Categorii

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a 90-a Zi Misionară Mondială 2016

Mesaj-Ziua-mondiala-misiuni-2016Biserică misionară, martoră a milostivirii

Iubiţi fraţi şi surori,

Jubileul Extraordinar al Milostivirii, pe care Biserica îl trăieşte, oferă o lumină deosebită şi Zilei Misionare Mondiale din 2016: ne invită să privim la misiunea ad gentes ca o mare, imensă operă de milostivire atât spirituală cât şi materială. De fapt, în această Zi Misionară Mondială, suntem invitaţi toţi să „ieşim”, ca discipoli misionari, fiecare punând în slujbă propriile talente, propria creativitate, propria înţelepciune şi experienţă în ducerea mesajului duioşiei şi compasiunii lui Dumnezeu întregii familii umane. În virtutea mandatului misionar, Biserica se îngrijeşte de cei care nu cunosc Evanghelia, pentru că doreşte ca toţi să fie mântuiţi şi să ajungă să trăiască experienţa iubirii Domnului. Ea „are misiunea de a vesti milostivirea lui Dumnezeu, inimă pulsantă a Evangheliei” (Bula Misericordiae vultus, 12) şi să o proclame în fiecare colţ al pământului, încât să ajungă la fiecare femeie, bărbat, bătrân, tânăr şi copil.

Milostivirea procură bucurie intimă inimii Tatălui atunci când întâlneşte fiecare creatură umană; încă de la început, El se adresează cu iubire şi celor mai fragile, pentru că măreţia sa şi puterea sa se revelează tocmai în capacitatea de a se întruchipa în cei mici, cei rebutaţi, cei asupriţi (cf. Dt 4,31; Ps 86,15; 103,8; 111,4). El este Dumnezeul binevoitor, atent, fidel; devine aproape pentru cel care este în nevoie pentru a fi aproape de toţi, mai ales de cei săraci; se implică în realitatea umană cu duioşie exact cum ar face un tată şi o mamă în viaţa copiilor lor (cf. Ier 31,20). La sânul matern face trimitere termenul folosit de Biblie pentru a exprima milostivirea: deci la iubirea unei mame faţă de copii, acei copii pe care ea îi va iubi întotdeauna, în orice împrejurare şi orice s-ar întâmpla, pentru că sunt rod al sânului ei. Acesta este un aspect esenţial şi al iubirii pe care Dumnezeu o nutreşte faţă de toţii copiii săi, în mod deosebit faţă de membrii poporului pe care i-a născut şi pe care vrea să-i crească şi să-i educe: în faţa fragilităţilor şi infidelităţilor lor, interiorul său se înduioşează şi freamătă de compasiune (cf. Os 11,8). Şi totuşi, El este milostiv faţă de toţi, iubirea sa este pentru toate popoarele şi duioşia sa se extinde asupra tuturor creaturilor (cf. Ps 145,8-9).

Milostivirea îşi are manifestarea cea mai înaltă şi împlinită în Cuvântul întrupat. El revelează chipul Tatălui bogat în milostivire, „vorbeşte despre ea şi o explică prin folosirea de asemănări şi de parabole, dar mai ales el însuşi o întrupează şi o personifică” (Ioan Paul al II-lea, Enciclica Dives in misericordia, 2). Primindu-l şi urmându-l pe Isus prin Evanghelie şi Sacramente, cu acţiunea Duhului Sfânt, noi putem deveni milostivi precum Tatăl nostru ceresc, învăţând să iubim aşa cum El ne iubeşte şi făcând din viaţa noastră un dar gratuit, un semn al bunătăţii sale (cf. Bula Misericordiae vultus, 3). Biserica, în mijlocul omenirii, cea dintâi este comunitatea care trăieşte din milostivirea lui Cristos: mereu se simte privită şi aleasă de El cu iubire milostivă, şi din această iubire scoate stilul mandatului său, trăieşte din ea şi o face cunoscută neamurilor într-un dialog respectuos cu orice cultură şi convingere religioasă.

Pentru a mărturisi această iubire de milostivire, ca în primele timpuri ale experienţei ecleziale, sunt atâţia bărbaţi şi femei de orice vârstă şi condiţie. Semn elocvent al iubirii materne a lui Dumnezeu este o considerabilă şi crescândă prezenţă feminină în lumea misionară, alături de cea masculină. Femeile, laice sau consacrate, şi astăzi chiar multe familii, realizează vocaţia lor misionară în cele mai diferite forme: de la vestirea directă a Evangheliei la slujirea caritativă. Alături de opera evanghelizatoare şi sacramentală a misionarilor, femeile şi familiile înţeleg adesea mai adecvat problemele oamenilor şi ştiu să le înfrunte în mod oportun şi uneori inedit: în grija faţă de viaţă, cu o atenţie deosebită mai mult faţă de persoane decât faţă de structuri şi punând în joc orice resursă umană şi spirituală în construirea armoniei, relaţiilor, păcii, solidarităţii, dialogului, colaborării şi fraternităţii, fie în cadrul raporturilor interpersonale fie în cadrul mai amplu al vieţii sociale şi culturale, şi îndeosebi al îngrijirii săracilor.

În multe locuri evanghelizarea porneşte de la activitatea educativă, căreia opera misionară îi dedică angajare şi timp, ca viticultorul milostiv din Evanghelie (cf. Lc 13,7-9; In 15,1), cu răbdarea de a aştepta roadele după ani de formare lentă; se generează astfel persoane capabile să evanghelizeze şi să facă să ajungă Evanghelia acolo unde nu s-ar aştepta să se vadă realizată. Biserica poate să fie definită „mamă” şi pentru cei care vor putea ajunge într-o zi la credinţa în Cristos. De aceea doresc ca poporul sfânt al lui Dumnezeu să exercite slujirea maternă a milostivirii, care ajută atât de mult să-l întâlnească şi să-l iubească pe Domnul popoarele care încă nu-l cunosc. De fapt, credinţa este dar al lui Dumnezeu şi nu rod al prozelitismului; însă creşte graţie credinţei şi carităţii evanghelizatorilor care sunt martori ai lui Cristos. Mergând pe căile lumii se cere discipolilor lui Isus acea iubire care nu măsoară, ci care mai degrabă tinde să aibă faţă de toţi aceeaşi măsură a Domnului; să vestim darul cel frumos şi cel mai mare pe care El ni l-a oferit: viaţa sa şi iubirea sa.

Fiecare popor şi cultură are dreptul să primească mesajul de mântuire care este dar al lui Dumnezeu pentru toţi. Acest lucru este cu atât mai necesar dacă luăm în considerare câte nedreptăţi, războaie, crize umanitare aşteaptă astăzi o soluţie. Misionarii ştiu din experienţă că Evanghelia iertării şi a milostivirii poate aduce bucurie şi reconciliere, dreptate şi pace. Mandatul Evangheliei: „Aşadar, mergeţi, şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit” (Mt 28,19-20) nu s-a epuizat, dimpotrivă ne angajează pe toţi, în scenariile prezente şi în provocările actuale, să ne simţim chemaţi la o reînnoită „ieşire” misionară, cum indicam şi în Exortaţia apostolică Evangelii gaudium: „Fiecare creştin şi fiecare comunitate va discerne care este drumul pe care Domnul îl cere, însă toţi suntem invitaţi să acceptăm această chemare: să ieşim din propria comoditate şi să avem curajul de a ajunge la toate periferiile care au nevoie de lumina Evangheliei” (20).

Chiar în acest An Jubiliar este a 90-a aniversare a Zilei Misionare Mondiale, promovată de Opera Pontificală a Răspândirii Credinţei şi aprobată de Papa Pius al XI-lea în 1926. De aceea consider oportun să amintesc indicaţiile înţelepte ale Predecesorilor mei, care au dispus că acestei Opere să fie destinate toate ofertele pe care fiecare dieceză, parohie, comunitate călugărească, asociaţie şi mişcare eclezială, din orice parte a lumii, pot să le adune pentru a ajuta comunităţile creştine care au nevoie de ajutoare şi pentru a da forţă vestirii Evangheliei până la marginile pământului. Şi astăzi să nu ne sustragem de la acest gest de comuniune eclezială misionară. Să nu închidem inima în preocupările noastre particulare, ci să o lărgim la orizonturile întregii omeniri.

Maria Preasfântă, icoană sublimă a omenirii răscumpărate, model misionar pentru Biserică, să-i înveţe pe toţi, bărbaţi, femei şi familii, să genereze şi să păstreze pretutindeni prezenţa vie şi misterioasă a Domnului Înviat, care reînnoieşte şi umple de milostivire bucuroasă relaţiile dintre persoane, culturi şi popoare.

Din Vatican, 15 mai 2016, Solemnitatea Rusaliilor

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.