Categorii

Mesajul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la al doilea Simpozion Internaţional cu tema: „În fidelitatea faţă de carismă a regândi economia Institutelor de Viaţă Consacrată şi a Societăţilor de Viaţă Apostolică” (25 noiembrie 2016)

simpozion-viata-consacrataÎn fidelitate faţă de carismă a regândi economia

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă mulţumesc pentru disponibilitatea voastră de a vă aduna împreună pentru a reflecta şi a vă ruga despre o tematică aşa de vitală pentru viaţa consacrată cum este gestiunea economică a operelor voastre. Mulţumesc Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică pentru pregătirea acestui al doilea simpozion; şi, adresându-mă vouă, mă las condus de cuvintele care formează titlul întâlnirii voastre: carismă, fidelitate, a regândi economia.

Carismă

Carismele în Biserică nu sunt ceva static şi rigid, nu sunt „piese de muzeu”. Sunt mai degrabă fluvii de apă vie (cf. In 7,37-39) care curg în terenul istoriei pentru a o iriga şi a face să încolţească seminţe de Bine. În anumite momente, fiind complice o anumită nostalgie sterilă, putem fi tentaţi să facem „arheologie carismatică”. Să nu se întâmple ca să cedăm în faţa acestei tentaţii! Carisma este întotdeauna o realitate vie şi tocmai pentru aceasta este chemată să rodească, aşa cum ne indică parabola monedelor de aur pe care regele le încredinţează servitorilor săi (cf. Lc 19,11-26), să se dezvolte în fidelitatea creativă, aşa cum ne aminteşte încontinuu Biserica (cf. Ioan Paul al II-lea, Exortaţia apostolică post-sinodală Vita consecrata, 37).

Viaţa consacrată, prin natura sa, este semn şi profeţie a împărăţiei lui Dumnezeu. De aceea, această dublă caracteristică a sa nu poate să lipsească în niciuna din formele sale, cu condiţia ca noi consacraţii să rămânem vigilenţi şi atenţi să scrutăm orizonturile vieţii noastre şi ale momentului actual. Această atitudine face în aşa fel încât carismele, dăruite de Domnul Bisericii sale prin fondatorii noştri şi fondatoarele noastre, să se menţină vitale şi să poată răspunde la situaţiile concrete ale locurilor şi timpurilor în care suntem chemaţi să împărtăşim şi să mărturisim frumuseţea lui sequela Christi.

A vorbi despre carismă înseamnă a vorbi despre dar, despre gratuitate şi despre har; înseamnă a ne mişca într-o zonă de semnificaţie luminată de rădăcina charis. Ştiu bine că pentru mulţi care lucrează în domeniul economic acestea par cuvinte irelevante, de izolat în sfera privată şi religioasă. În schimb este ştiut bine, de acum şi printre economişti, că o societate fără charis nu poate funcţiona bine şi ajunge să se dezumanizeze. Niciodată economia şi gestionarea sa nu sunt neutre din punct de vedere etic şi antropologic. Ori concură să se construiască raporturi de dreptate şi de solidaritate, ori generează situaţii de excludere şi de refuz.

Fiind consacraţi, suntem chemaţi să devenim profeţie pornind de la viaţa noastră animată de charis, de logica darului, a gratuităţii; suntem chemaţi să creăm fraternitate, comuniune, solidaritate cu cei mai săraci şi nevoiaşi. Aşa cum bine amintea Papa Benedict al XVI-lea, dacă vrem să fim cu adevărat umani, trebuie „să facem spaţiu principiului de gratuitate ca expresie de fraternitate” (Enciclica Caritas in veritate, 34).

Însă logica evanghelică a darului cere să fie însoţită de o atitudine interioară de deschidere la realitate şi de ascultare a lui Dumnezeu care ne vorbeşte în ea. Trebuie să ne întrebăm dacă suntem dispuşi să „ne murdărim mâinile” muncind în istoria de astăzi; dacă ochii noştri ştiu să scruteze semnele împărăţiei lui Dumnezeu printre pliurile de evenimente desigur complexe şi contrastante, dar pe care Dumnezeu vrea să le binecuvânteze şi să le mântuiască; dacă suntem într-adevăr însoţitori de drum ai bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru, îndeosebi ai atâtora care zac răniţi de-a lungul drumurilor noastre, pentru ca împreună cu ei să împărtăşim aşteptările, fricile, speranţele şi chiar ceea ce am primit, şi care aparţine tuturor; dacă ne lăsăm depăşiţi de logica diabolică a câştigului (diavolul adesea intră prin portofel sau prin cardul de credit); dacă ne apărăm de ceea ce nu înţelegem alungându-l, sau ştim să stăm înăuntru în virtutea promisiunii Domnului, cu privirea sa de bunăvoinţă şi viscerele sale de milostivire, devenind buni samariteni pentru cei săraci şi cei excluşi.

A citi întrebările pentru a răspunde, a asculta plânsul pentru a mângâia, a recunoaşte nedreptăţile pentru a împărtăşi şi economia noastră, a discerne nesiguranţele pentru a oferi pace, a privi fricile pentru a asigura: acestea sunt diferitele faţete ale comorii poliedrice care este viaţa consacrată. Acceptând să nu avem toate răspunsurile şi, uneori, să rămânem în tăcere, probabil şi noi nesiguri, dar niciodată, niciodată fără speranţă.

Fidelitate

A fi fideli înseamnă a ne întreba ce anume astăzi, în această situaţie, ne cere Domnul să fim şi să facem. A fi fideli ne angajează la o muncă asiduă de discernământ pentru ca operele, coerente cu carismele, să continue să fie instrumente eficace pentru a face să ajungă la mulţi duioşia lui Dumnezeu.

Operele proprii, de care se ocupă acest simpozion, nu sunt numai un mijloc pentru a asigura sustenabilitatea propriului institut, ci aparţin rodniciei carismei. Asta comportă să ne întrebăm dacă operele noastre manifestă sau nu carisma pe care am mărturisit-o, dacă răspund sau nu misiunii care ne-a fost încredinţată de Biserică. Criteriul principal de evaluare a operelor nu este profitabilitatea lor, ci dacă ele corespund carismei şi misiunii pe care institutul este chemat să le împlinească.

A fi fideli faţă de carismă cere adesea un act de curaj: nu e vorba de a vinde totul sau de a abandona toate operele, ci de a face un discernământ serios, ţinând privirea îndreptată bine spre Cristos, urechile atente la Cuvântul său şi la glasul săracilor. În acest mod operele noastre pot, în acelaşi timp, să fie rodnice pentru drumul institutului şi să exprime predilecţia lui Dumnezeu faţă de cei săraci.

A regândi economia

Toate acestea comportă a regândi economia, printr-o lectură atentă a Cuvântului lui Dumnezeu şi a istoriei. A asculta şoapta lui Dumnezeu şi strigătul săracilor, al săracilor din totdeauna şi al noilor săraci; a înţelege ce anume cere Domnul astăzi şi, după ce am înţeles, a acţiona, cu acea încredere curajoasă în providenţa Tatălui (cf. Mt 6,19 şu) pe care au avut-o fondatorii noştri şi fondatoarele noastre. În anumite cazuri, discernământul va putea sugera să se menţină în viaţă o operă care produce pierderi – fiind foarte atenţi ca acestea să nu fie generate de incapacitate sau de lipsă de pricepere – dar redă demnitate persoanelor victime ale rebutării, slabe şi fragile: cei care trebuie să se nască, cei mai săraci, bătrânii bolnavi, neputincioşii gravi. Este adevărat că există probleme care derivă din vârsta ridicată a multor consacraţi şi din complexitatea gestiunii unor opere, dar disponibilitatea faţă de Dumnezeu ne va face să găsim soluţii.

Se poate întâmpla ca discernământul să sugereze regândirea unei opere, care probabil a devenit prea mare şi complexă, dar atunci putem găsi forme de colaborare cu alte institute sau probabil să transformăm opera însăşi în aşa fel încât aceasta să continue, chiar cu alte modalităţi, ca operă a Bisericii. Şi pentru aceasta este importantă comunicarea şi colaborarea în cadrul institutelor, cu alte institute şi cu Biserica locală. În cadrul institutelor, diferitele provincii nu se pot concepe în manieră autoreferenţială, ca şi cum fiecare ar trăi pentru ea însăşi, nici conducerile generale nu pot ignora diferitele particularităţi.

Logica individualismului poate să deterioreze şi comunităţile noastre. Tensiunea dintre realitatea locală şi generală, care există la nivel de înculturare a carismei, există şi la nivel economic, dar nu trebuie să provoace frică, trebuie trăită şi înfruntată. Trebuie crescută comuniunea dintre diferitele institute; şi trebuie cunoscute bine şi instrumentele legislative, juridice şi economice care permit astăzi să se facă reţea, să se găsească noi răspunsuri, să se pună împreună forţele, profesionalităţile şi capacităţile institutelor în slujba Împărăţiei şi a omenirii. Este foarte important a dialoga şi cu Biserica locală pentru ca, pe cât posibil, bunurile ecleziastice să rămână bunuri ale Bisericii.

A regândi economia vrea să exprime discernământul care, în acest context, priveşte spre direcţia, spre scopurile, spre semnificaţia şi spre implicaţiile sociale şi ecleziale ale alegerilor economice ale institutelor de viaţă consacrată. Discernământ care porneşte de la evaluarea posibilităţilor economice care derivă din resursele financiare şi personale; care se foloseşte de opera specialiştilor pentru folosirea de instrumente care permit o gestiune precaută şi un control asupra gestiunii neimprovizate; care acţionează respectând legile şi se pune în slujba unei ecologii integrale. Mai ales un discernământ care este împotriva curentului pentru că se foloseşte de bani şi nu slujeşte banii pentru niciun motiv, nici chiar cel mai just şi sfânt. În acest caz ar fi balega diavolului, cum spuneau Sfinţii Părinţi.

A regândi economia cere competenţe şi capacităţi specifice, dar este o dinamică ce priveşte viaţa tuturor şi a fiecăruia. Nu este o misiune delegabilă cuiva, ci cuprinde responsabilitatea deplină a fiecărei persoane. Şi aici suntem în faţa unei provocări educative, care nu poate să-i lase în afară pe cei consacraţi. O provocare care desigur atinge în primul rând pe economi şi pe cei care sunt implicaţi personal în alegerile institutului. Acestora li se cere capacitatea de a fi înţelepţi ca şerpii şi simpli ca porumbeii (cf. Mt 10,16). Şi înţelepciunea creştină permite să se distingă între un lup şi o oaie, pentru că atâţia sunt lupi travestiţi în oaie, mai ales când există bani în joc!

Apoi nu trebuie redus sub tăcere că înseşi institutele de viaţă consacrată nu sunt scutite de unele riscuri indicate în enciclica Laudato si’: „Principiul maximizării profitului, care tinde să se izoleze de orice altă consideraţie, este o distorsionare a economiei” (nr. 195). Câţi consacraţi continuă şi astăzi să creadă că legile economiei sunt independente de orice consideraţie etică? De câte ori evaluarea cu privire la transformarea unei opere sau la vinderea unui imobil este văzută numai pe baza unei analize a costurilor-beneficiilor şi a valorii de piaţă? Dumnezeu să ne elibereze de spiritul funcţionalismului şi de a cădea în capcana avariţiei! În afară de asta, trebuie să ne educăm la o austeritate responsabilă. Nu e suficient că am depus voturile călugăreşti pentru a fi săraci. Nu e suficient să mă ascund în tranşee în spatele afirmaţiei că nu am nimic pentru că sunt călugăr, călugăriţă, dacă institutul meu îmi permite să gestionez sau să mă bucur de toate bunurile pe care le doresc şi să controlez fundaţiile civile înfiinţate pentru a susţine operele proprii, evitând astfel controalele Bisericii. Ipocrizia consacraţilor care trăiesc ca nişte bogaţi răneşte conştiinţele credincioşilor şi dăunează Bisericii.

Trebuie început de la micile alegeri zilnice. Fiecare este chemat să facă partea sa, să folosească bunurile pentru a face alegeri solidare, să aibă grijă de creaţie, să se măsoare cu sărăcia familiilor care cu siguranţă trăiesc alături de el. E vorba de a dobândi un habitus, un stil sub semnul dreptăţii şi al împărtăşirii, trudind – pentru că adesea ar fi mai comod contrariul – de a face alegeri de onestitate, ştiind că este pur şi simplu ceea ce trebuia să facem (cf. Lc 17,10).

Fraţi şi surori, îmi revin în minte două texte biblice pe care aş vrea să vi le las pentru reflecţia voastră. Ioan în Prima Scrisoare scrie: „Dacă cineva are bogăţiile lumii şi-l vede pe fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de ei, cum poate să rămână în acela iubirea lui Dumnezeu? Copii, să nu iubim numai cu vorba sau cu limba, ci cu fapta şi adevărul!” (3,17-18). Celălalt texte este foarte cunoscut. Mă refer la Mt 25,31-46: „Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut. […] Tot ce nu aţi făcut unuia dintre aceştia, cei mai mici, mie nu mi-aţi făcut”. În fidelitatea faţă de carismă regândiţi economia voastră.

Vă mulţumesc. Nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Domnul să vă binecuvânteze şi Sfânta Fecioară să aibă grijă de voi.

Din Vatican, 25 noiembrie 2016

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.