Categorii

„Milostivirea este antidotul pentru naţionalisme”

„Pericolul este selecţia socială a manipulatorilor”, explică arhiepiscopul Vincenzo Paglia, preşedinte al Academiei Pontificale pentru Viaţă, care la Naţiunile Unite a întâlnit ONG-urile care se ocupă de copilărie, viaţă şi familie.

Care sunt provocările bioetice care aşteaptă Biserica milostivirii a lui Francisc?

Probabil pentru prima dată, în istoria umană, omul proiectează să configureze şi să reconfigureze biologic legăturile constitutive ale identităţii sale personale (diferenţa sexuală, legătura bărbat-femeie, naşterea copilului, dispoziţiile psihice, funcţiunile mentale). Pe de altă parte, identitatea personală este tot mai mult concepută ca un recipient gol, la dispoziţia voinţei individuale. Este opţiunea individualistă despre care vorbeşte şi Papa Francisc în Amoris laetitia. Nu este straniu că, în această supă de cultură, creşte o euforie a atotputerniciei – aceea pe care anticii o numeau ybris – foarte asemănătoare cu un sindrom de tată veşnic. Faptul este că atunci când pui mâinile pe pomul vieţii, pui mâinile pe vlăstarii săi viitori. Şi pe noi toţi.

Este o schimbare de epocă?

Mulţi bărbaţi şi femei încep să se întrebe de ce n-ar trebui să poată alege formatul preferat al copiilor pe care să-i aibă, de ce n-ar putea să decidă momentul cel mai oportun al morţii lor, de ce n-ar trebui să aibă acces la prestaţii supraomeneşti, induse chimic, biologic, cibernetic. Şi prea puţini reflectează asupra faptului că această presupusă optimizare a eficienţei manipulatoare va deveni unul dintre cele mai extraordinare dispozitive de selecţie de masă: foarte puţini vor putea s-o guverneze, foarte mulţi care vor fi rebutaţi. Imaginea milostivirii, evocată de dumneavoastră, conduce în sfârşit toate aceste întrebări într-un cadru de relaţii interpersonale ale bărbaţilor şi femeilor care se vor dedica pentru a mărturisi pasiunea faţă de umanitatea vulnerabilă care formează comunitatea reală, contrastând selecţia socială impusă de manipulatori. Imaginea faimoasă a Bisericii ca spital de campanie, făcută celebră de Papa Francisc, indică şi un spirit nou şi pentru societăţile democratice aşa-numite avansate. Guvernance democratică va trebui să se înregistreze în această direcţie: să iasă din autoreferenţialitatea birocratică a aparatelor şi să se îngrijească de legăturile reale ale comunităţii umane.

Care este abordarea Sfântului Scaun faţă de apărarea vieţii?

Aşteptarea şi speranţa faţă de rolul de mare autoritate morală şi de prezidiu umanist universale pe care Biserica îl interpretează prin reprezentanţa Sfântului Scaun şi în ansamblul său sunt destinate să crească. O lucrare care angajează Biserica însăşi să iasă din logica aparatelor şi birocraţiilor pentru a asuma instantaneitatea – şi aş spune consistenţa – unei reţele a mărturiei trăite şi familiale. Tocmai am atins cu mâna faptul că această transformare este deja în acţiune chiar în marile instituţii ale reprezentanţei ecleziale. Reprezentanţa Sfântului Scaun la Naţiunile Unite, de exemplu, cu care am avut contact chiar săptămâna trecută la New York, stabilind, graţie muncii nunţiului apostolic, contacte directe cu câteva ONG-uri, nu numai catolice, care se ocupă – pe teren – de copii, de familie şi de viaţă. În aceste conturi Biserica catolică trebuie să-şi facă auzit glasul său într-o fază poluată uneori de tresăltări naţionaliste.

În ce mod se desfăşoară activitatea Academiei Pontificale pentru Viaţă?

Academia Pontificală poate să contribuie la această mare provocare culturală punând în teren toate energiile care-i derivă de la prezenţa de studioşi şi experţi în diferite discipline – de la teologie la filozofie, de la ştiinţele sociale la medicină – care provin din toate părţile lumii. Actul principal al Academiei Pontificale pentru Viaţă va fi desigur următoarea adunare generală a Academiei, mutată în octombrie din cauza reînnoirii colegiului de academicieni, unde vom trata câteva dintre nodurile tocmai amintite, şi care va avea ca titlu: „A însoţi viaţa. Noi responsabilităţi în era tehnologică”. Apoi, lucrăm la o serie de întâlniri despre chestiuni specifice decisive pentru viaţa umană: eutanasia, îngrijirile paliative, interacţiunea dintre om şi maşină, raportul dintre minte şi creier, cartografierea genomului uman. Sunt numai câteva teme pe care vrem să le aprofundăm ştiinţific pe de o parte şi să le ducem la atenţia opiniei publice pe de altă parte. Desigur, prin această muncă de sensibilizare a lumii ştiinţei se tinde şi la facilitarea unei confruntări mai puţin birocratice şi contractuale, dar mai mult de confruntare şi de dialog cultural, a Bisericii cu interlocutorul politic şi instituţional din diferitele naţiuni şi din diferitele guverne.

Care sunt dezvoltările în apărarea vieţii şi care sunt posibilele fronturi de colaborare interreligioasă?

Desigur, pentru a desfăşura această misiune, Academia nu poate lucra numai în cadrul domeniului catolic. Biserica are o tradiţie înţeleaptă care-i permite, ba chiar o obligă, să dialogheze cu alte tradiţii religioase şi culturale. Sper să poată lucra în următorii ani cu vasta lume asiatică, arabă, africană, şi aşa şi mai departe. Deja de acum, Papa a voit ca în colegiul reînnoit al academicienilor să fie prezenţi nu numai experţi catolici, ci şi reprezentanţi din celelalte confesiuni creştine, din alte religii, din diferite tradiţii umaniste mondiale.

De Giacomo Galeazzi

(După Vatican Insider, 11 februarie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.