Categorii

Milano, iată de ce Papa începe de la periferie

„Realitatea se vede mai bine din periferie decât din centru”, a spus Francisc într-un interviu dat unui buletin parohial din Villa la Cárcova, cartier de barăci la periferia oraşului Buenos Aires: „În mod normal noi ne mişcăm în spaţii pe care într-un mod sau altul le controlăm. Acesta este centrul. În măsura în care ieşim din centru şi ne îndepărtăm de el, descoperim mai multe lucruri”. Faptul că această conştiinţă în multe alegeri ale Papei se înţelege privind ţintele călătoriilor sale şi programele vizitelor sale. Inclusiv cele italiene, începute în mod surprinzător în iulie 2013 cu o călătorie-fulger la Lampedusa.

În acelaşi mod trebuie văzută alegerea Pontifului de a intra în Milano trecând pragul a trei locuinţe populare dintr-un cartier periferic cu greutăţi sociale, intrând în casa a trei familii care trăiesc problema bolii sau a lipsei locului de muncă. Un mod pentru a manifesta apropierea sa concretă de cel care este rebutat şi adesea în afara atenţiei instituţiilor. Alegerea lui Francisc de a include mereu în călătoriile sale întâlniri cu deţinuţii şi vizite în cartierele mai sărace, nu se naşte aşadar din strategii de marketing, ci din urgenţa evanghelică de „a atinge carnea lui Cristos” în omenirea rănită.

Periferiile au o semnificaţie decisivă în Biblie. Chiar ţara lui Israel este o mare periferie în acea zonă geografică, aproape întotdeauna dominată de alţii. Evreii sunt la periferia marilor sisteme politice, un popor departe de centrul puterii de atunci, reprezentat de Roma imperială. Galileea însăşi era la rândul său o periferie din Israel în timpurile lui Isus, precum şi o răscruce a diferitelor componente etnice. Este acea periferie care în Evanghelii devine un centru pentru predica Nazarineanului: acolo se deschide viaţa sa publică. Isus o străbate ca un profet itinerant fără locuinţă fixă, apropiindu-se de persoanele care locuiesc acolo, a căror fragilitate o cunoaşte, emoţionându-se când le vede „ca nişte oi fără păstor”. Şi tot acolo, după înviere, Isus îi precede pe ai săi. Aşadar Evanghelia porneşte din periferie pentru a îmbrăţişa Israelul şi lumea.

În realitate, se identifică Isus însuşi cu „perifericii”, cum aminteşte Andrea Riccardi în ultima sa carte Periferii. Criză şi noutate pentru Biserică (Jaka Book): „Mi-a fost foame, sete, am fost străin, gol, bolnav, în închisoare…”; „ori de câte ori aţi făcut acestea unui dintre aceşti fraţi mai mici ai mei, mie mi-aţi făcut”. Săracii sunt perifericii vieţii şi Isus se identifică cu ei, ca niciodată în niciun alt bărbat sau femeie. „Este un fapt extraordinar în Evanghelii – observă Riccardi – care întemeiază legătura permanentă între creştini şi periferici”.

În omilia de la liturghia de Epifanie, la 6 ianuarie 2017, Francisc vorbind despre magi a amintit că ei au ajuns la palatul lui Irod în căutarea noului rege ca să-l adore. „Şi chiar acolo – a spus Bergoglio – a început drumul cel mai lung pe care au trebuit să-l parcurgă acei oameni veniţi de departe. Acolo a început îndrăzneala cea mai dificilă şi complicată. A descoperi că ceea ce căutau nu era în palat, ci se găsea într-un alt loc, nu numai geografic ci existenţial”. Au descoperit că Dumnezeu „a voit să se nască acolo unde nu-l aşteptam, unde probabil nu-l voiam. Sau unde de atâtea ori îl negăm. A descoperi că în privirea lui Dumnezeu este loc pentru cei răniţi, cei trudiţi, cei maltrataţi, cei abandonaţi: că forţa sa şi puterea sa se numeşte milostivire”.

Francisc a adăugat: „Credinciosul «nostalgic», mânat de credinţa sa, merge în căutarea lui Dumnezeu, ca şi magii, în locurile cele mai ascunse ale istoriei, pentru că ştie în inima sa că acolo îl aşteaptă Domnul. Merge în periferie, la graniţă, în locurile neevanghelizate, pentru a se putea întâlni cu Domnul său; şi n-o face deloc cu o atitudine de superioritate, o face ca un cerşetor care nu poate ignora ochii celui pentru care Vestea Bună este încă un teren de explorat”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, părinte al Bisericii, comenta astfel textul evanghelic despre magi: „Dacă ei au făcut o călătorie aşa de mare pentru a-l vedea pe Prunc, ce justificare vei avea tu care nu mergi nici măcar într-un ungher pentru a-l vizita, când cineva este bolnav sau în închisoare?”.

Aşadar, explică Papa Francisc, se merge spre săraci, se merge în periferii, nu atât pentru a duce ceva, ci pentru a căuta şi a descoperi faţa lui Dumnezeu, atingând carnea sa. Se iese şi se merge în periferii pentru a-l întâlni pe Isus, a-l descoperi în chipul celui care este în nevoie. Papa Bergoglio cu mărturia sa personală le arată creştinilor exigenţa de a ieşi spre periferiile geografice şi existenţiale – că e vorba de un loc periferic al Africii sau de vecinul de la subsol singur şi în dificultate – pentru a întâlni acolo faţa lui Cristos şi a atinge carnea sa. Adică pentru a fi evanghelizat şi pentru a se lăsa „rănit” de realitate, privind-o dintr-o perspectivă diferită. Pentru a plânge cu acela care plânge şi a se bucura cu acela care se bucură, cum se citeşte în constituția conciliară Gaudium et spes, arătând faţa milostivă a lui Dumnezeu şi duioşia sa.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 22 martie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.