Categorii

Ouellet: papa se mişcă în tradiţia gândirii sociale a Bisericii

Francisc „a însoţit şi a promovat creativ, în tradiţia gândirii sociale a Bisericii, noi situaţii istorice şi noi probleme sociale, noi dezvoltări ale învăţăturilor sociale ale Bisericii”: a spus asta cardinalul Marc Ouellet, prefect al Congregaţiei pentru Episcopi, care a intervenit la prezentarea unui volum care adună discursurile papei adresate mişcărilor populare (Roma 2014, Santa Cruz 2015, Roma 2016), la curia generală a iezuiţilor.

Îngrijit de Comisia Pontificală pentru America Latină, al cărei preşedinte este cardinalul canadian, „Intrarea năvalnică a mişcărilor populare: Rerum novarum din timpul nostru” (Libreria Editrice Vaticana), este introdus de o scriere a papei Francisc, un fapt, a subliniat Ouellet, care „ne încurajează să împărtăşim viziunea sa şi angajarea sa în a promova un nou umanism bazat pe Cristos şi pe valorile Evangheliei”. Ouellet a intervenit la prezentarea cărţii, în seara zilei de marţi 24 septembrie 2019, împreună cu cardinalul Peter Turkson, prefect al Dicasterului pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale, şi de cei doi curatori ai operei, Guzman Carriquirry Lecour, secretar al aceleiaşi Comisii, şi istoricul Gianni La Bella. Alessandro Gisotti, care a moderat masa rotundă, a subliniat faptul că peste două săptămâni se va deschide în Vatican Sinodul despre Amazonia care intersectează diferite teme tratate de papa în discursurile adresate mişcărilor populare. În paralel cu întâlnirea romană, a amintit el, cartea a fost prezentată la Buenos Aires la Confederaţia Naţională a Muncii.

„Sfântul Părinte Francisc cu prezenţa sa şi cu discursurile sale a însoţit şi a promovat creativ, în tradiţia gândirii sociale a Bisericii, noi situaţii istorice şi noi probleme sociale, noi dezvoltări ale învăţăturilor sociale ale Bisericii”, a spus cardinalul Ouellet. „În asta papa Francisc înscrie sinteza motoului care a însoţit cele trei întâlniri cu mişcările populare: tierra, techo y trabajo (pământ, casă şi loc de muncă, nr). El a încurajat şi a îndemnat să se continue întâlnirile cu mişcările populare la nivel naţional şi local pentru a le asigura solidaritatea Bisericii în sprijinul cererilor lor legitime şi a coopera pentru ca să fie integrate şi să participe la viaţa popoarelor şi a naţiunilor pentru a evita izolarea lor sau reprimarea lor”.

Discursurile pe care Francisc le-a adresat mişcărilor populare „sunt parte importantă a magisteriului său pastoral şi social, constituind şi un apel la însoţire, la sprijin şi la colaborare pe care Bisericile locale şi comunităţile creştine ar trebui să le furnizeze lor, ca exemplu de participare şi construcţie socială creştină”, a spus Ouellet, care a vorbit despre „intrarea năvalnică plină de speranţă a acestor mişcări populare” într-un ambient cultural „deosebit de nefavorabil pe care el însuşi l-a definit «al rebutului»”. Mişcările populare „transformă dispersarea celor excluşi în forme de organizare solidară, excluderea pieţelor într-o participare autonomă în subsidiaritate, umilirea într-o nouă apropriere a demnităţii umane, marginalitatea într-o nouă intrare năvalnică pe scena publică”. Cât priveşte Francisc, „motivaţia fundamentală a Sfântului Părinte este iubirea preferenţială faţă de cei săraci, de rădăcină cristologică şi evanghelică, ce a însoţit încă de la începuturi acţiunea Bisericii şi a tradiţiei”, a spus Ouellet. „Cu respiraţia Duhului Sfânt care a configurat Conciliul al II-lea din Vatican, aprofundarea învăţăturii pontifilor după Conciliu şi experienţa post-conciliară intensă a Bisericii latinoamericane, papa Francisc a afirmat că sărăcia, pentru noi creştinii «nu este o categorie sociologică sau filozofică sau culturală: nu, este o categorie teologală. Aş spune, probabil prima categorie, pentru că acel Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, s-a înjosit, s-a făcut sărac pentru a merge cu noi pe drum. Şi aceasta este sărăcia noastră: sărăcia trupului lui Cristos, sărăcia pe care ne-a adus-o Fiul lui Dumnezeu cu Întruparea sa. O Biserică săracă pentru cei săraci începe cu a merge spre trupul lui Cristos. Dacă noi mergem spre trupul lui Cristos, începem să înţelegem ceva, să înţelegem ce este această sărăcie, sărăcia Domnului» (18 mai 2013)”.

Pentru prefectul Congregaţiei pentru Episcopi, „patrimoniul bogat al doctrinei sociale a Bisericii este rodul în istorie al întâlnirii Evangheliei cu problemele care apar în viaţa socială, un flux de caritate pentru a merge în întâmpinarea nevoilor oamenilor, care pun mereu în istorie provocări şi exigenţe pentru reînnoirea misiunii Bisericii”. Şi „Sfântul Părinte a bazat discursurile sale cu mişcările populare pe câţiva pilaştri ai doctrinei sociale a Bisericii. Principiul fundamental al oricărei comunităţi sau instituţii sociale este demnitatea persoanei umane. Rezultă că respectarea sa şi promovarea sa este principiul fundamental al ordinii sociale: persoanele – toţi şi fiecare – sunt scop şi subiect al oricărei comunităţi şi instituţii. Ordinea socială şi dezvoltarea sa progresivă trebuie să fie subordonate în fiecare moment binelui persoanei. Fundamentul cel mai radical al demnităţii oricărei persoane umane este faptul că este imagine a lui Dumnezeu şi iubirea răscumpărătoare restabileşte asemănarea omului cu Dumnezeu prin intermediul harului. Fiecare fiinţă umană este chemată să fie recunoscută şi promovată de umanitatea creată şi regenerată, îmbrăţişată de Dumnezeu şi destinată la gloria sa, precum şi ca o conştiinţă critică şi luptă pentru dreptate, atunci când bunurile fundamentale care constituie această demnitate – viaţă, libertate, adevăr, pâine şi loc de muncă – sunt încălcate sau negate”.

Cartea, a încheiat Ouellet, „este o contribuţie la «a treia cale» necesară pentru a întreprinde şi a regândi procesele de umanizare şi realizare fraternă, destinaţia universală a bunurilor şi distribuirea egală a roadelor pământului, a cunoaşterii şi a muncii umane: o platformă care trebuie îmbogăţită cu reflecţii şi experienţe în contexte diferite, care să înfrunte realitatea mişcărilor populare într-un orizont mai larg de societăţi inclusive şi participative, egale, fraterne şi paşnice şi pentru a adăuga, pornind de la contribuţia specifică şi evanghelizatoare, originalitatea proprie creştină şi eclezială”.

Cardinalul Turkson a amintit, printre altele, că atunci când papa Francisc a voit să primească pentru prima dată pe reprezentanţii ai cartoneros, campesinos, pescarilor şi altor munci precare, a explicat că vrea „să planteze steagul mişcărilor populare în Vatican”, şi a explicat că aceste întâlniri au reprezentat o „invitaţie adresată Bisericii de a şti să se deschidă la prezenţa mişcărilor populare şi o invitaţie adresată mişcărilor de a recunoaşte deschiderea făcută de papa şi de Biserică faţă de ei”. Cardinalul ghanez a aminti de altfel că după cele trei întâlniri cu papa, o a patra întâlnire a avut loc, fără Francisc dar cu un mesaj al său, la Modesto, în California.

La Bella a definit discursurile papei adresate mişcărilor populare „o enciclică pe episoade care reprezintă «Rerum novarum» a sa pentru timpurile actuale”.

Carriquiry, la rândul său, a exprimat unele rezerve cu privire la organizarea întâlnirile trecute („Ar fi bine ca la o următoare întâlnire să fie un discernământ mai atent în lista invitaţilor”, a spus el), şi a subliniat că pontiful argentinian, care a primit petrolişti, antreprenori, reprezentanţi ai diferitelor categorii sociale, „n-a evita să întâlnească pe conducătorii mişcărilor populare în grija pastorală a Bisericii faţă de ei” cu rezultatul de a le permite să expună „o realitate adesea redusă la tăcere”. Profesorul uruguaian s-a distanţat de altfel de avocatul argentinian Juan Grabois, prieten al papei Francisc şi organizator al întâlnirilor cu mişcările populare, datorită recentelor sale luări de poziţie politice în ţara sa, în plină campanie electorală, în calitate de purtător de cuvânt al Central de Trabajadores de la Economía Popular: „Cred că credibilitatea lui Juan Grabois vine de la conducerea mişcării populare şi nu de la poziţiile sale politice, mai mult – a spus el – cu cât intră mai mult în poziţiile politice cu atât riscă mai mult să slăbească credibilitatea care îi vine de la baza populară. Însă – a continuat el – este suficient de inteligent pentru a şti că atunci când trece la sfera politică se reprezintă doar pe el însuşi şi pe prietenii săi, desigur nu pontificatul”. Cât priveşte Francisc, „ştim că papa de foarte mulţi ani l-a cunoscut pe acest tânăr argentinian, l-a însoţit în creştere în viaţa sa şi în angajările sale, şi papa este teribil de leal şi fidel cu prieteniile sale”.

Jurnaliştilor care, la încheierea discursurilor, au întrebat dacă se poate vedea o convergenţă între papa al mişcărilor populare şi manifestaţiile ambientaliste inspirate de Greta Thunberg, pe care de altfel papa Francisc a încurajat-o după o audienţă generală, Carriquiry a afirmat că este vorba despre „un fapt frumos şi simpatic al acestei tinere suedeze, susţină de organizaţii de tineret şi de puteri mediatice”, dar „papa cu mult înainte, ca şi Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea, a vorbit despre ambient şi a legat problema ecologică de problema socială”. Gisotti a amintit, la rândul său, că „peste puţine luni celebrăm a cincea aniversare a lui Laudato si’, îngrijirea creaţiei este în agenda papei cu mult înainte de fenomenele importante din aceste ultime timpuri”.

Oullet a vorbit apoi despre tema sinodalităţii, însă fără a intra în problema parcursului sinodal din Biserica germană, căreia prefectul Congregaţiei pentru Episcopi a adresat recent o scrisoare. „Este o temă foarte importantă sinodalitatea”, a spus el, „dar funcţionează în două direcţii: de jos în sus şi, în acest caz, de sus în jos, pentru că trebuie recunoscut că impulsului pe care-l dă papa, împărtăşit ici şi acolo de grupuri sau de regiuni, îi lipseşte multă universalizare, mondializare”, deci tema mişcărilor populare „să fie reluată la nivelul consiliilor parohiale, al consiliilor diecezane, să fie discutată peste tot, sub impulsul care vine de sus este ceva obligatoriu” pentru „a construi un nou umanism, aşa cum spunea Paul al VI-lea în Populorum progressio, care ia în considerare tot omul şi pe toţi oamenii”.

De Iacopo Scaramuzzi

(După Vatican Insider, 28 septembrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.