Categorii

Mesaj adresat celei de-a XXV-a adunări generale a Conferinţei Spaniole a Călugărilor (CONFER)

Iubiţi fraţi şi surori,

Sunt bucuros să vă salut cu ocazia adunării voastre generale, în care celebraţi chiar a XXV-a aniversare a Uniunii CONFER masculine şi feminine. Aceşti ani de colaborare strânsă între călugări şi călugăriţe au fost rodnici, fără îndoială. S-au creat legături de fraternitate, de reciprocitate şi de comuniune, fie în îndatoririle proprii ale CONFER fie prin solidaritatea şi ajutorul dintre consacraţi şi consacrate în multe momente şi circumstanţe.

Vă invit să privim cu încredere la viitorul vieţii consacrate din Spania, conform motoului ales pentru această adunare: „Vă voi da un viitor plin de speranţă” (cf. Ier 29,11).

Domnul ne dă speranţă cu mesajele sale constante de iubire şi cu surprizele sale, care uneori ne pot lăsa dezorientaţi, însă ne ajută să ieşim din închiderile noastre mentale şi spirituale. Prezenţa sa este de duioşie, ne însoţeşte şi ne angajează. Pentru aceasta spune: „Căci eu ştiu gândurile pe care le am faţă de voi…, gânduri de pace, nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o speranţă. Voi mă veţi chema, veţi veni şi vă veţi ruga la mine, iar eu vă voi asculta. Mă veţi căuta şi mă veţi găsi pentru că mă veţi căuta din toată inima voastră. Mă voi lăsa găsit de voi… şi vă voi întoarce din captivitatea voastră” (Ier 29,11-14). Drumul parcurs drept CONFER are o istorie rodnică, bogată în exemple de dăruire şi de sfinţenie ascunsă şi tăcută. Nu trebuie reduse eforturile pentru a sluji şi a însufleţi viaţa consacrată spaniolă, pentru ca să nu-i lipsească amintirea recunoscătoare, nici privirea spre viitor, pentru că nu este îndoială că starea vieţii călugăreşti, fără a ascunde incertitudini şi preocupări, este plină de oportunităţi şi chiar de entuziasm, pasiune şi conştiinţă că viaţa consacrată are sens astăzi.

Biserica vrea profeţi, adică bărbaţi şi femei de speranţă. Pe bună dreptate unul dintre obiectivele anului vieţii consacrate încuraja la „îmbrăţişarea viitorului cu speranţă”. Cunoaştem dificultăţile pe care le trăieşte astăzi viaţa călugărească, precum diminuarea vocaţiilor şi îmbătrânirea membrilor săi, probleme economice şi provocarea internaţionalităţii şi globalizării, primejdiile relativismului, marginalizarea şi irelevanţa socială…; dar în aceste circumstanţe se înalţă speranţa noastră în Domnul, unicul care ne poate ajuta şi mântui (cf. Scrisoarea apostolică A tutti i consacrati in occasione dell’Anno della Vita Consacrata, 21 noiembrie 2014, nr. 3). Această speranţă ne face să-i cerem Stăpânului secerişului să trimită lucrători în secerişul său (cf. Mt9,38), şi să lucrăm în evanghelizarea tinerilor pentru ca să se deschidă la chemarea Domnului. Aceasta este o mare provocare: a sta alături de tineri pentru a-i contagia cu bucuria Evangheliei şi cu apartenenţa la Cristos. Este nevoie de călugări îndrăzneţi, care să deschidă drumuri noi şi să prezinte problema vocaţională ca opţiune fundamentală creştină. Fiecare etapă din istorie este timp al lui Dumnezeu, şi etapa noastră, pentru că Duhul său suflă unde vrea, cum vrea şi când vrea (cf. In 3,8). Orice moment şi circumstanţă se poate transforma într-un „kairos”, trebuie să fim atenţi să-l recunoaştem şi să-l trăim ca atare.

Maria, Mama noastră, care „păstra toate acestea meditându-le în inima sa” (Lc 2,19), ne va ajuta să contemplăm şi să privim tot ceea ce nu înţelegem din momentul actual, primindu-l, aşteptând un viitor care, deşi diferit, va continua să fie rodnic pentru viaţa consacrată.

Viaţa consacrată umblă în sfinţenie. Drept călugări trebuie să ne chinuim, să ne dăruim şi să ne trudim trăind faptele de milostenie, care sunt programul vieţii noastre (cf. Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, nr. 107). Nu este vorba de a fi eroi nici de a ne prezenta altora ca modele, ci de a fi cu aceia care suferă, a însoţi, a căuta împreună cu alţii drumuri alternative, conştienţi de sărăcia noastră, dar şi cu încrederea pusă în Domnul şi în iubirea sa fără limite. De aici necesitatea de a reasculta chemarea de a trăi cu Biserica şi în Biserică, ieşind din schemele şi comodităţile noastre, pentru a fi aproape de situaţii umane de suferinţă şi de descurajare care aşteaptă lumina Evangheliei. Provocările care se prezintă pentru viaţa călugărească sunt multe astăzi. Realitatea în care trăim cere răspunsuri şi decizii îndrăzneţe în faţa acestor provocări. Timpurile s-au schimbat şi răspunsurile noastre trebuie să fie diferite. Vă încurajez să daţi răspuns, atât situaţiilor structurale care cer noi forme de organizare, cât şi necesităţii de a ieşi şi a căuta noi prezenţe pentru a fi fideli Evangheliei şi canale ale iubirii lui Dumnezeu. Viaţa de rugăciune, întâlnirea personală cu Isus Cristos, discernământul comunitar, dialogul cu episcopul trebuie să fie prioritare în momentul în care se iau decizii. Trebuie să trăim cu îndrăzneală umilă privind spre viitor şi în atitudine de ascultare a Duhului; cu El putem să fim profeţi ai speranţei.

Fie ca Domnul să vă binecuvânteze şi Fecioara Maria să vă însoţească şi să vă ajute să descoperiţi drumul care trebuie urmat. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Vatican, 5 noiembrie 2018

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.