Categorii

Omilia Papei Francisc în Noaptea de Crăciun (24 decembrie 2019)

„Peste cei care locuiau în ținutul umbrei morții a strălucit o lumină” (Is 9,1). Această profeție din prima lectură s-a realizat în Evanghelie: de fapt, în timp ce păstorii vegheau noaptea în ținuturile lor, „gloria Domnului i-a învăluit în lumină” (Lc 2,9). În noaptea de pe pământ a apărut o lumină din cer. Ce înseamnă această lumină apărută în întuneric? Ne sugerează apostolul Paul, care ne-a spus: „harul lui Dumnezeu s-a arătat”. Harul lui Dumnezeu care „aduce mântuirea tuturor oamenilor” (Tit 2,11), în noaptea aceasta a învăluit lumea.

Dar ce este acest har? Este iubirea divină, iubirea care transformă viaţa, reînnoieşte istoria, eliberează de rău, revarsă pace şi bucurie. În această noapte iubirea lui Dumnezeu ni s-a arătat nouă: este Isus. În Isus Cel Preaînalt s-a făcut mic, pentru a fi iubit de noi. În Isus Dumnezeu s-a făcut Prunc, pentru a se lăsa îmbrățișat de noi. Dar, mai putem să ne întrebăm, de ce sfântul Paul numește venirea în lume a lui Dumnezeu „har”? Pentru a ne spune că este complet gratuit. În timp ce aici pe pământ totul pare să răspundă la logic lui a da pentru a avea, Dumnezeu vine gratis. Iubirea sa nu este negociabilă: n-am făcut nimic pentru a o merita şi nu o vom putea recompensa niciodată.

Harul lui Dumnezeu s-a arătat. În această noapte ne dăm seama că, în timp ce nu eram la înălțime, El s-a făcut pentru noi micime; în timp ce mergeam pentru faptele noastre, El a venit între noi. Crăciunul ne aminteşte că Dumnezeu continuă să iubească pe fiecare om, chiar şi pe cel mai rău. Mie, ție, fiecăruia dintre noi spune astăzi: „Te iubesc şi te voi iubi mereu, eşti prețios în ochii mei”. Dumnezeu nu te iubește pentru că gândești corect şi te comporți bine; te iubește şi gata. Iubirea sa este necondiționată, nu depinde de tine. Poți avea idei greșite, poți să fi făcut toate năzbâtiile, dar Domnul nu renunță să te iubească. De câte ori ne gândim că Dumnezeu este bun dacă noi suntem buni şi că ne pedepsește dacă suntem răi. Nu este aşa. În păcatele noastre continuă să ne iubească. Iubirea sa nu se schimbă, nu este supărăcioasă; este fidelă, este răbdătoare. Iată darul pe care-l găsim la Crăciun: descoperim cu stupoare că Domnul este toată gratuitatea posibilă, toată duioșia posibilă. Gloria sa nu ne orbește, prezența sa nu ne înspăimântă. Se naște sărac de toate, pentru a ne cuceri cu bogăția iubirii sale.

Harul lui Dumnezeu s-a arătat. Har este sinonim cu frumusețe. În această noapte, în frumusețea iubirii lui Dumnezeu redescoperim şi frumusețea noastră, pentru că suntem iubiții lui Dumnezeu. În bine şi în rău, în sănătate şi în boală, fericiți sau triști, în ochii săi apărem frumoși: nu pentru ceea ce facem, ci pentru ceea ce suntem. Există în noi o frumusețe indelebilă, intangibilă, o frumusețe nesuprimabilă care este nucleul fiinţei noastre. Astăzi Dumnezeu ne aminteşte asta, luând cu iubire omenitatea noastră şi însușindu-şi-o, „căsătorindu-se cu ea” pentru totdeauna.

Cu adevărat „marea bucurie” anunțată în această noapte păstorilor este „pentru tot poporul”. În acei păstori, care desigur nu erau niște sfinţi, suntem şi noi, cu fragilitățile şi slăbiciunile noastre. Aşa cum i-a chemat pe ei, Dumnezeu ne cheamă şi pe noi, pentru că ne iubește. Şi, în nopțile vieţii, ne spună nouă aşa cum le-a spus lor: „Nu vă temeți” (Lc 2,10). Curaj, nu pierde încrederea, nu pierde speranţa, nu te gândi că a iubi este timp pierdut! În această noapte iubirea a învins teama, o speranţă nouă a apărut, lumina plăcută a lui Dumnezeu a învins întunericul aroganței umane. Omenire, Dumnezeu te iubește şi pentru tine s-a făcut om, nu mai eşti singură!

Iubiți fraţi şi surori, ce trebuie făcut în faţa acestui har? Un singur lucru: a primi darul. Înainte de a merge în căutarea lui Dumnezeu, să ne lăsăm căutați de El, care ne caută cel dintâi. Să nu pornim de la capacitățile noastre, ci de la harul său, pentru că El, Isus, este Mântuitorul. Să ne îndreptăm privirea spre Prunc şi să ne lăsăm învăluiți de duioșia sa. Nu vom mai avea scuze pentru a nu ne lăsa iubiți de El: ceea ce în viaţă merge strâmb, ceea ce în Biserică nu funcționează, ceea ce în lume nu merge nu va mai fi o justificare. Va trece pe planul al doilea, pentru că în faţa iubirii nebune a lui Isus, a unei iubiri în întregime blândeţe şi apropiere, nu există scuze. Problema la Crăciun este: „Mă las iubit de Dumnezeu? Mă abandonez iubirii sale care vine să mă mântuiască?”.

Un dar aşa de mare merită atâta recunoștință. A primi harul înseamnă a ști să mulțumim. Însă viețile noastre se scurg adesea departe de recunoștință. Astăzi este ziua corectă pentru a ne apropia de tabernacol, de iesle, pentru a spune mulţumesc. Să primim darul care este Isus, pentru a deveni dar după aceea ca Isus. A deveni dar înseamnă a da sens vieţii. Şi este cel mai bun mod pentru a schimba lumea: noi ne schimbăm, Biserica se schimbă, istoria se schimbă atunci când începem nu să voim să-i schimbăm pe alţii, ci pe noi înșine, făcând din viaţa noastră un dar.

Isus ne arată asta în această noapte: n-a schimbat istoria forțând pe cineva sau cu puterea cuvintelor, ci cu dăruirea vieţii sale. N-a așteptat ca să devenim buni pentru a ne iubi, ci ni s-a dăruit gratuit nouă. Şi noi, să nu aşteptăm ca aproapele să devină bun pentru a-i face binele, ca Biserica să fie perfectă pentru a o iubi, ca alţii să ne ia în considerare pentru a-i sluji. Să începem noi. Asta înseamnă a primi darul harului. Şi sfințenia nu este altceva decât a păstra această gratuitate.

O frumoasă legendă relatează că, la nașterea lui Isus, păstorii mergeau la grotă cu diferite daruri. Fiecare ducea ceea ce avea, are roadele muncii sale, care ceva prețios. Însă, în timp ce toţi se străduiau cu generozitate, era un păstor care nu avea nimic. Era foarte sărac, nu avea nimic de oferit. În timp ce toţi se întreceau în prezentarea darurilor lor, el stătea deoparte, rușinat. La un moment dat sfântul Iosif şi Sfânta Fecioară Maria s-au aflat în dificultate să primească toate darurile, multe, mai ales Maria, care trebuia să țină Pruncul în brațe. Atunci, văzându-l pe acel păstor cu mâinile goale, i-a cerut să se apropie. Şi i l-a pus în mâini pe Isus. Acel păstor, primindu-l, şi-a dat seama că a primit ceea ce nu merita, că are în mâini cel mai mare dar din istorie. Şi-a privit mâinile, acele mâini care i se păreau mereu goale: deveniseră leagănul lui Dumnezeu. S-a simţit iubit şi, depășind rușinea, a început să-l arate celorlalți pe Isus, pentru că nu putea să țină pentru sine darul darurilor.

Dragă frate, dragă soră, dacă mâinile tale ți se par goale, dacă vezi inima ta săracă în iubire, această noapte este pentru tine. Harul lui Dumnezeu s-a arătat pentru a străluci în viaţa ta. Primeşte-l şi va străluci în tine lumina Crăciunului.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.