Categorii

O călătorie atât de voită

Papa-Kirill-avion„Angajantă, densă, dar atât de voită: de fratele meu Kiril, de mine şi de mexicani”. Aşa a definit Papa Francisc călătoria care-l duce în Cuba pentru a-l întâlni pe Patriarhul de Moscova şi al întregii Rusii şi apoi în Mexic.

În timpul zborului care-l duce la Havana, vineri dimineaţa, 12 februarie, Pontiful, la puţin timp după decolare a mers în spatele avionului pentru salutul tradiţional adresat celor 76 de jurnalişti care-l însoţesc, dintre care circa zece sunt mexicani. Şi mulţumindu-le tuturor – înainte de a-i saluta personal pe fiecare – pentru prezenţa lor şi pentru munca pe care o vor face până joi, 18 februarie, a improvizat o scurtă reflecţie despre motivaţiile spirituale ale vizitei.

„Dorinţa mea cea mai intimă – a destăinuit el – este să mă opresc în faţa Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe”, al cărei „mister se studiază” dar pentru care „nu există explicaţii umane”. Pentru că, a adăugat el, chiar şi „studiul cel mai ştiinţific spune: «Dar acesta este un lucru al lui Dumnezeu»”. Şi asta, a evidenţiat Papa Francisc, chiar îi face pe unii mexicani să spună: „Eu sunt ateu, dar sunt guadalupan”. Aşadar, suntem în faţa unei devoţiuni mariane înrădăcinate în cultura acestui popor care se pregăteşte să-l îmbrăţişeze pe primul Papă latinoamerican. Care a făcut referinţă şi la câteva elemente tipice ale obiceiului din această ţară. Ca atunci când a amintit darul oferit lui la audienţa generală de miercuri, 10 februarie, de Vallentina Alazraki, vaticanistă de la Televisa şi decană a jurnaliştilor acreditaţi la Sala de Presă a Sfântului Scaun: o culegere de filme ale cunoscutului actor comic mexican Cantinflas, nume de artă al lui Fortino Mario Alfonso Moreno Reyes (1911-1993). „Şi astfel am intrat în Mexic pe poarta lui Cantinflas, care provoacă mult râs”, a comentat Papa. Sau ca atunci când a pus pe cap sombrero dăruit lui tot de Alazraki. „Pentru ca – a spus jurnalista – să vă simţiţi mexican! Primul l-am dăruit lui Ioan Paul al II-lea în urmă cu 37 de ani. Apoi el a făcut o colecţie pentru că a călătorit de cinci ori. Papa Benedict l-a purtat în Guanajuato şi a spus că se simţea mexican”. Acela pentru Papa Francisc a venit chiar din Cuba. „O familie mexicană l-a dus în Cuba, dar n-a reuşit să vi-l dăruiască – a amintit jurnalista – şi mi l-a lăsat. Eu am promis, în cazul în care dumneavoastră vă veţi menţine promisiunea de a merge în Mexic, că vi-l voi da. Ceea ce nu-mi imaginam este că sombrero se va întoarce în Cuba. Aceasta a fost surpriza”.

În sfârşit Pontiful a exprimat recunoştinţă organizatorului călătoriilor, Alberto Gasbarri, care chiar în Mexic îşi încheie serviciul său, cedând cârma monseniorului Mauricio Rueda Beltz, oficial din Secretariatul de Stat. Însuşi Papa Francisc a anunţat asta, adresând bun-venit la bord prelatului columbian. Director administrativ al Radio Vatican, unde lucrează de 47 de ani, Gasbarri de 37 de ani se ocupă de călătorii papale. „Spun asta – a conchis Papa – pentru ca să putem, în aceste zile, să-i exprimăm recunoştinţa noastră şi să ne gândim şi la o mică sărbătoare aici, la întoarcere”.

(După L’Osservatore Romano, 13 februarie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.