Categorii

O Biserică ce zboară cu două aripi

„Bine aţi venit, Sfinte Părinte, în ţara noastră românească, ţară de har şi de păcat, ţară de milostivire, de recăderi, ţară ca oricare alta, dar pentru noi ţară sfântă”. Cu aceste cuvinte, venite din inimă, l-am primit în 1999 pe Ioan Paul al II-lea la Bucureşti. La douăzeci de ani de la acea vizită istorică, aş spune aceleaşi cuvinte papei Francisc care vine în România la 31 mai. Catolicii din Bucureşti şi din toată ţara – laici, preoţi şi consacraţi – şi toate persoanele de bunăvoinţă îl primesc cu mare bucurie şi afect pe succesorul lui Petru, care vine ca pelerin al iubirii paterne şi martor al milostivirii lui Dumnezeu.

Vizita papei în România este un mare dar pentru noi toţi şi mai ales pentru comunitatea catolică, aşa de mică faţă de majoritatea ortodoxă a populaţiei, o comunitate variată în rituri şi etnii, răspândită nu numai pe tot teritoriul ţării ci şi în diferite părţi ale lumii, mai ales în Europa, unde atâţia catolici români au emigrat în ultimii ani. O comunitate care încă resimte efectele persecuţiei îndurate în timpul dictaturii comuniste şi care ştie să preţuiască mărturia de credinţă pe care, în acea perioadă, episcopi, preoţi, călugări şi laici au dat-o, unii chiar până la martiriu.

În cele trei zile ale călătoriei sale apostolice, Francisc va fi la Bucureşti, la 31 mai, unde va întâlni autorităţile civile şi pe patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi seara va prezida sfânta liturghie în catedrala romano-catolică „Sfântul Iosif”. Apoi, în dimineaţa zilei de sâmbătă, 1 iunie, va celebra sfânta liturghie la sanctuarul marian din Şumuleu Ciuc, împreună cu catolicii români de etnie maghiară, iar după-amiază va întâlni la Iaşi tinerii şi familiile. Duminică, 2 iunie, Sfântul Părinte va prezida la Blaj sfânta liturghie cu beatificarea a şapte episcopi greco-catolici, martiri ai regimului totalitar comunist. Sunt trei zile care cu siguranţă vor rămâne nu numai în amintire ci mai ales în inima tuturor.

În acest context, complex, variat şi care nu este uşor, papa Francisc ne invită să „mergem împreună”, aşa cum exprimă motoul vizitei. O invitaţie care ne-a provocat imediat la reflecţie, să încercăm să descoperim ceea ce ne împiedică sau ne frânează în a merge împreună ca Biserică, creştini, societate. Acest a merge împreună cere angajare, răbdare, înţelegere, dorinţă sinceră de a merge spre celălalt, de a ieşi din egoismul personal sau colectiv şi a intra în dinamica lui „noi”. Sunt sigur că Sfântul Părinte, cu prezenţa sa şi cuvântul său, ne va încuraja să continuăm cu zel reînnoit şi cu bucurie pe drumul comuniunii şi al mărturiei comune a lui Cristos, Domnul nostru.

Vizita pe care papa Francisc o va face la patriarhul Daniel, al Bisericii Ortodoxe Române, este în sintonie cu motoul vizitei: „Să mergem împreună”. Sfântul Părinte doreşte, astfel, să-i îndemne pe creştini şi poporul român să se deschidă la un dialog adevărat, rodnic şi să lucreze toţi uniţi pentru binele comun. De fapt, în viaţa zilnică, relaţiile dintre credincioşii catolici şi cei ortodocşi sunt foarte bune, senine. În arhidieceza mea, de Bucureşti, sunt atâtea familii mixte, cu un soţ catolic şi unul ortodox. Se trăieşte şi se lucrează împreună în armonie. Însă ne îndurerează faptul că, la nivel eclezial, nu putem să ne mai rugăm împreună, nu putem să-l numim împreună pe Dumnezeu „Tatăl nostru”.

România are circa 22 de milioane de locuitori, din care 86% sunt ortodocşi şi 6% catolici, de rit latin şi bizantin. Aş spune că suntem o Biserică ce zboară cu două aripi: comunitatea romano-catolică (de rit latin), cu circa un milion de credincioşi care aparţin la diferite origini lingvistice (în prevalenţă români, maghiari, germani), cu sediu mitropolitan la Bucureşti; şi comunitatea greco-catolică (de rit bizantin român), cu circa 200.000 de credincioşi, cu sediu mitropolitan la Blaj, în Transilvania. Cele două Biserici sunt organizate fiecare în şase dieceze şi episcopii sunt reuniţi într-o singură Conferinţă Episcopală.

După ce a recucerit în 1990 libertatea de cult, Biserica a putut să se angajeze din nou în viaţa socială a României, prin centre de asistenţă socială, şcoli, case de îngrijire, programe de sprijinire a persoanelor nevoiaşe, activităţi de promovare umană, iniţiative editoriale. Biserica catolică a oferit, de-a lungul istoriei, o contribuţie importantă la dezvoltarea României, mai ales prin angajarea în domeniul cultural, social şi al educaţiei. Şi încearcă şi astăzi să fie un actor important în societate.

Beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici martiri, pe care papa Francisc o va celebra la Blaj, este un semn nu numai pentru întreaga Biserică catolică română, ci şi pentru societate. Aşa cum spunea episcopul greco-catolic de Bucureşti, Mihai Frăţilă, „jertfa episcopilor martiri a fost jertfa României demne, o demnitate care trebuie să fie recunoscută”. Şi exemplul lor de viaţă trăită cu demnitate şi verticalitate este valabil şi astăzi. Amintirea acestor martiri este deosebit de vine în noi toţi şi mărturia lor limpede ne susţine pe drumul de credinţă, ne încurajează să perseverăm şi să rămânem fideli lui Cristos. În plus, beatificarea lor ne pune în comuniune cu ceilalţi fericiţi români, martiri ai credinţei în timpul comunismului, şi cu toţi cei care, în multe ţări, au pătimit sub regimurile totalitare.

Celebrând personal ritul de beatificare, Sfântul Părinte şterge cu mâna sa lacrimile Bisericii greco-catolice din România şi arată marele său afect patern faţă de fiii săi din acest pământ românesc. Ridicându-i la cinstea altarelor el îi pune, într-un anumit sens, ca o candelă la fereastra lumii, pentru ca exemplul lor de credinţă faţă de Cristos şi faţă de Biserică să lumineze şi să încurajeze pe toţi.

Îl aşteptăm pe pontif cu braţele deschise şi cu inimi pline de bucurie şi suntem foarte fericiţi să-l primim în ţara noastră. Papa Francisc se bucură de mare stimă în ţara noastră, şi nu numai din partea catolicilor, ci şi din partea foarte multor ortodocşi. Şi, primirea rezervată Sfântului Părinte de autorităţile civile este dovada simpatiei comune, generale faţă de succesorul lui Petru, precum şi o dovadă a determinării statului de a continua relaţiile bune, începute în urmă cu aproape 100 de ani, cu Sfântul Scaun.

În numele tuturor catolicilor din România şi al tuturor românilor de bunăvoinţă îi spun de pe acum papei Francisc: „Bine aţi venit, Sfinte Părinte, în România! Bine aţi venit în ţara noastră românească, ţară ca oricare alta, dar pentru noi ţară sfântă”.

De mons. Ioan Robu

Arhiepiscop mitropolit de Bucureşti

Preşedinte al Conferinţei Episcopale Române

(După L’Osservatore Romano, 30 mai 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.