Categorii

Müller: „Astăzi moartea este banalizată. Să evităm să amestecăm practicile creştine şi materialismul”

cardinal-mullerÎn preajma prezentării în Sala de Presă a Vaticanului a Instrucţiunii Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei Ad resurgendum cum Christo, despre înmormântarea răposaţilor şi păstrarea cenuşii în caz de incinerare, cardinalul prefect Gerhard Müller a răspuns la câteva întrebări la agenţia Zenit şi ale altor colegi din presă.

Eminenţă, nu-ul peremptoriu în document este faţă de împrăştierea cenuşii răposaţilor sau faţă de transformarea lor „în amintiri comemorative, piese de bijuterie sau alte obiecte”. Cum consideraţi această tendinţă?

Acest lucru este contrar tradiţiei creştine. Nu vrem ca să fie privatizată credinţa şi ca amintirea să devină ceva individual, ci să fie ceva care aparţine Bisericii şi familiei lui Dumnezeu. Pentru aceasta este reafirmat că este mai bine de a găsi un loc comun pentru răposaţii noştri, în aşa fel încât nu numai cel care este în posesia inelului, de exemplu, să aibă o amintire a răposatului, ci şi alţii care vor să se roage pentru el. O persoană în viaţă n-a avut numai raporturi cu persoana care poartă cu sine cenuşa. Nici nu se poate împărţi cenuşa în diferite părţi: care în inel, care în lănţişorul de la gât sau în altceva. Mi se pare un lucru complet ridicol.

Aşadar, o practică de acest gen este un păcat pentru Biserică?

Nu este un păcat de moarte şi nu este nici interzis, ci este un simbol care nu este în acord cu sentimentele şi principiile creştinismului, pentru că trupul răposatului – aşa cum spuneam – nu este proprietate privată a rudelor sale. Toţi suntem copii ai lui Dumnezeu şi ai Bisericii. una este ca să se păstreze obiectele pe baza unui testament, dar identitatea unei persoane exprimată în trupul său este altceva: nu este moştenirea sau proprietatea aproape materială a rudelor sau a unui părinte, o soţie şi oricine care a avut raporturi cu ea. Trebuie să depăşim acest individualism şi numai acela…

Ce altceva?

Trebuie să evităm amestecarea elementelor gândirii creştine cu acelea ale gândirii secularizate, materialiste şi individualiste. Trebuie să ne întoarcem la o gândire integrală creştină, sau conştiinţa că atunci când unul este botezat la naştere, începutul vieţii sale este cu Cristos şi morala sa, raporturile sale sociale sunt influenţate de comuniunea cu Cristos. Prin urmare, şi moartea noastră. De fapt, sfântul Paul vorbea despre moarte într-o optică de comuniune: toţi cei morţi din cer vor veni în ziua din urmă, se vor uni cu cei vii de pe pământ. În Occident s-a pierdut această dimensiune comunională a existenţei noastre. Se vorbeşte despre autonomia persoanei în sens „burghez”.

Biserica, se reafirmă în document, nu interzice incinerarea ci preferă înmormântarea. Puteţi să ne explicaţi de ce?

Modelul pe care-l urmăm este Isus Cristos care a fost înmormântat, după moartea sa, şi a înviat. De aceea, în virtutea tradiţiei creştine, Biserica a sugerat mereu practica înmormântării cu venerarea răposatului şi rugăciunea în cimitir sau într-un loc sacru aproape de biserică. Incinerarea era folosit de către păgânii din imperiul roman şi a revenit în secolul al XIX-lea cu curentul materialist ca expresie a negării credinţei şi învierii. Aceşti materialişti anticlericali au înaintat propunerea incinerării pentru a se demonstra superiori nouă creştinilor, prea „întârziaţi” în dezvoltarea gândirii. Totuşi nu întotdeauna incinerarea este făcută pentru a nega credinţa; în acele cazuri, Biserica o acceptă şi o tolerează, cu condiţia să fie respectate unele condiţii cum ar fi, întocmai, de a nu împrăştia cenuşa în sălbăticie, în apă, ca şi cum ar vrea să se dizolve identitatea răposatului. De fapt, Biserica vrea un loc pentru amintirea personală unde să fie imprimat numele răposatului, pentru că fiecare trebuie să fie numit numele său, fiecare trebuie să aibă o demnitate.

Pentru cel care deja a incinerat o rudă ce se întâmplă acum?

Nu vorbim despre o pedeapsă pentru cel care a făcut asta. Nici nu vrem acum să-i convingem pe oameni, ci să reafirmăm care este atitudinea corectă, conform Bisericii, în faţa morţii. Este dificil să mori precum şi să pierzi o persoană iubită, dar fiecare trebuie să accepte asta ca un adevăr că Dumnezeu este Mântuitorul nostru şi nu ne lasă în afara speranţei învierii. De aceea, Biserica nu recomandă tuturor credincioşilor incinerarea şi avertizează să acţioneze conform credinţei, pentru a nu fi creştini „parţiali” ci în fiecare moment.

Dumneavoastră aţi vorbit despre o „provocare a evanghelizării morţii”. Vedeţi astăzi o banalizare a conceptelor de moarte, înviere, viaţă de dincolo?

Da, există o banalizare, dar face parte din secularizarea creştinismului. Mai ales văd că lipseşte respectarea vieţii şi a demnităţii umane. Atâţia oameni au pierdut credinţa creştină şi continuă să păstreze obiceiuri, tradiţii, elemente, fără a-şi da seama de demnitatea lor. Mă gândesc, de exemplu, la momentul în care copiii primesc prima Împărtăşanie numai pentru a face sărbătoarea… Suntem trişti, pentru că aceste persoane încredinţate Păstorului Isus Cristos care şi-a dat viaţa pentru noi, ne-a lăsat sacramentul Euharistiei şi noi luăm în considerare numai aspectul decorativ al acestor daruri, le folosim pentru sărbători seculare. În schimb avem o demnitate, să nu uităm asta!

De Salvatore Cernuzio

(După Zenit, 25 octombrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.