Categorii

Nu se iese la pensie de la Evanghelie. A fost prezentat primul congres internațional de pastoraţie pentru bătrâni

Într-o lume care urmărește miturile eficienței, câștigului şi productivității, care este locul bătrânilor? Cel care poartă cu sine bagajul anilor este o povară sau păzitorul unei bogății? Şi dacă în acest timp bătrânul este marginalizat şi rebutat chiar şi de propria familie, oare nu Biserica va trebui şi va voi să fie familia bătrânilor?

Este ceea ce se vor întreba, căutând răspunsuri comune, circa 550 de experți şi lucrători pastorali care se vor reuni de la 29 la 31 ianuarie la Roma, la Augustinianum, pentru primul congres internațional de pastoraţie pentru bătrâni, organizat de Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă şi intitulat în mod semnificativ: „Bogăția anilor”. Inițiativa a fost ilustrată jurnaliștilor în cursul unei întâlniri desfășurate marți, 28 ianuarie, în Sala de Presă a Sfântului Scaun.

„Dorința noastră – a spus Vittorio Scelzo, unul din responsabilii noului oficiu al pastoraţiei pentru bătrâni creat în cadrul Dicasterului – este să facem în aşa fel încât insistența magisterială a papei asupra acestei teme şi lucrarea pe care atâtea asociații, mișcări şi persoane o fac în viaţa zilnică pentru sprijinul acordat bătrânilor să devină o cultură stabilă şi răspândită la nivelul vieţii Bisericii”.

De fapt, societatea contemporană apare tot mai mult pusă în dificultate şi în încurcătură de un fenomen care este sub ochii tuturor: creșterea însemnată a populaţiei în vârstă egală sau mai mare cu 65 de ani, care va ajunge să fie, până în 2050, la peste un miliard şi jumătate de persoane. Dar ceea ce în ochii lumii pare o „problemă”, cum este văzută şi trăită de Biserică?

De mai multe şi mai multe ori papa Francisc s-a oprit asupra acestei realităţi. De exemplu, în decembrie, vorbind membrilor Asociației naţionale a lucrătorilor bătrâni primiți în audiență, invita să se considere bătrânețea ca „perioada darului şi a dialogului” şi să se contrasteze „stereotipul tradițional al bătrânului: bolnav, invalid, dependent, izolat, asediat de frici, lăsat deoparte, cu o identitate slabă datorită pierderii unui rol social”. Au fost continue apelurile pontifului de a construi „cu tenacitate o societate diferită, mai primitoare, umană şi inclusivă, care nu are nevoie să rebuteze pe cel care este slab în trup şi în minte”.

Aşa cum s-a anticipat jurnaliștilor de câţiva participanți la congres, cele trei zile romane sunt o ocazie pentru a împărtăși şi a cunoaște experiențe din toate latitudinile. De fapt, fenomenul îmbătrânirii populaţiei nu atinge numai țările bogate. De fapt, nu întâmplător numai 10% din cei înscriși la congres sunt italieni. De aceea este explicat şi, de exemplu, ce înseamnă a trăi ca bătrâni în Africa, unde familia tradițională este în criză. Se împărtășesc experiențe precum cele de la Pastoral da pessoa idosa din Brazilia, de la mișcarea Viaţa ascendentă din Spania sau de la asociația Comunitatea „Ioan al XXIII-lea” din Italia şi din 43 de țări din diferite continente.

„De la această întâlnire – a explicat Scelzo – nu ne aşteptăm să iasă linii pastorale deja bine definite. Însă cu siguranță vom începe să-i punem pe cei care se dedică bătrânilor în rețea între ei şi cu reprezentanțe mai instituționale, precum conferințele episcopale, pentru ca toate acestea să devină patrimoniu împărtășit al Bisericii”. Este nevoie, a adăugat el, „să se facă în aşa fel încât generozitatea unora să devină cultură a tuturor”.

Congresul, care se deschide miercuri 29 ianuarie cu prezentarea introductivă a cardinalului prefect Kevin Farrell, este împărțit în trei sesiuni tematice: prima dedicată contrastului culturii rebutului, a doua raportului dintre generații în cadrul familiilor şi, în sfârşit, a treia în timpul căreia va fi evidențiat rolul celui care este „mai bogat în ani” în cadrul Bisericii.

„Am vrea – a explicat Scelzo – ca să se trezească în bătrâni conştiinţa că ei înșiși sunt protagoniști. Papa a spus «Nu trebuie să trageți vâslele în barcă» şi cu adevărat atâtea persoane, libere de angajamentele de muncă, pot să dea mult Bisericii, pot să fie comunicatori ai Evangheliei”. Însă congresul este şi o ocazie pentru a crește în conştiinţa că atâtea persoane au nevoie de ajutor pentru a găsi un sens spiritual perioadei pe care o trăiesc: „Vârsta se prelungește progresiv şi acestor ani în plus care se adaugă ca perspectivă de viaţă trebuie să li se dea un sens creştin. Nu se iese niciodată la pensie de la Evanghelie”.

Apoi este marea temă a culturii rebutului. Pentru Biserică, a subliniat Scelzo, este inacceptabil să se creadă că există persoane literalmente abandonate în institute. Şi a anticipat una din multele „provocări” care ar putea să provină din congres, „La Roma, de exemplu, sunt 400 de institute de odihnă pentru bătrâni şi 350 de parohii. N-ar putea fiecare parohie să se angajeze să viziteze şi să-i implice pe bătrânii singuri care sunt găzduiți în aceste structuri?”. În definitiv, este fundamental să se hrănească conştiinţa că acolo unde bătrânii nu mai au o familie, pot s-o găsească în comunitățile ecleziale.

(După L’Osservatore Romano, 29 ianuarie 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.