Categorii

Ortodocşii-catolicii, da pentru documentul despre primat şi sinodalitate

ortodocsi-catoliciDialogul teologic dintre catolici şi ortodocşi despre exercitarea primatului şi a sinodalităţii în Biserică merge înainte încet, dar nu se opreşte. Sesiunea de lucru a Comisiei mixte de dialog teologic dintre Biserica catolică şi Biserica ortodoxă, desfăşurată la Chieti de la 15 septembrie până ieri seară, s-a încheiat cu aprobarea unanimă a documentului intitulat: „Sinodalitate şi primat în primul mileniu: spre o înţelegere comună în slujba unităţii Bisericii”, şi focalizat asupra exercitării primatului şi a sinodalităţii în Biserică înainte de marea schismă din Orient. Un rezultat primit cu aplauze eliberatoare de membrii Comisiei, după ce sesiunea precedentă desfăşurată la Amman în septembrie 2014 a mers în gol, datorită obiecţiilor puse de mulţi reprezentanţi ortodocşi la o schiţă de lucru nu prea diferită de cea aprobată ieri. Numai delegaţia Bisericii ortodoxe din Georgia – prezintă comunicatul difuzat la sfârşitul lucrărilor – a exprimat dezacordul său cu privire la unele pasaje din „documentul de la Chieti”. O disensiune care va fi amintită într-o notă din text, când el va fi publicat.

Documentul aprobat în sesiunea de la Chieti, găzduită de arhidieceza condusă de episcopul-teolog Bruno Forte, reprezintă un alt text de lucru, care continuă pe liniile directoare trasate în primul document comun catolic-ortodox despre chestiunea primatului, aprobat la Ravenna în 2007. Şi noutatea este reprezentată tocmai de consensul de fapt unanim obţinut de noul text.

Documentul de la Ravenna din 2007 conţinea o definiţie împărtăşită a principiului primatului, împreună cu constatarea că în primele secole creştine, deşi cu accepţiuni şi nuanţe diferite între Bisericile din Orient şi Biserica din Occident, episcopul de Roma era recunoscut de toţi ca primus, deoarece era titular al Prima Sedes, Biserica de Roma. Dar la Ravenna, în 2007, reprezentanţii Patriarhiei de Moscova au abandonat în mod ostentativ sesiunea înainte ca lucrările să intre în miezul chestiunii, şi Biserica ortodoxă rusă n-a recunoscut niciodată vreo valoare acelui document.

Documentul semnat la Chieti nu are desigur profilul de pronunţare obligatorie. Însă aprobarea sa în unanimitate reprezintă oricum un semnal pozitiv, şi nu indiscutabil, date fiind necunoscutele care apăsau asupra bunei reuşite a lucrărilor, legate în bună parte de noile turbulenţe înregistrate în sânul ortodoxiei.

Pentru a favoriza rezultatul bun al întâlnirii a contribuit tocmai atitudinea colaboratoare şi nu dialectică arătată de această dată de reprezentanţii delegaţiei ruse. Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, conducătorul delegaţiei ruse, deja în reuniunea preliminară de coordonare ţinută la Chieti cu ceilalţi reprezentanţi ortodocşi, a insistat asupra necesităţii de a ridica în cursul lucrărilor problema uniatismului (cea referitoare la Bisericile orientale catolice care s-au profilat în perioada modernă din iniţiativa episcopilor şi episcopatelor regionale ortodoxe care alegeau să refacă deplina comuniune cu Biserica de Roma, menţinând propriile tradiţii teologice şi liturgice): Hilarion a reafirmat că „acţiunile greco-catolicilor din Ucraina şi retorica lor agresivă împotriva Bisericii ortodoxe confirmă că uniatismul rămâne o rană deschisă în trupul creştinătăţii şi principalul obstacol în dialogul dintre ortodocşi şi catolici”. Însă instanţa lui Hilarion n-a avut repercusiuni asupra mersului lucrărilor.

Ea a fost percepută ca un „act datorat”, efectuat pentru a marca poziţia Patriarhiei de Moscova faţă de problemele şi intra-ortodoxe pe care Patriarhia de Moscova trebuie să le înfrunte în Ucraina. De altfel, Comisia teologică catolică-ortodoxă a tratat deja tema uniatismului în anii Nouăzeci. Tocmai cu privire la acea chestiune – revenită în mod incandescent după sfârşitul imperiului sovietic în Ucraina şi în alte ţări est-europene – documentul întocmit de Comisia teologică mixtă la Balamand în 1993 a reafirmat „dreptul la existenţă” şi la continuitate al Bisericilor orientale catolice apărute din acele procese şi în acelaşi timp a recunoscut că metoda de a construi unitatea dintre cele două Biserici prin uniri parţiale este depăşită astăzi, deoarece răneşte caritatea care ar trebui să însufleţească relaţiile dintre „Bisericile surori”.

Ceea ce a apăsat ca necunoscută asupra mersului lucrărilor de la Chieti era şi schimbarea gărzii „generaţionale” în fruntea delegaţiei ortodoxe. De data aceasta, co-preşedintele ortodox al Comisiei mixte nu mai era mitropolitul de 85 de ani Ioannis Zizioulas din Pergam, din Patriarhia ecumenică de Constantinopol. Bătrânul Ioannis, considerat de mulţi cel mai mare teologi creştin în viaţă, a lăsat funcţia mitropolitului de 41 de ani Iob Getcha din Telmessios, şi el din Patriarhia ecumenică. Ioannis, în ultimii ani, a dat o contribuţie decisivă în trasarea linilor teologice pe care să înainteze dialogul despre sinodalitate şi primat. Dar probabil că tocmai autoritatea sa teologică provoca neplăceri şi ostilităţi disimulate în unii reprezentanţi ai celorlalte Biserici ortodoxe. Tânărul său succesor, de origini ucrainene, după câteva rezistenţe iniţiale din partea unor delegaţi ortodocşi – prezentate de bloguri legate de medii ortodoxe greceşti – a fost apreciat de toţi datorită modului discret cu care a exercitat co-preşedinţia sa.

Condescendenţa generală manifestată de delegaţia ortodoxă poate fi citită şi ca un efect colateral al exerciţiului de dialog sinodal experimentat recent de Bisericile ortodoxe în recentul Conciliu panortodox celebrat la Creta. La acea adunare nu şi-au făcut simţită prezenţa Patriarhia de Moscova, cea de Antiohia şi cea georgiană şi cea bulgară. Tocmai documentul despre raporturile cu ansamblul lumii creştine a fost cel care a înregistrat discuţii mai aprinse, până acolo încât textul aprobat a evitat să se pronunţe în manieră detaliată despre însăşi natura eclezială a celorlalte Biserici. Dar cu toate limitele, exerciţiul sinodal trăit ab intra între Bisericile ortodoxe poate că a favorizat şi o atitudine de deschidere şi disponibilitate pe terenul dialogului cu Bisericile neortodoxe, începând de la cea catolică.

În sânul fiecărei Biserici ortodoxe, bucăţi din episcopat şi grupuri organizate anti-ecumenice – cei pe care Zizioulas i-a numit „talibani ai ortodoxiei” – îi acuză pe patriarhii şi mitropoliţii lor de „servilism” faţă de Biserica de Roma, care în propaganda lor rămâne „prostituata din Babilon”. Şi pentru aceasta merită de evitat optimismul absurd şi pesimismul defetist, când e vorba de a judeca opririle forţate, retragerile şi repornirile de elan în drumul întreprins de catolici şi ortodocşi pentru a depăşi diviziunile îndârjite de-a lungul secolelor şi de a reface unitatea sacramentală deplină. Textele aprobate de Comisia mixtă de dialog teologic rămân documente de lucru şi vor asuma valoare normativă numai dacă şi când vor fi recunoscute şi aprobate de Papa şi de Sinoadele Bisericilor ortodoxe. Între timp, încetineala drumului nu este argument suficient pentru a susţine inutilitatea fatală a dialogului în jurul primatului. Ritmul este cel de înainte uşor, pe un drum care oricum rămâne deschis. Având conştiinţa de acum dobândită că nimeni nu va urma avangardele ecumenice care acţionează în ortodoxie, dacă întoarcerea la comuniunea cu Episcopul de Roma va fi concepută şi percepută ca un „mers la Canossa”.

De Giani Valente

(După Vatican Insider, 22 septembrie 2016)

Traducere de pr.dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.