Categorii

Mesajul Sfântului Părinte adresat directorului general al FAO cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei 2016

papa-faoCătre prof. José Graziano da Silva

Director general al FAO

Preastimate domnule,

1. Circumstanţa că FAO a voit să dedice această Zi Mondială a Alimentaţiei temei „Clima se schimbă. Şi alimentaţia şi agricultura”, ne face să considerăm lupta împotriva foamei ca un obiectiv şi mai greu de obţinut, în prezenţa unui fenomen complex ca schimbările climatice. În logica de a înfrunta provocările pe care natura le pune omului şi omul le pune naturii (cf. Enciclica Laudato si’, 25), îmi permit să supun consideraţiei FAO, a statelor membre şi a celor care participă la acţiunea sa câteva reflecţii.

Cui se datorează actuala schimbare climatică? Trebuie să ne întrebăm cu privire la responsabilităţile noastre individuale şi colective fără a recurge la sofisme uşoare care se ascund în spatele datelor statistice sau a previziunilor discordante. Nu e vorba de a abandona realitatea ştiinţifică de care avem nevoie mai mult ca oricând, ci de a merge dincolo de lectura fenomenului sau de contabilizarea efectelor sale multiple.

Condiţia noastră de persoane în mod necesar în relaţie şi responsabilitatea noastră de păzitori ai creaţiei şi ai ordinii sale ne impun să mergem înapoi la cauzele schimbărilor aflate în desfăşurare şi să ajungem la rădăcină. Înainte de toate trebuie să admitem că diferitele efecte negative asupra climei derivă din comportamentele zilnice ale persoanelor, comunităţilor, popoarelor şi statelor. Dacă avem conştiinţa acestui fapt, doar evaluarea în termeni etici şi morali nu e suficientă. Este necesară să se acţioneze politic, adică să se facă alegerile necesare, să se descurajeze sau să se promoveze comportamente şi stiluri de viaţă, în folosul noilor generaţii şi al celor care vor veni. Numai aşa putem să ocrotim planeta.

Intervenţiile de realizat trebuie proiectate în mod adecvat şi nu pot să fie rod al emotivităţii sau al motivaţiilor unui moment. Este important de a le programa. În această muncă asumă un rol esenţial instituţiile chemate să lucreze împreună, din moment ce acţiunea fiecăruia, deşi necesară, devine eficace numai dacă este încadrată într-o reţea formată din persoane, entităţi publice şi private, aparate naţionale şi internaţionale. Însă această reţea nu poate să rămână anonimă, această reţea are numele de fraternitate şi trebuie să acţioneze pe baza solidarităţii sale fundamentale.

2. Cei care sunt angajaţi în munca pământului, a creşterii animalelor, a pescuitului mic, a pădurilor, sau trăiesc în zone rurale în confruntare directă cu efectele schimbărilor climatice, experimentează că, dacă se schimbă clima, şi viaţa lor se schimbă. Asupra cotidianităţii lor se abat situaţii dificile, uneori dramatice, viitorul devine tot mai nesigur şi astfel se impune gândul de a părăsi case şi afecte. Prevalează sentimentul de abandonare, faptul de a se simţi uitaţi de instituţii, privaţi de aporturile care pot să derive de la tehnică precum şi de consideraţia justă din partea noastră a tuturor care beneficiem de munca lor.

De la înţelepciunea comunităţilor rurale putem învăţa un stil de viaţă care poate ajuta să ne apărăm de logica consumului şi a producţiei cu orice preţ, logică ce, îmbrăcându-se cu justificări bune, precum creşterea populaţiei, în realitate tinde numai la creşterea profiturilor. În sectorul în care acţionează FAO creşte numărul celor care cred de acum că sunt atotputernici şi că pot să neglijeze ciclurile anotimpurilor sau să modifice în mod impropriu diferitele specii animale şi vegetale, făcând să se piardă acea varietate care, dacă există în natură, înseamnă că are – şi trebuie să aibă – rolul său. A produce calităţi care în laborator dau rezultate optime, poate să fie avantajos pentru unii, dar să aibă efecte dezastruoase pentru alţii. Şi principiul de precauţie nu e suficient, pentru că foarte des se limitează să nu permită să se facă ceva, în timp ce este nevoie de a acţiona cu echilibru şi onestitate. A selecţiona genetic o calitate de plantă poate să dea rezultate impresionante din punct de vedere cantitativ, dar am ţinut cont de terenurile care vor pierde capacitatea lor de a produce, de crescătorii de animale care nu vor avea păşune pentru animalele lor şi de câte resurse de apă vor deveni nefolosibile? Şi mai ales, ne-am întrebat dacă şi în ce măsură vom colabora la modificarea climei?

Aşadar, nu precauţie, ci înţelepciune! Aceea pe care agricultorii, pescarii, crescătorii de animale o păstrează în amintire de multe generaţii şi pe care astăzi o văd luată în râs şi uitată de un model de producţie care este în tot folosul unor grupuri restrânse şi al unei porţiuni mici din populaţia mondială. Să ne amintim că este vorba despre un model care, cu toată ştiinţa sa, permite ca aproximativ opt sute de milioane de persoane să sufere încă de foame.

3. Chestiunea are repercusiunile sale directe în urgenţele pe care zilnic Instituţiile interguvernamentale precum FAO sunt chemate să le înfrunte şi să le gestioneze, fiind conştiente că schimbările climatice nu aparţin exclusiv sferei meteorologiei. Cum să uităm că la a face de neoprit mobilitatea umană concură şi clima? Datele cele mai recente ne spun că migranţii climatici sunt tot mai numeroşi şi îngroaşă rândurile acelei caravane a celor din urmă, a celor excluşi, a celor cărora le este negat şi să aibă un rol în marea familie umană. Un rol care nu poate să fie acordat de un stat sau de un status, ci care aparţine fiecărei fiinţe umane ca persoană, cu demnitatea sa şi drepturile sale.

A ne impresiona şi a ne înduioşa în faţa celui care, la orice latitudine, cere pâinea de toate zilele, nu mai este suficient. Sunt necesare alegeri şi acţiuni. De multe ori, şi ca Biserică catolică, am amintit că nivelurile de producţie mondială permit să se asigure alimente pentru toţi, cu condiţia să existe o distribuire egală. Dar mai putem continua pe această linie, dacă apoi logicile de piaţă merg pe alte căi ajungând să facă din produsele agricole o marfă oarecare, să folosească tot mai mult hrana pentru scopuri non-alimentare sau să distrugă alimente numai datorită faptului că sunt în exces faţă de profit şi nu faţă de necesităţi? De fapt, ştim că mecanismul distribuirii rămâne teoretic dacă înfometaţii nu au un acces efectiv la alimente, dacă ei continuă să depindă de aporturi externe mai mult sau mai puţin condiţionate, dacă nu se creează un raport corect între necesar şi consum şi, nu în ultimul rând, dacă nu se elimină risipele şi nu se reduc pierderile de mâncare.

La această schimbare de direcţie suntem chemaţi toţi să cooperăm: responsabili politici, producători, lucrători ai pământului, ai pescuitului şi ai pădurilor, şi fiecare cetăţean. Desigur, fiecare în diferitele responsabilităţi, dar toţi în acelaşi rol de constructori ai unei ordini interne a naţiunilor şi ai unei ordini internaţionale care să nu mai permită ca dezvoltarea să fie apanaj al câtorva puţini, nici ca bunurile creaţiei să fie patrimoniu al celor puternici. Posibilităţile nu lipsesc şi exemplele pozitive, practicile bune, ne pun la dispoziţie experienţe care pot să fie parcurse, împărtăşite şi răspândite.

4. Voinţa de a acţiona nu poate să depindă de avantajele care pot să derive, ci este o exigenţă legată de nevoile care se manifestă în viaţa persoanelor şi a întregii familiei umane. Nevoi materiale şi spirituale, dar oricum reale, nu rod al alegerilor câtorva puţini, al modelor momentului sau al modelelor de viaţă care fac din persoană un obiect, din viaţa umană un instrument, şi de experiment, şi din producţia de alimente o simplă afacere economică, pentru care trebuie sacrificată chiar şi hrana disponibilă, destinată prin natură să facă în aşa fel încât fiecare să poată avea în fiecare zi alimente suficiente şi sănătoase.

Suntem de acum aproape de noua etapă care la Marrakech va chema statele parte a Convenţiei despre schimbările climatice să pună în practică acele angajamente. Cred că interpretez dorinţa atâtora în a dori ca obiectivele schiţate de Acordul de la Paris să nu rămână cuvinte frumoase, ci să se transforme în decizii curajoase capabile să facă din solidaritate nu numai o virtute, ci şi un criteriu de governance internă şi internaţională.

Acestea sunt, domnule director general, câteva reflecţii pe care doresc să vi le trimit în acest moment, în care se arată preocupări, trepidaţii şi tensiuni cauzate şi de o chestiune climatică ce este tot mai prezentă în cotidianitatea noastră şi apasă asupra condiţiilor de viaţă înainte de toate ale atâtor fraţi şi surori ai noştri dintre cei mai vulnerabili şi marginalizaţi. Fie ca Atotputernic să binecuvânteze eforturile voastre în slujba întregii omeniri.

Din Vatican, 14 octombrie 2016

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.