea evanghelizării şi a „reevanghelizării”. Evidenţiază importanţa dialogului, „îndeosebi cu creştinii non-ortodocşi”, pentru a face să strălucească mai bine ortodoxia, dar şi al celui interreligios. Exprimă preocuparea sa faţă de creştinii şi minorităţile persecutate din Orientul Mijlociu, precum şi faţă de refugiaţi. Denunţând „secularismul modern”, subliniază însă că „cultura occidentală aduce amprenta de neşters a contribuţiei creştinismului”. Aminteşte concepţia ortodoxă despre căsătorie, precum şi valoarea abstinenţei şi a ascezei, „caracteristică a vieţii creştine în toate exprimările sale”. În sfârşit a amintit alte şase „importante chestiuni contemporane”: raporturile dintre credinţă şi ştiinţă, criza ecologică, „respectarea particularismului”, raportul dintre Biserică şi domeniul politic, tinerii, înainte de a conclude afirmând că „sfântul şi marele conciliu a deschis orizontul nostru asupra lumii contemporane”.

Deosebit de importantă a fost şi omilia rostită de patriarhul ecumenic, dedicată din nou sinodalităţii. Citându-l de mai multe ori pe teologul ortodox de origine rusă Alexander Schmemann, Bartolomeu a amintit „natura sinodală” a Bisericii, definită ca un „sinod ecumenic, pe care însuşi Dumnezeu l-a convocat. Dacă nu vom înţelege Biserica drept «esenţialmente sinodală», dacă nu vom accepta că întreaga viaţă a Bisericii este o viaţă «în sinod»”, a declarat el, „atunci nu vom fi în măsură să înţelegem corect funcţia conciliilor în sensul cel mai strict al termenului”.

Apoi arhiepiscopul de Constantinopol a insistat asupra necesităţii de a face cunoscute şi de a aplica deciziile conciliare, conform unui proces definit de el „conciliu după conciliu”: „Deciziile sinodale panortodoxe trebuie să fie inserate în viaţa Bisericilor ortodoxe locale, făcute publice în parohii, în sfintele arhidieceze, în mitropolii şi în sfintele mănăstiri, discutate în şcolile teologice şi în seminarii, utilizate pentru catehism şi pentru educarea tinerilor, pentru a putea aduce rod în slujirea pastorală şi în activităţile Bisericii în lume”. Învăţătura principală a conciliului – reafirmată în mod neobosit de patriarhul ecumenic – este următoarea: „Sinodalitatea este un alt termen pentru a descrie unitatea, sfinţenia, catolicitatea şi natura apostolică a Bisericii”. De fapt, „sfântul şi marele conciliu a revelat că Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică, unită de credinţă, de sacramente şi de mărturia în lume, întrupează şi exprimă în mod autentic principiul ecleziologic central şi adevărul sinodalităţii, şi a reafirmat şi că Biserica trăieşte ca un «sinod»”.

Reluând cuvintele lui Steven Runciman, pe care deja l-a citat la 16 iunie, patriarhul Bartolomeu la sfârşitul conciliului a afirmat că, „dacă al douăzeci şi unulea secol poate şi trebuie să devină «secolul ortodoxiei», sfântul şi marele conciliu al preasfintei noastre Biserici, prin harul lui Dumnezeu adorat, întreit şi Domn a toate, a pus prima piatră a împlinirii acestei viziuni divine”.

De Hyacinthe Destivelle

(După L’Osservatore Romano, 27-28 iunie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.