Categorii

Mai presus de politică. Catolicii în faţa temelor cruciale ale timpului nostru

Poziţia avută de Papa Francisc, încă din primele luni ale pontificatului, faţă de teme mari precum avortul, căsătoria homosexuală, eutanasia, a fost fermă şi coerentă cu morala catolică, dar atentă să n-o lege de alegeri partinice. În acest mod a încercat să-i smulgă pe catolici din îmbrăţişarea interesată a dreptelor. Fără a se îndepărta de principiile moralei catolice, a voit de fapt să scape de politizarea pe care aceste chestiuni au asumat-o în viaţa multor ţări democratice, pentru a nu fi prizonier a ceea ce devenea, cu toate efectele, o aplatizare a Bisericii despre poziţii strict politice. A fost o operaţiune care n-a fost uşoară, care l-a costat multe critici, dar ale cărei roade se adună.

Poziţia Bisericii despre cele două teme cruciale ale timpului nostru, migranţii şi viaţa, este clară şi autonomă de politică, aşa încât se poate mişca liber fără teama de a fi imediat zdrobită de greutatea unei coincidenţe aparente. Este vorba despre un echilibru dificil, care trebuie reajustat din când în când: mai uşor este să se închidă în poziţii preconstituite şi în aparenţă clare. O atitudine în parte nouă, care nu se poate confunda cu relativismul, pentru că este bazată pe conştiinţa profundă că de fiecare dată trebuie să se aleagă din nou şi că pentru a face asta este fundamental să se mişte la un nivel mai înalt decât cel al polemicii politice.

De altfel, Biserica ştie de mult timp ce înseamnă a se distanţa de cei care numai exterior sunt tovarăşi de bătălie: Napoleon, care a făcut mult mai severă legislaţia împotriva avortului, desigur n-a făcut asta pentru că era mişcat de motive morale, ci pentru a garanta soldaţi pentru armata sa, rod al înscrierii obligatorii. Şi în acelaşi mod s-au comportat guvernele europene după primul război mondial, fapt care a determinat o hecatombă de tineri băieţi. În ambele situaţii Biserica a ştiut să se distanţeze de contingenţele politice, graţie tocmai înălţimii morale cu care înfrunta problema.

Dar mai ales graţie faptului că milostivirea, iertarea, fac parte din tradiţia catolică tot atât cât şi condamnarea păcatului. Tocmai acest punct de vedere deosebit permite Bisericii să iasă din ecuaţii schematice, în care uneori a fost închisă.

De fapt, când a fost uitată această condiţie specifică, aceea care este tocmai cea care diferenţiază poziţia catolică de orice parte politică, Biserica sau grupuri de catolici au riscat să fie utilizate, manipulate, falsificate. Plătind cu preţ mare cufundarea în jocul politic, în care la sfârşit n-a scos niciodată nimic pe perioadă lungă. Dar există mereu unii care încearcă, de o parte ca şi de alta, să tragă Biserica de propria parte. Şi numai ridicând punctul de vedere cu care se interpretează lumea care ne înconjoară, întorcându-ne la spiritul evanghelic fără frica de a părea naivi, se poate găsi poziţia justă şi liberă cu care trebuie privit la prezent.

Papa Francisc face asta, cu truda pe care o implică această descotorosire de mii de laţuri şi de mii de condiţionări, interne şi externe. Credincioşii ar trebui să-l ajute, făcând un efort în plus pentru a înţelege ce se întâmplă, fără a se lăsa condiţionaţi de vocile care par să ştie care este calea justă numai pentru că pare cea mai uşoară.

De Lucetta Scaraffia

(După L’Osservatore Romano, 8 februarie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.