Categorii

Omilia Papei la Epifania Domnului (6 ianuarie 2020)

În Evanghelie (Mt 2,1-12) am auzit că magii apar manifestând intențiile lor: „Am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm” (v. 2). A adora este punctul de sosire al parcursului lor, ținta drumului lor. De fapt, atunci când, ajunși la Betleem, „au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat” (v. 11). Dacă pierdem sensul adorației, pierdem sensul de marş al vieţii creştine, care este un drum spre Domnul, nu spre noi. Este riscul despre care ne avertizează Evanghelia, prezentând, alături de magi, personaje care nu reușesc să adore.

Este înainte de toate regele Irod, care foloseşte verbul a adora, dar în mod înșelător. De fapt, le cere magilor ca să-l informeze cu privire la locul unde se afla Pruncul „ca să merg şi eu – spune el – să-l ador” (v. 8). În realitate, Irod se adora numai pe sine însuși şi de aceea voia să scape de Prunc cu minciuna. Ce anume ne învaţă asta? Că omul, când nu-l adoră pe Dumnezeu, este înclinat să adore eu-l său. Şi chiar viaţa creştină, fără a-l adora pe Domnul, poate să devină un mod educat pentru a ne aproba pe noi înșine şi propria bravură: creştini care nu știu să adore, care nu știu să se roage adorând. Este un risc serios: să ne slujim de Dumnezeu în loc să-l slujim pe Dumnezeu. De câte ori am confundat interesele Evangheliei cu ale noastre, de câte ori am înveșmântat cu religiozitate ceea ce ne era comod, de câte ori am confundat puterea conform lui Dumnezeu, care înseamnă a-i sluji pe alţii, cu puterea conform lumii, care înseamnă a ne sluji pe noi înșine!

În afară de Irod, sunt alte persoane în Evanghelie care nu reușesc să adore: sunt conducătorii preoţilor şi cărturarii poporului. Ei îi indică lui Irod cu precizie extremă unde avea să se nască Mesia: la Betleemul Iudeii (cf. v. 5). Cunosc profețiile, le citează exact. Știu unde să meargă – mari teologi, mari! –, dar nu merg. Şi din asta putem scoate o învățătură. În viaţa creştină nu este suficient a ști: fără a ieşi din noi înșine, fără a întâlni, fără a adora nu este cunoscut Dumnezeu. Teologia şi eficiența pastorală folosesc la puţin sau nu folosesc deloc dacă nu se pleacă genunchii; dacă nu se face asemenea magilor, care n-au fost numai organizatori înțelepți ai unei călătorii, ci au mers şi au adorat. Când adorăm ne dăm seama că credinţa nu se reduce la un ansamblul de învățături frumoase, ci este raportul cu o Persoană vie de iubit. Stând faţă în faţă cu Isus îi cunoaștem chipul. Adorând, descoperim că viaţa creştină este o istorie de iubire cu Dumnezeu, unde nu sunt suficiente ideile bune, ci trebuie pus El pe primul loc, aşa cum face un îndrăgostit cu persoana pe care o iubește. Aşa trebuie să fie Biserica, o adoratoare îndrăgostită de Isus mirele său.

La începutul anului redescoperim adorația ca exigență a credinţei. Dacă vom ști să îngenunchem în faţa lui Isus, vom învinge ispita de a merge înainte fiecare pe drumul său. De fapt, a adora înseamnă a face un exod din sclavia cea mai mare, sclavia de noi înșine. A adora înseamnă a-l pune pe Domnul în centru pentru a nu mai fi centrați pe noi înșine. Înseamnă a da ordine corectă lucrurilor, lăsând lui Dumnezeu primul loc. A adora înseamnă a pune planurile lui Dumnezeu înainte de timpul meu, de drepturile mele, de spațiile mele. Înseamnă a primi învățătura Scripturii: „Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora” (Mt 4,10). Pe Dumnezeul tău: a adora înseamnă a ne aparține reciproc cu Dumnezeu. Înseamnă a-i spune „tu” în intimitate, înseamnă a-i duce viaţa permițând Lui să intre în viețile noastre. Înseamnă a lăsa să coboare mângâierea sa asupra lumii. A adora înseamnă a descoperi că pentru a ne ruga este suficient să spunem: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (In 20,28) şi să ne lăsăm pătrunși de duioșia sa.

A adora înseamnă a-l întâlni pe Isus fără lista de cereri, ci cu singura cerere de a fi cu El. Înseamnă a descoperi că bucuria şi pacea cresc cu lauda şi aducerea de mulțumire. Când adorăm îi permitem lui Isus să ne vindece şi să ne schimbe. Adorând îi dăm Domnului posibilitatea de a ne transforma cu iubirea sa, de a lumina întunecimile noastre, de a ne da forță în slăbiciune şi curaj în încercări. A adora înseamnă a merge la esenţial: este calea pentru a ne dezintoxica de atâtea lucruri inutile, de dependențe care anesteziază inima şi zăpăcesc mintea. De fapt, adorând învățăm să refuzăm ceea ce nu trebuie adorat: dumnezeul ban, dumnezeul consum, dumnezeul plăcere, dumnezeul succes, eu-l nostru ridicat la rang de dumnezeu. A adora înseamnă a ne face mici în faţa Celui Preaînalt, pentru a descoperi în faţa Lui că măreția vieţii nu constă în a avea, ci în a iubi. A adora înseamnă a ne redescoperi fraţi şi surori în faţa misterului iubirii care depășește orice distanță: înseamnă a lua binele de la izvor, înseamnă a găsi în Dumnezeul apropiat curajul de a ne apropia de ceilalți. A adora înseamnă a ști să tăcem în faţa Cuvântului divin, pentru a învăța să spunem cuvinte care nu rănesc, ci mângâie.

A adora este un gest de iubire care schimbă viaţa. Înseamnă a face asemenea magilor: înseamnă a duce Domnului aurul, pentru a-i spune că nimic nu este mai prețios decât El; înseamnă a-i oferi tămâia, pentru a-i spune că numai cu El viaţa noastră se ridică în sus; înseamnă a-i prezenta smirna, cu care se ungeau trupurile rănite şi sfâșiate, pentru a-i promite lui Isus să-l ajutăm pe aproapele nostru marginalizat şi suferind, pentru că acolo este El. De obicei noi ştim să ne rugăm – cerem, mulțumim Domnului –, însă Biserica trebuie să meargă şi mai înainte cu rugăciunea de adorație, trebuie să creștem în adorație. Este o înţelepciune pe care trebuie s-o învățăm în fiecare zi. Să ne rugăm adorând: rugăciunea de adorație.

Iubiți fraţi şi surori, astăzi fiecare dintre noi se poate întreba: „Sunt un creştin adorator?”. Atâția creştini care se roagă nu știu să adore. Să ne punem această întrebare. Să găsim timpi de adorație în zilele noastre şi să creăm spaţii pentru adorație în comunitățile noastre. Ne revine nouă, ca Biserică, să punem în practică acele cuvinte cu care ne-am rugat astăzi la Psalm: „Te vor adora pe tine, Doamne, toate neamurile pământului”. Adorând, vom descoperi şi noi, ca şi magii, sensul drumului nostru. Şi, ca şi magii, vom simți „o bucurie foarte mare” (Mt 2,10).

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.