Categorii

Moscova exultă, Kiev nu disperă. Îmbrăţişarea din Cuba văzută dincolo de Dnepr

Francisc-KirillDacă Putin încă n-a vorbit, s-a gândit premierul rus Dimitri Medvedev să exprime aproape în timp real complăcerea conducerii ruseşti faţă de întâlnirea cubaneză dintre Patriarhul de Moscova Kiril şi Papa Francisc. A făcut asta într-o situaţie deosebit de elocventă: acea conferinţă de la München despre securitatea unde au reieşit tensiuni şi distanţe între Rusia şi unele ţări occidentale şi însuşi înaltul reprezentant rus a evocat spectrul unui potenţial „nou război rece”. Tocmai în acest cadru, deja în ziua de după îmbrăţişarea din Cuba, Medvedev a exaltat întâlnirea Papa-Kiril ca „exemplu luminos” al „modului în care se începe drumul de apropiere reciprocă”. Înainte de acea întâlnire – a afirmat premierul rus „cele două Biserici nu comunicau de secole. Cu siguranţă refacerea încrederii nu era un lucru simplu. Este dificil de spus cât timp va fi necesar pentru asta. Însă a demara acel proces era necesar”.

Dacă satisfacţia liderilor politici din Moscova era previzibil, apare şi mai clară supărarea care se revarsă din comentarii care provin din Ucraina. A încercat să dea o versiune supravegheată şi „sustenabilă” Svietoslav Shevchuk, arhiepiscop major al Bisericii greco-catolice ucrainene, într-un larg interviu pus în reţea deja duminică 14 februarie pe siturile oficiale ale comunităţii ucrainene greco-catolice.

Încă de la primele afirmaţii din interviu, arhiepiscopul major lasă să se evidenţieze neîncrederea fatală cu care sectoare largi ale comunităţii greco-catolice ucrainene au primit îmbrăţişarea dintre Kiril şi Papa. „Când Vaticanul şi Moscova organizează întâlniri sau semnează texte comune” – afirmă Shevchuk – „din experienţa noastră formată în mulţi ani, putem spune că este greu să ne aşteptăm la ceva bun”. Însă după această declaraţie preliminară de neîncredere, primatul Bisericii catolice ucrainene de rit bizantin reuşeşte oricum să furnizeze o lectură articulată a evenimentului şi nu complet atenuată de logici de parte.

În primul rând, Shevchiuk se arată atent să-l salvgardeze de critici pe Papa Francisc şi alegerea sa de a-l îmbrăţişa pe „fratele Kiril”: „Francisc – remarcă Sviatoslav – a trăit această întâlnire mai ales ca un eveniment spiritual. A deschis intervenţia sa afirmând că noi, catolici şi ortodocşi, împărtăşim acelaşi botez şi a subliniat că unitatea Bisericilor poate să vine numai atunci când mergem împreună pe acelaşi drum”. Arhiepiscopul greco-catolic ucrainean percepe o diversitate de accente şi interese în registrul folosit de Patriarhul rus, care după părerea sa se mişca într-o „lume paralelă” faţă de cea a Papei Francisc, fără nicio referinţă la dimensiunea spirituală şi teologică. În acelaşi timp, Shevchuk nu-şi ascunde „admiraţia autentică, respectul şi o anumită teamă reverenţioasă faţă de umilinţa Papei Francisc”, definit de el ca „un adevărat «slujitor suferind al lui Dumnezeu», care caută un singur lucru: să dea mărturie despre Evanghelia lui Cristos în faţa omenirii de astăzi şi să fie în lume, dar rămânând în Cristos, pentru a avea curajul de a fi «nu din această lume»”.

Primatul Bisericii greco-catolice ucrainene îi invită pe toţi „să nu se precipite să-l judece pe Papa”, pentru a nu se situa la acelaşi nivel al celui care citeşte întâlnirea din Cuba numai în cheie politică şi „vrea să exploateze un Papă umil numai pentru propriile planuri umane. Dacă nu intrăm în realitatea spirituală a Sfântului Părinte şi nu discernem împreună cu el acţiunea Duhului Sfânt”, adaugă Sviatoslav Schevhuk, „am rămâne închişi de Principele acestei lumi şi ai adepţilor săi”. Cu privire la pregătirea întâlnirii, Patriarhul rezervă cuvintele cele mai dure rolului jucat de dicasterul vatican pentru ecumenism, implicat împreună cu departamentul pentru relaţii externe al Patriarhiei de Moscova în redactarea declaraţiei comune semnate de Kiril şi de Papa Francisc: „Pentru un document conceput ca să fie nu teologic, ci în mod esenţial socio-politic”, afirmă Sviatoslav, „este greu de imaginat o echipă mai slabă decât aceea care a redactat acest text. Consiliul Pontifical citat este competent în materie de teologie în raporturile cu diferitele Biserici şi comunităţi creştine, dar nu este expert în materie de politică internaţională, îndeosebi în materii aşa de delicate ca agresiunea Rusiei în Ucraina”.

Pasajul dedicat conflictului din Ucraina pare pasajul din declaraţie destinat să trezească mai multe obiecţii în sânul Bisericii conduse de Shevchuk. Arhiepiscopul major spune că „înţelege” sentimentele celor care au mărturisit că se simt „trădaţi de Vatican” şi că ei consideră declaraţia comună ca un soi de sprijin indirect dat de Sfântul Scaun „agresiunii ruse împotriva Ucrainei”. În acelaşi timp, Shevchuk îi încurajează pe toţi greco-catolicii ucraineni să „nu dramatizeze această declaraţie şi să nu-i exagereze importanţa în viaţa Bisericii”. În text, semnat de Papa şi de Patriarhul de Moscova, primatul greco-catolicilor ucraineni găseşte şi multe elemente pozitive: recunoaşte că paragraful 25 din declaraţie vorbeşte în termeni respectuoşi faţă de Biserica de el condusă şi o acreditează şi ca „subiect eclezial” activ în relaţiile cu Bisericile ortodoxe. „Pare că acum ei (ortodocşii ruşi, n.t.) nu mai au obiecţii cu privire la dreptul nostru de a exista”, admite Shevchuk. „Făcând referinţă la refuzarea uniatismului ca metodă de unire a Bisericilor”, adaugă arhiepiscopul, „Moscova a cerut mereu Vaticanului o interdicţie virtuală existenţei noastre şi limitarea activităţilor noastre. În afară de asta, acest lucru era pus drept condiţie, sub formă de un ultimatum, pentru posibilitatea unei întâlniri dintre Papa şi Patriarh. În trecut, am fost acuzaţi de expansiune în teritoriul canonic al Patriarhiei de Moscova”. În timp ce acum, conform declaraţiei comune, „dreptul nostru de îngrijire pastorală faţă de credincioşii noştri, oriunde ar avea nevoie, este recunoscut”.

În ultimii ani ai pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, vârfurile Bisericii greco-catolice ucrainene aveau impresia nu nevrednică de încredere că era aproape ridicarea Bisericii lor la rangul de Patriarhie. De la Sfântul Scaun, o scrisoare semnată de cardinalul Walter Kasper – în acel timp preşedinte al dicasterului vatican pentru ecumenism – a fost trimisă Patriarhului ecumenic Bartolomeu pentru a comunica intenţia papală de a institui Patriarhia greco-catolică în Ucraina, trezind reacţia negativă – şi compactă – a tuturor Bisericilor ortodoxe, şi numai a Patriarhiei de Moscova. La distanţă de aproape trei cincinale, merită de analizat şi izolarea pe timp nedeterminat a acelui proiect – cultivat mult timp – pentru a înţelege reacţiile negative înregistrate printre exponenţi ai Bisericii catolice ucrainene în faţa declaraţiei comune dintre Papa Francisc şi Patriarhul Kiril. „Am experimentat diferite declaraţii”, asigură în interviu arhiepiscopul Shevchuk, „şi vom supravieţui şi la aceasta”. Şi pentru că „unirea şi comuniunea cu Sfântul Părinte, succesor al apostolului Petru, nu este rezultatul unui acord politic sau al unui compromis diplomatic, sau al clarităţii unei declaraţii comune. Această unitate şi comuniune cu Petru de astăzi priveşte credinţa noastră”.

De Gianni Valente

(După Vatican Insider, 16 februarie 2016)

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.