Categorii

Mesaj pentru al XL-lea Meeting pentru prietenia dintre popoare (Rimini, 18-20 august 2019)

Cu ocazia celei de-a 40-a ediţii Meeting pentru prietenia dintre popoare, care se deschide mâine la Rimini cu tema „S-a născut numele tău din ceea ce priveai”, Sfântul Părinte Francisc a trimis episcopului de Rimini, E.S. Mons. Francesco Lambiasi, prin intermediul cardinalului secretar de stat Pietro Parolin, mesajul pe care-l prezentăm în continuare:

Vatican, 16 august 2019

Excelenţei Sale Reverendisime

Mons. Francesco Lambiasi

Episcop de Rimini

Excelenţa Reverendisima,

Cu ocazia celei de-a 40-a Meeting pentru prietenia dintre popoare, sunt bucuros să transmit dumneavoastră, organizatorilor, voluntarilor şi celor care vor lua parte la ea salutul şi cele mai bune urări ale Sfântului Părinte.

Tema aleasă anul acesta este luată dintr-o poezie a sfântului Ioan Paul al II-lea, referită la Veronica, femeia care îşi face loc prin mulţime pentru a şterge faţa lui Isus pe calea crucii: „S-a născut numele tău din ceea ce priveai” (K. Wojtyła, «III. Il nome», în Id., Tutte le opere letterarie, Milano 2001, 155). Slujitorul lui Dumnezeu părintele Luigi Giussani comenta astfel acest vers poetic: „Să ne imaginăm mulţimea, pe Cristos care trece cu crucea şi ea care îl priveşte pe Cristos şi se deschide o breşă în mulţime privindu-l. Toţi o privesc. Ea care nu avea faţă, era o femeie ca altele, a dobândit nume, adică faţă, personalitate în istorie, motiv pentru care încă o amintim, pentru ceea ce privea. […] A iubi înseamnă a-l afirma pe celălalt” (La convenienza umana della fede, Milano 2018, 159-160).

„A fost privit şi atunci a văzut; […] dacă n-ar fi fost privit, n-ar fi văzut” (Sf. Augustin, Discursuri, 174, 4.4), spune sfântul Augustin cu privire la Zaheu. Acesta este adevărul pe care Biserica îl vesteşte omului de două mii de ani. Cristos ne-a iubit, şi-a dat viaţa pentru noi, pentru fiecare dintre noi, pentru a afirma faţa noastră unică şi irepetabilă. Dar pentru ce este aşa de important ca astăzi să răsune din nou această veste? Pentru că mulţi contemporani ai noştri cad sub loviturile încercărilor vieţii şi ajung singuri şi abandonaţi. Şi adesea sunt trataţi ca numere dintr-o statistică. Să ne gândim la miile de indivizi care în fiecare zi fug de războaie şi sărăcie: mai înainte de a fi numere, sunt feţe, persoane, nume şi istorii. Niciodată nu trebuie să uităm asta, în special când cultura rebutului marginalizează, discriminează şi exploatează, ameninţând demnitatea persoanei.

Câţi uitaţi au nevoie urgentă de a vedea faţa Domnului pentru a se putea regăsi pe ei înşişi! Omul de astăzi trăieşte adesea în nesiguranţă, mergând pe bâjbâite, străin de el însuşi; pare să nu mai aibă consistenţă, şi atunci cu uşurinţă se lasă cuprins de frică. Dar atunci, ce speranţă poate să existe în această lume? Cum poate omul să se regăsească pe sine însuşi şi speranţa? Nu poate face asta numai printr-un raţionament sau o strategie. Iată aşadar secretul vieţii, ceea ce ne face să ieşim din anonimat: să ne îndreptăm privirea spre faţa lui Isus şi să dobândim familiaritate cu El. A-l privi pe Isus purifică vederea şi ne pregăteşte să privim totul cu ochi noi. Întâlnindu-l pe Isus, privindu-l pe Fiul Omului, săracii şi cei simpli se regăseau pe ei înşişi, se simţeau iubiţi în profunzime de o Iubire fără măsură. Să ne gândim la momentul în care Nenumitul din Logodnicii se află în faţa cardinalului Federigo care-l îmbrăţişează: „Nenumitul, desfăcându-se din acea îmbrăţişare, şi-a acoperit din nou ochii cu o mână şi, ridicând împreună faţa, a exclamat: «Dumnezeule cu adevărat mare! Dumnezeule cu adevărat bun! Eu acum mă cunosc»” (A. Manzoni, I promessi sposi, Milano 2012, 481). Şi noi am fost priviţi, aleşi, îmbrăţişaţi, aşa cum ne aminteşte profetul Ezechiel în minunata alegorie a istoriei de iubire cu poporul său: „Erai fiică a străinilor, ai fost pusă deoparte; dar am trecut şi te-am curăţat şi te-am luat cu mine” (cf. Ez 16). Şi noi eram „străini” şi Domnul a venit, ne-a dat o identitate şi un nume.

Într-o epocă în care persoanele sunt adesea fără chip, figuri anonime pentru că n-au pe nimeni spre care să-şi îndrepte ochii, poezia sfântului Ioan Paul al II-lea ne aminteşte că noi existăm deoarece suntem în relaţie. Papei Francisc îi place să sublinieze asta referindu-se la Evanghelia chemării lui Matei: „Într-o zi ca oricare alta, în timp ce era aşezat la biroul său de impozite, Isus a trecut şi l-a văzut, s-a apropiat şi i-a spus: «Urmează-mă». Şi el s-a ridicat, l-a urmat. Isus l-a privit. Ce forţă de iubire a avut privirea lui Isus pentru a-l mişca pe Matei cum a făcut! Ce forţă trebuie să fi avut acei ochi pentru a-l face să se ridice! […] Şi Isus s-a oprit, n-a trecut mai departe grăbit, l-a privit fără grabă, l-a privit în pace. L-a privit cu ochi de milostivire; l-a privit aşa cum nu l-a privit nimeni vreodată înainte. Şi acea privire a deschis inima sa, l-a făcut liber, l-a vindecat, i-a dat o speranţă, o nouă viaţă” (Omilia, Plaza de la Revolución, Holguín [Cuba], 21 septembrie 2015).

Asta îl face pe creştin o prezenţă în lume diferită de toate celelalte, pentru că duce vestea de care – fără să ştie – le este mai mare sete bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru: este între noi Cel care este speranţa vieţii. Vom fi „originali” dacă faţa noastră va fi oglinda feţei lui Cristos înviat. Şi acest lucru va fi posibil dacă noi creştem în conştiinţa la care îi invita Isus pe discipolii săi, ca atunci când după ce i-a trimis în misiune: „Cei şaptezeci şi doi s-au întors cu bucurie” pentru minunile făcute; însă Isus le spune: „Ci bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri” (cf. Lc 10,20-21). Aceasta este minunea minunilor. Aceasta este originea bucuriei profunde  pe care nimic şi nimeni nu ne-o poate lua: numele nostru este scris în ceruri şi nu pentru meritele noastre, ci printr-un dar pe care fiecare dintre noi l-a primit cu Botezul. Un dar pe care suntem chemaţi să-l împărtăşim cu toţi, fără excepţie. Asta înseamnă a fi discipoli misionari.

Sfântul Părinte Francisc doreşte ca Meeting-ul să fie mereu un loc ospitalier, în care persoanele să poată „privi feţele”, trăind experienţa propriei identităţi inconfundabile. Este modul cel mai frumos pentru a sărbători această aniversare, privind înainte fără nostalgii sau frici, susţinuţi mereu de prezenţa lui Isus, cufundaţi în trupul său care este Biserica. Amintirea recunoscătoare a acestor patru decenii de angajare inimoasă şi de operă apostolică creativă să poată trezi noi energii, pentru mărturia credinţei deschise la orizonturile vaste ale urgenţelor contemporane.

Sanctitatea Sa invocă ocrotirea maternă a Fecioarei Maria şi din inimă trimite Binecuvântarea Apostolică Excelenţei Voastre şi întregii comunităţi de la Meeting.

Adaug urarea mea personală şi profit de împrejurare pentru a mă confirma cu sentimente de respect deosebit.

al Excelenţei Voastre Reverendisime

foarte sincer

Cardinal Pietro Parolin

Secretar de stat

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.