Categorii

Mons. Pizzaballa: Numai milostivirea va salva Orientul Mijlociu de fundamentalism

Orientul-Mijlociu-fundamentalismUna dintre probleme, sau probabil „problema principală” a Orientului Mijlociu este „incapacitatea de a se ierta”. Iată pentru ce milostivirea este singura forţă capabilă să frângă acest „cerc vicios”. Pentru creştini ea este „mărturia” cea mai mare pe care o pot da celorlalte popoare de pe acest pământ, într-un context adesea caracterizat de violenţe, extremism, teroare. Asta afirmă, într-un interviu la agenţia AsiaNews, noul administrator apostolic al Patriarhiei de Ierusalim a latinilor, mons. Pierbattista Pizzaballa, în aceste săptămâni la Roma aşteptând să se întoarcă în Ţara Sfântă. Noul episcop explică faptul că iertarea nu este rod al „sentimentalismului”, ci este fiică „a unui parcurs, a unei conştientizări a răului” şi a „primirii comune, reciproce”.

La 24 iunie, fostul custode din Ţara Sfântă, mons. Pierbattista Pizzaballa, a fost numit administrator apostolic al Patriarhiei de Ierusalim a latinilor, cu scaun vacant, ca urmare a demisiei patriarhului Fouad Twal ca urmare a ajungerii la limita de vârstă. Noul arhiepiscop de 51 de ani va primi consacrarea episcopală la 10 septembrie în catedrala din Bergamo, în Italia, dieceza sa de provenienţă.

El lucrează în Ţara Sfântă din 1999 şi, în mai 2004, a fost ales custode. La 22 martie numirea pentru un al doilea mandat. În 2013 a fost cerut pentru alţi trei ani. Funcţia sa s-a încheiat în aprilie 2016. Fin cunoscător al culturii ebraice, el a predat şi ebraica biblică la Facultatea franciscană de ştiinţe biblice şi arheologice din Ierusalim şi întreţine multe raporturi cu personalităţi ebraice israeliene de prim plan.

Iată, în continuare, interviul monseniorului Pizzaballa dat la AsiaNews:

Excelenţă, care vor fi priorităţile dumneavoastră în domeniul pastoral?

În domeniul pastoral, teritoriul diecezei este foarte diversificat: Iordania, Israel şi Palestina sunt realităţi diferite între ele, deci va trebui să fim atenţi la diferitele dinamici sociale care implică lumea familiei, a muncii, a tinerilor şi care au nevoie de răspunsuri diversificate în funcţie de teritoriu. Există apoi o problemă urgentă, evidentă, şi care atinge şi teritoriul diecezei noastre: ea se referă la raportul şi la dialogul cu celelalte religii, mai ales islamul care în acest context de fundamentalism crescând a devenit şi mai important. Şi apoi confruntarea cu Israelul, raportul cu celelalte Biserici, imigraţia şi persecuţiile, tot ceea ce se întâmplă obligă Biserica să se coordoneze mai bine la nivel pastoral şi nu numai. Iată, aş spune că sunt multe de făcut.

Şi cum se combină exigenţa de a salvgarda comunitatea arabă originară şi noii creştini fii ai imigraţiei, care îi depăşesc de acum pe cei locali?

Este greşit a face o lectură antitetică, ca şi cum un factor ar fi contrar celuilalt. Elementul universal nu este contrar celui local şi viceversa. Va trebui lucrat împreună pornind nu de la apartenenţa etnică, cât mai degrabă de la cea religioasă. Sfântul Paul spune că suntem ai lui Cristos, şi de la acest punct trebuie să pornim. Apoi este clar că în toate lucrurile trebuie să fim concreţi, să diversificăm activităţile în funcţie de exigenţe, care pot să fie chiar diferite dar nu antitetice. Suntem o unică Biserică.

De altfel Patriarhia Latină este de mult timp în prima linie în munca de primire…

Da, şi aici în manieră foarte diferită. Una sunt imigraţii în Israel, alta sunt refugiaţii care vin din Siria şi din Irak şi s-au stabilit în Iordania; sunt realităţi foarte diferite, care au nevoie de răspunsuri diversificate, însă în cadrul unui context eclezial unic.

Cum s-a schimbat Ţara Sfântă, şi Orientul Mijlociu, în ultimii 12 ani, perioadă în care dumneavoastră aţi avut funcţia de custode?

Schimbările din punct de vedere politic sunt foarte evidente. Şi chiar foarte clare. În tot Orientul Mijlociu, în Ţara Sfântă, în Iordania, politica a devenit foarte slabă şi incapabilă de perspective. Din punct de vedere social venirea imigraţilor, şi apoi a refugiaţilor, a adus schimbări enorme, şi chiar deteriorare economică. Din 2004 până astăzi cifra acestei schimbări a fost creşterea neliniştilor, a fricilor, care cer tocmai pentru aceasta un răspuns foarte clar din partea Bisericii. Din punct de vedere politic este puternică pierderea de perspectivă şi aici trebuie să intervenim. În timp ce pe planul religios va fi important să contrastăm creşterea fundamentalismelor, islamic pe de o parte şi ebraic pe de altă parte. Am fost martori ai unor evenimente inimaginabile până în trecutul recent şi în faţa acestora trebuie să reacţionăm în manieră echilibrată, înţeleaptă, mereu dispuşi să primim dar fără a renunţa la nimic din istoria noastră, din apartenenţa noastră.

Care sunt mijloacele pentru a contrasta extremismul şi folosirea religiei pentru scopuri de război, terorism, violenţă?

Singurul răspuns în faţa a toate acestea este de a face exact contrariul. Fundamentalismele vor să încerce să ne închidă pe fiecare în cadrul propriul ghetou şi să evite orice formă de diversitate, de diferenţă; în schimb, noi vrem să demonstrăm că Orientul Mijlociu are o istorie diferită şi să insistăm cu încăpăţânare pe asta, cu claritate, denunţând folosirea instrumentală a religiei şi favorizând toate formele de întâlnire şi de dialog posibil. Un dialog care nu este o atitudine „cumsecade”, ci este un mod concret de a face legat cu viaţa tuturor. Noi trebuie să lucrăm în acest domeniu şi cu această perspectivă, altminteri vor învinge prejudecăţile şi neîncrederile reciproce.

Şi cu statul izraelian există câteva noduri nerezolvate: Zidul de la Cremisan, fondurile pentru şcolile creştine care n-au venit niciodată…

Şi în acest caz trebuie vorbit cu multă claritate şi determinare, revendicând drepturile noastre şi libertatea tuturor, fără niciun compromis şi fără nicio ezitare, rămânând mereu gata pentru confruntarea senină. Îndeosebi, cât priveşte chestiunea fondurilor pentru şcolile creştine situaţia [şi pentru perioada de vacanţă] este în fază de stagnare. Totuşi, chestiunea rămâne deschisă şi vom încerca s-o rezolvăm prin confruntare şi dialog, rămânând neatinse drepturile noastre ca şi comunitate creştină.

Sunt multe provocările care vă aşteaptă în această nouă misiune. Ce semnificaţie are Anul Milostivirii, voit cu putere de Papa Francisc, în acest context aşa de controversat?

Cred că poate reprezenta o indicaţie de metodă foarte importantă. Una dintre probleme, dacă nu problema principală din Orientul Mijlociu este incapacitatea de a se ierta; iată, este un cerc vicios care poate să fie frânt numai de iertare, de milostivire. Şi cât ne priveşte pe noi creştinii, ea este mărturia principală pe care o putem da. Desigur, iertarea nu este un lucru simplu, nu este un gest bazat pe sentimentalism, ci trebuie să fie rod al unui parcurs, al unei conştientizări a răului, al unei conştientizări despre sine, despre celălalt, al primirii comune, reciproce. Nu înseamnă să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic, ci este un obiectiv pe care-l avem în faţă şi la care trebuie să ajungem ducând în spatele nostru întreaga comunitate. Timpurile nu le decidem numai noi, ci trebuie să facem asta împreună.

În concluzie, care sunt principalele provocări în viitorul imediat?

Primul lucru pe care trebuie să-l fac este să întâlnesc dieceza dintr-o altă perspectivă, să ascult mult, să favorizez implicarea şi participarea, acestea sunt primele provocări la nivel de Biserică. Şi restul va veni de la sine…

De Dario Salvi

(După agenţia AsiaNews, 8 iulie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.