Categorii

Misiuni de pace între Egipt şi Columbia, cu visul de Sud Sudan

Luni, 13 martie 2017, Papa Francisc intră în al cincilea an al pontificatului său. Mulţi vor comenta şi vor propune analize şi bilanţuri contrare cu privire la cele 48 de luni trecute de când arhiepiscopul de Buenos Aires a fost ales de conclav şi s-a arătat îmbrăcat în alb de la loja centrală a Bazilicii „Sfântul Petru”. Un mod pentru a evita riscul de a cădea în locuri obişnuite şi în sloganuri poate să fie acela de a privi spre viitor şi îndeosebi spre călătorii.

În interviul dat la Die Zeit publicat la 9 martie, Papa a vorbit explicit despre următoarele sale călătorii: „Voi merge în India, în Bangladesh, cu siguranţă, în Columbia, apoi numai o zi în Portugalia, la Fatima, şi apoi cred că este o altă călătorie care se studiază, în Egipt”. Călătoria la Fatima, legată de aniversarea a 100 de ani a apariţiilor mariane din 1917, are o dată fixă la 13 mai, ziua primei apariţii. A fost confirmată oficial în aceste zile data călătoriei în Columbia, prevăzută de la 6 la 11 septembrie. Apoi Francisc a confirmat vestea despre călătoria în Egipt, definind-o „în studiu”. Există ipoteza că această scurtă vizită de două zile să se poată concretiza în curând, însă directorul Sălii de Presă vaticane Greg Burke a declarat că „încă n-au fost definite nici datele nici programul”. Încă nu este nimic sigur nici cu privire la data călătoriei în India, pe care însă Papa continuă să o considere sigură şi care în mod ipotetic ar putea avea loc pe la sfârşitul anului: Ioan Paul al II-lea a fost acolo de două ori, prima dată de la 31 ianuarie la 11 februarie 1986, a doua oară de la 5 la 9 octombrie 1999.

Este încă totul deschis cât priveşte o altă călătoriea nunţată personal de Papa în timpul vizitei la parohia anglicană din Roma, cea în Sud Sudan: „Bisericile tinere au mai multă vitalitate – a spus el – şi au nevoia de a colabora, o nevoie puternică. De exemplu eu studiez, colaboratorii mei studiază posibilitatea unei călătorii în Sud Sudan. De ce? Pentru că au venit episcopii, anglicanul, prezbiterianul şi catolicul, împreună ei trei ca să-mi spună: «Vă rugăm, veniţi în Sud Sudan, numai o zi, dar să nu veniţi singur, veniţi cu Justin Welby», adică împreună cu arhiepiscopul de Canterbury. De la ei, Biserică tânără, a venit această creativitate. Şi ne gândim dacă se poate face, dacă situaţia este prea urâtă acolo… Dar trebuie să facem pentru că ei, cei trei, împreună vor pacea, şi ei lucrează împreună pentru pace”.

Situaţia în Sud Sudan devine din zi în zi mai îngrijorătoare, pentru Papa se studia ipoteza unei vizite fulger în ţară, fără a se anunţa. O călătorie care să se adauge la vizitarea unei alte naţiuni africane. Care după cât se pare nu va fi Congo, dat fiind faptul că Francisc a părut s-o excludă în interviul dat la Die Zeit amintind de dificultăţi care au apărut. Noiembrie a fost luna aleasă pentru călătoria papală în Africa din 2015 (Kenya, Uganda şi Republica Centrafricană). Dar este de ieri o ştire de pe situl anglicanews.org dată de Sismografo, în care se citeşte că la 30 iulie 2017, primatul Justin Welby – pe care Papa doreşte să-l aibă ca însoţitor de călătorie – va fi în Sudan pentru a inaugura o nouă provincie anglicană separată de cea din Sud Sudan, cu care până astăzi a fost unită.

În următoarele săptămâni tabloul datelor va fi mai clar. Ceea ce reiese deja astăzi, ca perspectivă pentru al cincilea an de pontificat, este voinţa lui Francisc de a exprima apropiere de cei care în zone diferite ale lumii unde se duce „al treilea război mondial pe bucăţi” încearcă să construiască pacea. Dacă proiectul „în studiu” va fi confirmat ca probabil, Francisc va intra în Universitatea Al Azhar, unul dintre principalele centre de învăţământ religios al islamului sunnit. Nu va fi primul Pontif care face asta, dat fiind că în februarie 2000 deja Ioan Paul al II-lea a fost primit acolo de marele imam Sayyed Tantawi. Dar ceea ce s-a schimbat este situaţia lumii. La începutul noului mileniu, înainte de atacurile de la 11 septembrie 2001, se trăia în climatul aproape euforic de „sfârşit al istoriei” şi tema terorismului fundamentalist nu avea actualitatea dramatică din aceste timpuri.

Apropiere şi încurajare faţă de procesul de pace aflat în desfăşurare, în pofida dificultăţilor, Francisc vrea să manifeste în Columbia, făcând o vizită transoceanică pentru a vizita o singură ţară din America Latină, după ce a constatat că acordul dintre guvern şi foştii luptători de gherilă din FARC este o cale luată fără posibilitate de întoarcere înapoi. Columbia va reprezenta şi posibilitatea de a celebra şi a actualiza mesajul pe care cu aproape cincizeci de ani în urmă, în 1968, a venit de la Medelin, de la reuniunea episcopatului latinoamerican la care a participat Paul al VI-lea, autor al enciclicei Populorum progressio. Cuvintele sale despre „popoarele foamei care interpelează astăzi în manieră dramatică popoarele bogăţiei” rămân în mod dramatic actuale.

Vizită fulger, în situaţie de urgenţă, se poate defini şi cea în Sud Sudan, dacă va putea avea loc. Comparabilă este fie călătoria în Republica Centrafricană, făcută în pofida contraindicaţiilor (uneori interesate) ridicate de unele importante cancelarii europene; fie călătoria de câteva ore la Lesbo, făcută la invitaţia patriarhului ecumenic Bartolomeu I şi a arhiepiscopului ortodox de Atena Hieronimos, pentru a manifesta solidaritate refugiaţilor şi migranţilor.

Africa, America Latină, Sud Estul asiatic. Interes şi atenţie faţă de realităţi îndepărtate, adesea dificile şi în unele cazuri în condiţii dramatice, ca în cazul lui Sud Sudan. Un interes şi o atenţie care fac parte din albia călătoriilor apostolice, noutate consolidată pentru papalitate în ultima jumătate de secol. Cu o privire privilegiată faţă de cei din urmă, pe care Francisc a accentuat-o ulterior. Pentru a aminti ulterior a patra aniversare a pontificatului său, în loc să se privească la el, la Papa, polarizând asupra figurii sale orice atenţie, probabil este mai util să se privească la popoarele şi la Bisericile pe care Episcopul de Roma le are în suflet să le viziteze şi să le întâlnească.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 11 martie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.