Categorii

Müller: „Aşa citesc eu Amoris laetitia”

Prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, Gerhard Ludwig Müller, vorbeşte din nou despre temele conţinute în „dubia” despre Amoris laetitia prezentate de patru cardinali, fără a le cita vreodată în mod explicit, şi repropune propria lectură a documentului papal răspunzând la întrebările revistei Il Timone, adesea critică faţă de magisteriul actualului Pontif. De altfel, în interviu cardinalul reafirmă concepte deja exprimate în interviurile sale precedente.

Cardinalul afirmă că nu poate exista o contradicţie între doctrină şi conştiinţa personală: este „imposibil. De exemplu, nu se poate spune că există circumstanţe datorită cărora un adulter nu constituie un păcat de moarte. Pentru învăţătura catolică este imposibilă coexistenţa între păcatul de moarte şi harul îndreptăţitor. Pentru a depăşi această contradicţie absurdă, Cristos a instituit pentru credincioşi sacramentul Pocăinţei şi Reconcilierii cu Dumnezeu şi cu Biserica”.

Pentru Müller, Amoris laetitia trebuie „interpretată clar în lumina întregii învăţături a Bisericii. Nu-mi place, nu este corect că atâţia episcopi interpretează Amoris laetitia după propriul mod de a înţelege învăţătura Papei. Acest lucru nu este în linia învăţăturii catolice. Magisteriul Papei este interpretat numai de el însuşi sau prin intermediul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Papa îi interpretează pe episcopi, nu episcopii îl interpretează pe Papa, asta ar constitui o răsturnare a structurii Bisericii catolice. Tuturor acestora care vorbesc prea mult le recomand să studieze mai întâi învăţătura [conciliilor] despre papalitate şi despre episcopat. Episcopul, ca învăţător al Cuvântului, el cel dintâi trebuie să fie bine format pentru a nu cădea în riscul ca un orb să conducă de mână alţi orbi”.

Apoi declară că este mereu valabilă angajarea conţinută în exortaţia apostolică a sfântului Papă Ioan Paul al II-lea Familiaris consortio, care prevede că perechile de divorţaţi recăsătoriţi care nu se pot despărţi, pentru a putea avea acces la sacramente trebuie să se angajeze să trăiască în continenţă: „Nu se poate depăşi pentru că nu este numai o lege pozitivă a lui Ioan Paul al II-lea, ci el a exprimat ceea ce este în mod constitutiv element al teologiei morale creştine şi al teologiei sacramentelor. Confuzia cu privire la acest punct se referă şi la neacceptarea enciclicei Veritatis splendor cu învăţătura clară despre «intrinsece malum». Pentru noi căsătoria este expresie a participării la unitatea dintre Cristos mire şi Biserică mireasa sa. Aceasta nu este, aşa cum au spun unii în timpul Sinodului, o simplă analogie vagă. Nu! Aceasta este substanţa sacramentului şi nicio putere din cer şi de pe pământ, nici un înger, nici Papa, nici un conciliu, nici o lege a episcopilor, nu are facultatea de a-l modifica”.

Prefectul îi invită pe toţi „să reflecteze, studiind mai întâi învăţătura Bisericii, pornind de la Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură care cu privire la căsătorie este foarte clar. Aş sfătui de asemenea să nu intre în nicio cazuistică ce poate genera cu uşurinţă răstălmăciri, mai ales aceea conform căreia dacă moare iubirea, atunci este moartă şi legătura căsătoriei. Acestea sunt sofisme: Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar şi Biserica nu acceptă să se secularizeze căsătoria. Misiunea preoţilor şi episcopilor nu este aceea de a crea confuzie, ci aceea de a face claritate. Nu se poate face referinţă numai la mici pasaje prezente în Amoris laetitia, ci trebuie citit totul în ansamblu, cu scopul de a face mai atractivă pentru persoane Evanghelia căsătoriei şi a familiei. Nu Amoris laetitia a provocat o interpretare confuză, ci câţiva interpreţi confuzi ai ei. Toţi trebuie să înţelegem şi să acceptăm învăţătura lui Cristos şi a Bisericii sale şi în acelaşi timp să fim gata să-i ajutăm pe alţii s-o înţeleagă şi s-o pună în practică şi în situaţii dificile”.

De Paolo Petrini

(După Vatican Insider, 1 februarie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.