Categorii

Maroc-Vatican, ambasadorul: înainte împreună în slujba binelui

Ridicarea unui cardinal în ţară musulmană este o mare „bucurie pentru rege, națiune şi poporul marocan”. Cuvântul ambasadorului pe lângă Sfântul Scaun, Rajae Naji, prima femeie care ține tradiţionala „Conversație de Ramadan” în prezența suveranului, a guvernului şi a marilor ulema din lume. După purpura primită de Cristóbal López Romero, arhiepiscop de Rabat, în consistoriul din 5 octombrie, diplomatul jurist expert în drept islamic priveşte înainte cu o certitudine peste toate: relațiile dintre Maroc şi Sfântul Scaun vor continua să fie „strânse şi solide”, în slujba binelui umanității.

Doamnă ambasador, cum aţi descrie ziua consistoriului în care a fost creat cardinal arhiepiscopul de Rabat?

Pentru mine şi delegația marocană, de nivel înalt, a fost o zi fantastică, specială, şi a fost o mare descoperire de tradiții catolice solemne.

Care au fost emoțiile dumneavoastră ca ambasador?

Pur şi simplu emoțiile unei persoane, dar şi ale unei echipe, o delegație şi un popor, a cărei ţară a fost foarte onorată. Ridicarea unui arhiepiscop, care provine dintr-o ţară musulmană şi în care comunitatea creştină este foarte limitată, este un mesaj foarte puternic îndreptat direct Maiestății Sale regele Mohammed al VI-lea, conducătorul credincioșilor (al tuturor credincioșilor), un rege care lucrează neobosit pentru promovarea valorilor islamului care promovează toleranța, moderația, conviețuirea şi dialogul… Lucrează pentru pace şi luptă împotriva radicalizării… Şi este şi un mesaj puternic adresat unei întregi naţiuni şi unui regat care, în timpul unei lungi istorii, douăsprezece secole de existență, au arătat mereu mare conviețuire, diversitate culturală, etnică şi culturală, amabilitate şi deschidere faţă de celălalt. Şi primirea faţă de toţi migranţii.

Cum a fost întâlnirea dumneavoastră cu papa? Ce v-a spus? Şi dumneavoastră ce i-aţi spus?

A fost o întâlnire minunată şi un moment care marchează solemn relațiile Maroc-Vatican. Delegația marocană a beneficiat de o audiență privată într-o zi aşa de specială şi angajantă. Multe cuvinte frumoase au fost rostite de Sanctitatea Sa, care a exprimat emoțiile sale şi admirația faţă de Maiestatea Sa regele Mohammed al VI-lea, faţă de personalitatea sa, faţă de clarviziunea sa, faţă de înțelepciunea sa, faţă de viziunea sa futuristă. În afară de asta, a amintit, cu mare emoție, vizita sa în Maroc, o vizită foarte specială, foarte importantă, a spus el.

Care au fost comentariile delegației trimise pentru această ocazie de regele Mohammed al VI-lea?

Delegația, după ce a încredințat scrisoarea scrisă de Maiestatea Sa, a transmis marile salutări şi admirația suveranului şi, desigur, disponibilitatea sa de a mări ulterior relațiile dintre cele două țări şi voința sa de a continua să lucreze împreună pentru cauze bune în slujba umanității.

Cum a urmărit Marocul ridicarea la demnitatea de cardinal a lui López Romero? Dar regele?

Marocul, stat şi popor, a primit şi a înțeles bine mesajele puternice ale Sfântului Părinte. Răspunsurile la mesaje au fost clare: mai ales cu numirea din partea Maiestății Sale a unei delegații de nivel foarte înalt. În mass-media marocane multe reportaje şi interviuri au urmărit numirea cardinalului şi mulţi marocani, în reportajele televizate şi în altă parte, au exprimat spontan bucuria lor şi satisfacția tradiției lor de a trăi împreună, a diversității şi a toleranței lor.

Cum sunt relațiile dintre Maroc şi Sfântul Scaun? Care vor fi pașii următori?

Relațiile dintre suveranii marocani şi Biserica catolică sunt seculare, strânse şi solide. Ele dăinuie, cel puţin din ceea ce afirmă istoricii, de la începutul secolului al XI-lea (1061-1147). Prin această lungă istorie dialogul şi schimbul au presărat relațiile. Prima universitate din lume, Al Quaraouiyine (întemeiată de o femeie în 859), a fost în decursul istoriei izvor al științei pentru întreaga lume… Grație căreia atâția preoţi de nivel foarte înalt au îmbogățit cunoștințele lor. Unii istorici relatează că însuși papa Silvestru al II-lea (din 999 până în 1003) a luat cunoștințele sale în Andaluzia musulmană şi Al Quaraouiyine… şi astfel a devenit primul papă care a vorbit araba, unul dintre primii cercetători care a contribuit la promovarea științifică în Europa şi primul care a creat punţi între civilizațiile arabo-islamice şi europene.

Thomas de Celano, în biografia documentată („Vita Prima”) a sfântului Francisc de Assisi (precursorul dialogului interreligios) dovedește că înainte de vestita sa călătorie în Egipt în 1219, sfântul Francisc a exprimat marea dorință de a vizita Marocul şi de a-l întâlni pe regele său drept conducător al credincioșilor. Asta înseamnă că Biserica catolică cunoștea bine regimul marocan al „Beneficiilor credincioșilor”. După aceea, într-un trecut recent, în 1976, relațiile diplomatice dintre Maroc şi Vatican au fost oficializate ducând înainte această înțelegere seculară. În afară de asta, prima vizită oficială efectuată la pontif de un șef de stat musulman a fost aceea efectuată, în 1980, de răposatul rege Hassan al II-lea. În 1985 n-a fost întâmplător că papa Ioan Paul al II-lea a efectuat prima sa vizită într-o ţară musulmană în Maroc, o vizită marcată de momente puternice, în timpul cărora o întâlnire interreligioasă în prezența a 80 de mii de tineri musulmani l-a primit în stadionul din Casablanca, invitându-i pe creştini şi pe musulmani să se cunoască mai bine pentru a construi pacea. În 1997, Marocul deschide ambasada sa pe lângă Sfântul Scaun, consolidând astfel relațiile diplomatice dintre cele două state. În 2000, Maiestatea Sa regele Mohammed al VI-lea efectuează o vizită istorică la papa Ioan Paul al II-lea. La 30 şi 31 martie 2019, o altă întâlnire între suveranii celor două țări, cu ocazia vizitei papei Francisc în Maroc, prima vizită a Sanctității Sale într-o ţară din Maghreb (Africa de Nord). O vizită oficială marcată de ceremonii solemne grandioase şi rodnice, încoronate de Apelul de la Al-Qods (Apelul de la Ierusalim). De fapt, Apelul este un mesaj clar, trimis întregii lumi, invitând să se păstreze şi să se promoveze caracteristicile specifice multi-religioase, dimensiunea spirituală şi identitatea deosebită a Cetății Sfinte. Apelul este lansat de două autorități religioase care proclamă libertatea cultului şi deschiderea spaţiului unic care este Al-Qods / Ierusalim faţă de cele trei religii ale lui Abraham. Cele trei religii ale lui Abraham, aşa cum a fost bine subliniat, există pentru a se deschide una spre alta şi pentru a se cunoaște mai bine, cu scopul de a lupta împotriva radicalismului prin cunoașterea reciprocă, ce va permite să se înfrunte provocările prezentului prin educație.

În timpul vizitei, Suveranul Pontif a mers la Institutul „Mohammed al VI-lea” pentru formarea imamilor, predicatorilor şi predicatoarelor (Imams Mourchidine şi Mourchidat), în care liderii religioși învaţă valorile pure ale islamului, recomandând toleranța, echilibrul, dialogul, trăirea împreună. Acest Institut inedit a deschis marile sale porți imamilor, predicatorilor şi predicatoarelor care provin din străinătate şi îndeosebi din Africa şi din Europa.

Acest exemplu şi altele au permis Sfântului Părinte să vorbească, de aproape, despre eforturile făcute de Maiestatea Sa regele Mohammed al VI-lea pentru a trasa pacea în lume, pentru a crea punţi între civilizații şi culturi, pentru o conviețuire mai bună şi pașnică între credincioşii din diferitele religii.

Date fiind evoluțiile care au avut loc îndeosebi după vizita papală, se aşteaptă la relaţii mult mai strânse, mult mai prudente cu privire la problemele mai spinoase din epoca noastră, în mod deosebit: imigrația, protejarea ambientului, încălzirea climatică, pacea, radicalismul, salvgardarea valorilor, a familiei, solidaritatea umană, protejarea copiilor şi a persoanelor care suferă de precaritate şi de instabilitate… cu privire la toate aceste probleme, există o comuniune de spirit şi de viziune între cei doi conducători religioși.

De Domenico Agasso jr.

(După Vatican Insider, 24 octombrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.