Categorii

Niciun popor nu este criminal, nicio religie nu este teroristă. Papa denunţă dezumanizarea unui sistem care generează indiferenţă, ipocrizie şi intoleranţă

Mesajul Papei a fost citit la deschiderea lucrărilor de către cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, preşedinte al Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale. Cu acest mesaj Pontiful s-a adresat celor şapte sute de lideri religioşi şi de comunităţi veniţi în California din douăsprezece ţări. Lupta împotriva rasismului, imigraţia, dreptul la muncă şi la casă, dreptatea mediului: acestea sunt temele tratate în cele patru zile ale întâlnirii, centrate îndeosebi pe excluziunea socială provocată de economia globală. În intervenţia sa cardinalul a îndemnat „persoanele care au experimentat excluziunea economică şi rasială”, să creeze comunitate „împărtăşind istoriile lor şi foamea lor de schimbare”, unindu-se cu cei care – din cauza credinţelor lor religioase – se simt chemaţi la solidaritate. Pentru că, a explicat el, „în acest mod se formează o comunitate mai mare” şi „unitatea creează o nouă capacitate de a schimba lumea”. Organizat de dicasterul vatican, de Campaign for Human Development din Conferinţa Episcopală Nord-Americană şi de notwork pico – cea mai mare reţea naţională de organizaţii bazate pe credinţă – întâlnirea de la Modesto vine la nivel regional după cele trei mari adunări internaţionale desfăşurate la Roma în octombrie 2014 şi în noiembrie 2016, şi în Bolivia în iulie 2015. Prezentăm în continuare textul mesajului pontifical:

Iubiţi fraţi,

Înainte de toate aş vrea să vă felicit pentru efortul de a reproduce la nivel naţional munca pe care o desfăşuraţi în Întâlnirile Mondiale ale Mişcărilor Populare. Doresc, prin această scrisoare, să însufleţesc şi să vă întăresc pe fiecare dintre voi, organizaţiile voastre şi pe toţi cei care luptă pentru cele trei T: „tierra, techo y trabajo”, pământ, acoperiş şi loc de muncă. Vă felicit pentru tot ceea ce faceţi.

Aş vrea să-i mulţumesc lui Campaign for Human Development, preşedintelui său, monseniorul David Talley, şi episcopilor gazdă Stephen Blaire, Armando Ochia şi Jaime Soto, pentru sprijinul hotărât pe care l-au oferit acestei întâlniri. Mulţumesc cardinalului Turkson deoarece continuă să însoţească mişcările populare din noul Dicaster pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale. Îmi face deosebită plăcere să vă văd lucrând împreună pentru dreptatea socială! Cât aş vrea ca în toate diecezele să se răspândească această energie constructivă, care creează punţi între popoare şi persoane, punţi capabile să străbată zidurile excluderii, indiferenţei, rasismului şi intoleranţei.

Aş vrea să subliniez şi munca Reţelei Naţionale pico şi a organizaţiilor promotoare ale acestei întâlniri. Am aflat că pico înseamnă „persoane care îmbunătăţesc comunităţile lor prin organizare”. Ce sinteză frumoasă a misiunii mişcărilor populare: a munci în mediul vostru, alături de aproapele, organizaţi între voi, pentru a duce înainte comunităţile voastre.

În urmă cu puţine luni, la Roma, am vorbit despre ziduri şi despre frică; despre punţi şi despre iubire. Nu vreau să mă repet, dar aceste teme provoacă valorile noastre cele mai profunde.

Ştim că niciunul dintre aceste rele n-a început ieri. De mult timp înfruntăm criza paradigmei domnitoare, un sistem care cauzează suferinţe enorme familiei umane, atacând în acelaşi timp demnitatea persoanelor şi casa noastră comună, pentru a susţine tirania invizibilă a banului, care garantează numai privilegiile câtorva. „Umanitatea trăieşte o cotitură istorică” (Papa Francisc, Evangelii gaudium, nr. 52).

Nouă creştinilor, şi tuturor persoanelor de bunăvoinţă, ne revine să trăim şi să acţionăm în acest moment. „Este vorba de o responsabilitate gravă, de vreme ce unele realităţi din prezent, dacă nu găsesc soluţii bune, pot să demareze procese de dezumanizare din care este greu să ne mai întoarcem după aceea” (Ibidem, nr. 51). Sunt „semnele timpurilor” pe care trebuie să le recunoaştem pentru a acţiona. Am pierdut timp preţios fără a le acorda atenţie suficientă, fără a rezolva aceste realităţi distrugătoare. Astfel procesele de dezumanizare se accelerează. De participarea popoarelor ca protagonişti, şi în mare măsură de la voi, mişcări populare, depinde direcţia pe care această cotitură istorică o va lua şi soluţionarea acestei crize care se acutizează.

Nu trebuie să rămânem paralizaţi de frică, dar nici să rămâne închişi în conflict. Trebuie recunoscut pericolul dar şi oportunitatea pe care le presupune orice criză pentru a înainta spre o sinteză depăşitoare. În limba chineză, care exprimă înţelepciunea ancestrală a acestui popor mare, cuvântul criză este format din două ideograme: Wēi care reprezintă pericolul şi care reprezintă oportunitatea.

Pericolul este a-l nega pe aproapele şi astfel, fără a ne da seama, a nega umanitatea sa, umanitatea noastră, a ne nega pe noi înşine şi a nega cea mai importantă dintre poruncile lui Isus. Aceasta este dezumanizarea. Însă există o oportunitate: ca lumina iubirii faţă de aproapele să lumineze pământul cu strălucirea sa orbitoare, ca un fulger în întuneric, ca să ne trezească şi ca noua umanitate să răsară cu acea rezistenţă încăpăţânată şi puternică a ceea ce este autentic.

Astăzi răsună în urechile noastre întrebarea pe care învăţătorul legii o adresează lui Isus în Evanghelia lui Luca: „Şi cine este aproapele meu?”. Cine este cel pe care trebuie să-l iubim ca pe noi înşine? Oare se aştepta la un răspuns comod pentru a putea continua cu viaţa sa: „Oare sunt rudele mele? Conaţionalii mei? Cei din religia mea?…”. Probabil că voia să-l facă pe Isus să ne scutească de obligaţia de a-i iubi pe păgâni şi pe străini consideraţi impuri în acel timp. Acest om vrea o regulă clară care să-i permită să-i clasifice pe ceilalţi în „aproapele” şi „non-aproapele”, în cei care pot să devină aproapele şi cei care nu pot să devină aproapele (Papa Francisc, Audienţa generală de miercuri, 27 aprilie 2016).

Isus răspunde cu o parabolă care pune în scenă două figuri din elita de atunci şi un al treilea personaj, considerat străin, păgân şi impur: samariteanul. Pe drumul de la Ierusalim la Ierihon preotul şi levitul întâlnesc un om muribund, pe care tâlharii l-au atacat, l-au tâlhărit, l-au bătut şi l-au abandonat. Legea Domnului în situaţii similare prevedea obligaţia de a-l ajuta, dar amândoi trec mai departe fără a se opri. Se grăbeau. Însă samariteanul, acea fiinţă dispreţuită, acel surplus pe care nimeni n-ar fi pariat, şi care în orice caz avea şi el obligaţiile sale şi lucrurile sale de făcut, când l-a văzut pe omul rănit, n-a trecut mai departe, asemenea celorlalţi doi, care erau relaţionaţi cu templul, ci „l-a văzut şi i s-a făcut milă”. Samariteanul se comportă cu milostivire autentică: pansează rănile acelui om, îl duce la un han, se îngrijeşte de el personal, se ocupă de asistenţa sa.

Toate acestea ne învaţă că milostivirea, iubirea, nu este un sentiment vag, ci înseamnă a ne îngriji de celălalt chiar până acolo încât să plătim personal. Înseamnă să ne angajăm făcând toţi paşii necesari pentru „a ne apropia” de celălalt până la identificarea cu el; „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Aceasta este porunca Domnului (Ibidem).

Rănile pe care le provoacă sistemul economic, care are în centru pe dumnezeul ban şi care uneori acţionează cu brutalitatea tâlharilor din parabolă, au fost ignorate în mod criminal. În societatea globalizată există un stil elegant de a privi de partea cealaltă, care se practică în mod repetat: sub înfăţişarea acelui politicaly corect sau a modelor ideologice, se priveşte la cel care suferă fără a-l atinge, este transmis în direct, ba chiar se adoptă un discurs în aparenţă tolerant şi plin de eufemisme, dar nu se face nimic sistematic pentru a îngriji rănile sociale, şi nici pentru a înfrunta structurile care lasă atâtea fiinţe umane pe stradă. Această atitudine ipocrită, atât de diferită de cea a samariteanului, manifestă lipsa unei adevărate convertiri şi a unei adevărate angajări cu umanitatea.

Este vorba despre o înşelătorie morală, care, mai devreme sau mai târziu, vine la lumină, ca un miraj care se risipeşte. Cei răniţi stau acolo, sunt o realitate. Şomajul este real, corupţia este reală, criza de identitate este reală, golirea democraţiilor este reală. Cangrena unui sistem nu se poate masca în veci, pentru că mai devreme sau mai târziu duhoarea se simte şi, când nu se mai poate nega, se naşte chiar din puterea care a generat acea stare de lucruri manipularea fricii, a nesiguranţei, a protestului, chiar a indignării juste a oamenilor, care transferă responsabilitatea tuturor relelor la un „non-aproapele”. Nu vorbesc despre unele persoane în mod deosebit, vorbesc despre un proces care se dezvoltă în multe părţi ale lumii şi care comportă un pericol grav pentru umanitate.

Isus ne indică un alt drum. A nu-i clasifica pe ceilalţi pentru a vedea pe cel care este aproapele şi pe cel care nu este aproapele. Tu poţi deveni aproapele celui care se află în nevoie şi vei fi aproapele dacă în inima ta ai compasiune, adică dacă ai capacitatea de a suferi cu celălalt. Trebuie să devii samaritean. Şi apoi trebui să fi şi ca hangiul căruia samariteanul încredinţează, la sfârşitul parabolei, persoana care suferă. Cine era acest hangiu? Este Biserica, comunitatea creştină, persoanele solidare, organizaţiile sociale, suntem noi, sunteţi voi, cărora Domnul Isus, în fiecare zi, îi încredinţează pe cei care suferă, în trup şi în spirit, pentru ca să putem continua să revărsăm asupra lor, peste măsură, toată milostivirea sa şi mântuirea sa. În asta constă umanitatea autentică ce rezistă la dezumanizarea care ni se oferă nouă sub forma indiferenţei, a ipocriziei şi a intoleranţei. Ştiu că voi v-aţi asumat angajarea de a lupta pentru dreptatea socială, de a apăra sora mamă pământ şi de a-i însoţi pe migranţi. Doresc să vă reafirm în alegerea voastră şi să împărtăşesc cu voi două reflecţii în această privinţă.

Criza ecologică este reală. „Există un consens ştiinţific foarte consistent care arată că suntem în prezenţa unei încălzirii îngrijorătoare a sistemului climatic” (Papa Francisc, Laudato si, nr. 23). Ştiinţa nu este unica formă de cunoaştere, fără îndoială. Şi ştiinţa nu este în mod necesar „neutră”, fără îndoială şi acest lucru, de multe ori ascunde poziţii ideologice sau interese economice. Dar ştim şi ce se întâmplă când negăm ştiinţa şi nu ascultăm glasul naturii. Iau asupra mea ceea ce ne revine nouă catolicilor. Nu trebuie să cădem în negaţionism. Timpul se epuizează. Trebuie să acţionăm. Ne cere nouă, popoarelor indigene, păstorilor, guvernanţilor, să se apere creaţia.

Cealaltă este o reflecţie pe care am făcut-o deja la ultima noastră întâlnire, dar pe care mi se pare important s-o repet: niciun popor nu este criminal şi nicio religie nu este teroristă. Nu există terorismul creştin, nu există terorismul ebraic şi nu există terorismul islamic. Nu există. Niciun popor nu este criminal sau traficant de droguri sau violent. „Se acuză de violenţă săracii şi populaţiile mai sărace, dar, fără egalitate de oportunităţi, diferitele forme de agresiune şi de război vor găsi un teren fertil care mai devreme sau mai târziu va provoca explozia” (Papa Francisc, Evangelii gaudium, nr. 59). Există persoane fundamentaliste şi violente în toate popoarele şi religiile care, printre altele, se întăresc cu generalizările intolerante, se alimentează din ură şi din xenofobie. Înfruntând teroarea cu iubirea vom lucra pentru pace.

Vă cer fermitate şi blândeţe în apărarea acestor principii: vă cer să nu le schimbaţi cu marfă la preţ bun şi, ca sfântul Francisc de Assisi, să dăm tot ceea ce avem pentru ca: „Unde este ură, eu s-aduc iubire, unde e ofensă, eu s-aduc iertare, unde e dezbinare, eu s-aduc credinţa, unde e greşeală, eu s-aduc adevărul” (Rugăciunea sfântului Francisc de Assisi, fragment).

Să ştiţi că mă rog pentru voi, că mă rog cu voi şi cer lui Dumnezeu Tatăl nostru ca să vă însoţească şi să vă binecuvânteze, ca să vă umple cu iubirea sa şi să vă ocrotească. Vă cer cu rugăminte să vă rugaţi pentru mine şi să mergeţi înainte.

(După L’Osservatore Romano, 18 februarie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.