Categorii

Milostivirea nu are margini

Faptele de milostenie nu sunt numai cele trupeşti şi sufleteşti sugerate de catehism, ci mult mai multe. Sunt toate acelea cu care ne confruntăm în fiecare zi a vieţii. Aceasta este semnificaţia „vinerilor milostivirii” voite de papa ca semn de caritate. Vorbeşte despre asta în acest interviu dat la „L’Osservatore Romano” arhiepiscopul Rino Fisichella, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, care aduce precizări şi despre diferitele aspecte ale activităţii dicasterului.

Una dintre moştenirile cele mai semnificative ale jubileului încheiat acum peste doi ani sunt „vinerile milostivirii”, care continuă să ritmeze drumul pastoral al papei Francisc. Care este semnificaţia lor?

Vinerile milostivirii continuă pentru că sunt un semn care este oferit Bisericii. Papa le-a voit în timpul jubileului. Am realizat câte una în fiecare lună pentru a arăta că aceste vizite „surprinzătoare” pe care le face papa sunt o indicaţie pentru viaţa Bisericii şi pentru pastoraţie. Şi în 2018 am făcut câteva. Sunt mereu gesturi simbolice. Pontiful este cel care merge să-i salute pe tinerii dintr-o şcoală medie din periferie, merge să viziteze un centru de primire pentru migranţii sanitari, merge să împărtăşească un pic de timp cu tinerii neputincioşi mintali care i-au scris destăinuindu-i dorinţa unei vizite a lui, merge în întâmpinarea noilor sclavii care derivă din droguri sau din prostituţie. Toate sunt semne ale diferitelor forme de sărăcie; pentru ca să nu uităm: sărăcia are multe feţe. Suntem obişnuiţi în general să vorbim despre săraci; însă aceste persoane au feţe marcate de formele cele mai disparate de marginalizare, de neatenţie, de indiferenţă, de rebutare. Cu aceste vineri, papa vrea să reafirme că faptele de milostenie nu sunt numai cele trupeşti şi sufleteşti pe care ni le-au învăţat la catehism, ci sunt toate acelea cu care în fiecare zi trebuie să ne confruntăm în viaţă. Aşadar nu sunt numai paisprezece: sunt infinite. Vinerile ne amintesc că în fiecare zi trebuie – aşa cum spune Francisc – „să milostivim”, adică să trăim concret milostivirea.

O altă moştenire a jubileului sunt misionarii milostivirii. Care este astăzi rolul lor?

Jubileul milostivirii continuă cu spiritualitatea sa. milostivirea este un cuvânt cheie pentru a-l înţelege pe papa Francisc. Jubileul a fost trăit realmente la nivel universale. Să nu uităm că a fost prima dată când poarta sfântă a fost deschisă în toate catedralele din lume precum şi în sanctuare. Am avut circa nouă sute cincizeci de milioane de credincioşi care au trăită şi au experimentat bogăţia acestui an sfânt. Numerele nu sunt importante, dar arată că a fost un fenomen intens de trăit în toată Biserică, nicidecum un flop, cum vrea să insinueze unele limbi rele pentru alte intenţii! În acest context, misionarii continuă lucrarea lor. Anul acesta papa i-a întâlnit şi le-a încredinţat un mesaj foarte angajant. În urmă cu câteva săptămâni, primind în audienţă pe responsabilii sanctuarelor, pontiful a amintit că în sanctuare trebuie să se evidenţieze şi mai mult figura misionarilor milostivirii. Înseamnă că este vorba despre o temă deosebit de importantă şi foarte îndrăgită de el.

Câţi sunt actualmente misionarii?

Sunt circa o mie, însă numărul lor este destinat să crească pentru că există dorinţa de a-i face mai vizibili, pentru ca acţiunea lor să devină tot mai extinsă şi eficace. Anul viitor se vor desfăşura întâlniri naţionale înainte de noua întâlnire cu papa Francisc în 2020. Am realizat şi un anuar care va fi trimis tuturor episcopilor, pentru ca să-şi poată da seama personal de importanţa acestor misionari şi să-i poată contacta eventual pentru celebrări deosebite, cum ar fi „24 de ore pentru Domnul”, sau în Postul Mare, ca predicatori pentru a-i sensibiliza pe oameni cu privire la tema milostivirii. Ei reprezintă o continuitate concretă a mesajului anului jubiliar.

La sfârşitul anului trecut papa Francisc a celebrat a doua Zi Mondială a Săracilor. Care este sensul acestei iniţiative?

Această zi este înainte de toate un semn. Şi ca orice semn, este o chemare de a merge dincolo de ceea ce este realizat în mod concret. Înainte de toate Ziua Mondială a săracilor se prezintă printr-un mesaj al papei care devine în fiecare an o reflecţie dar şi o provocare. Tema ultimei celebrate în noiembrie 2018 a fost: „Acest sărac strigă şi Domnul îl ascultă”. Reflecţia pontifului intenţiona să ne facă să înţelegem că nu suntem sintonizaţi întotdeauna cu acelaşi răspuns pe care-l dă Dumnezeu la nevoile săracilor, pentru că rămânem indiferenţi şi continuăm să ne îndreptăm privirea în altă parte. Din această perspectivă semnul a atins inimile persoanelor, pentru că în lume se începe celebrarea în mod concret a Zilei Mondiale a Săracilor. Există multe zile mondiale dedicate diferitelor teme: unele se celebrează de acum de peste jumătate de secol. Cea a săracilor este abia la a doua ediţie, deci încă are nevoie să se dezvolte ulterior. Oricum, ceea ce impresionează mai mult sunt iniţiativele care sunt organizate în dieceze. Numai pentru a da un exemplu, catedrala din Berlin în această perioadă este închisă pentru restaurări, însă arhiepiscopul a voit s-o redeschidă chiar cu ocazia Zilei, transformând-o într-o mare „masă” pentru a găzdui la prânz pe săraci. Asta asumă o semnificaţie care nu este neglijabilă, şi pentru că avem despre Germania o imagine legată mai mult de bogăţie şi de opulenţă. Dimpotrivă, am văzut catedrala din Berlin redeschisă pentru săraci chiar în acelaşi timp cu prânzul pe care papa l-a luat cu ei în aula „Paul al VI-lea”. În acest sens, în Bisericile locale ziua devine şi un moment în care, măcar o dată pe an, protagoniştii sunt cu adevărat săracii, care în acest mod ne evanghelizează. Iată intuiţia fundamentală a papei Francisc: săracii ne evanghelizează. Atenţia faţă de săraci este mesajul pe care-l transmit: bucuria Evangheliei.

Care sunt iniţiativele mai semnificative promovate pentru această ocazie?

Trebuie amintită garnizoana sanitară solidară, care a prestat serviciu de la 12 la 18 noiembrie. Aş vrea să subliniez faptul că a fost amenajată în piaţa „Sfântul Petru”, adică tocmai în interiorul „casei papei”. Ne-a deschis inima să vedem că în fiecare zi a săptămânii garnizoana a fost luată cu asalt de atâţia nevoiaşi. Înseamnă că există o urgenţă. Este un semn al nevoii de a pune în centru pe săraci, cel puţin o dată pe an. Au fost administrate peste trei mii de prestaţii sanitare şi am cumpărat şi distribuit sute de medicamente. Dar dincolo de numere contează mai ales micile istorii zilnice, care ne-au şi învăţat să ţinem cont de exigenţe deosebite la care nu ne gândisem. De exemplu, unul dintre oaspeţi a venit pentru a se supune unei consultaţii oculiste. Medicul îi arăta literele din alfabetul nostru, dar el nu reuşea să răspundă pentru că era un imigrat şi nu le cunoştea. Atunci oculistul i-a arătat numerele şi cu acelea a găsit un limbaj comun. Un alt exemplu au fost rezultatele analizelor clinice. Era o persoană care se uita la rezultate dar nu ştia să le interpreteze. Atunci i-a fost explicat în linii mari cum să le citească. Ei bine, imediat după ea deja alte şase persoane s-au aşezat la rând pentru a cere explicaţii. Asta ne face să înţelegem cum serviciul trebuie să fie adaptat mereu la cei pe care-i primim.

Ce rol au în acest sens sanctuarele?

Sanctuarele sunt un loc privilegiat în care milostivirea găseşte locuinţă. Sunt locul primirii, unde se trăieşte reconcilierea, unde săracii de orice gen sunt primiţi, unde şi cel care nu împărtăşeşte credinţa noastră găseşte un spaţiu de tăcere, găseşte posibilitatea de a contempla frumuseţea. De acolo poate să apară dorinţa de Dumnezeu. În sanctuare credinţa poporului se regăseşte în mod instinctiv. Oamenii noştri trăiesc credinţa în maniera cea mai simplă şi nu au nevoie de tratate de teologie. Este nevoie numai de semne care să indice apropierea, duioşia. Milostivirea se exprimă în atâtea moduri, are atâtea feţe şi nume. Şi unul din numele sale este duioşia. În urmă cu câtva timp la Loreto am trăit experienţa pelerinajului la Sfânta Casă. Este interesant a vedea simplitatea credinţei poporului nostru, care toată noaptea participă la o veghe în aşteptarea şi în amintirea mutării zidurilor casei Fecioarei. Asta provoacă emoţie profundă, deoarece ne face să atingem cu mâna ceea ce este credinţa celor simpli, cărora Domnul le revelează misterul împărăţiei cerurilor.

De Nicola Gori

(După L’Osservatore Romano, 16 februarie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.