Categorii

Măcelul din Paris, falimentul integrării musulmane în Europa

Macel-ParisMăcelul din Paris scoate în evidenţă o dată în plus criza modelului de convieţuire dintre Occident şi lumea musulmană, denunţând în toată amploarea sa falimentul modelului de integrare a tinerilor islamici îndeosebi în modelul de societate europeană. Marginalizarea şi sărăcia devin pretextul pentru o radicalizare a vieţii, care găseşte în religie un răspuns la dificultatea socială. Pentru a aprofunda situaţia franceză, AsiaNews a cerut o reflecţie unei jurnaliste neozeelandeză rezidentă de mulţi ani în capitala franceză, expertă de studii sociale şi de dialog interreligios.

Catherine Field, jurnalistă cu bază la Paris, a studiat ştiinţe religioase la Institutul Catolic din Paris; în primele luni din acest an a terminat un proiect de cercetare care a durat 18 luni pentru Universitatea din Cambridge, focalizat asupra renaşterii religiei în sfera publică din Anglia şi Franţa.

În 2010 am întreprins o călătorie în tentativa de a înţelege mai bine comunitatea musulmană aici, în Franţa, şi de a verifica, dintr-o perspectivă jurnalistă, dialogul interreligios. Într-un prim moment, această călătorie ar fi trebuit să dureze cinci luni. În realitate, continuă şi astăzi. Am vizitat moschei, institute culturale islamice şi institute superioare islamice la Paris şi în suburbii pentru a înţelege mai bine panorama religioasă din Franţa. La început, m-am alăturat la patru preoţi şi şapte laici catolici pentru a lărgi cunoaşterea islamului din partea lor şi a cultiva dialogul interreligios.

O dată pe săptămână, grupul s-a întâlnit cu imami, educatori şi asistenţi sociali, fiecare parte angajată în tentativa de a înţelege un pic mai bine decât cealaltă. Şi încă astăzi, sunt în contact cu membrii acestui grup. Astăzi observ situaţia de la margine, chiar dacă rămâne atenţia în a privi la modul în care – în pofida bunei voinţe – mult mai este încă de făcut în Franţa în temă de dialog interreligios şi drumul este încă lung de parcurs.

A observa comunităţile religioase din Franţa mai îndeaproape, înseamnă în acelaşi timp a pune în confruntare între ele două feţe ale unei singure medalii, care reprezintă viaţa şi societatea transalpine. Două comunităţi religioase care împărtăşesc aceeaşi ţară, dar care numai rar apar că se întâlnesc între ele. Pe de o parte sunt cei care aparţin majorităţii creştine, întăriţi de vechile lor rădăcini care se înfig în istoria Franţei şi care se mândresc cu o capitală culturală, socială şi economică pusă deoparte în cursul secolelor. Pe de altă parte, sunt membrii religiei islamice, urmaţi de imigraţi şi de descendenţii lor, care cresc cu mult mai multă rapiditate decât catolicii care duc lipsă de încredere, de cunoştinţele de bază şi de avantajele religiei native.

În spatele acestei tentative de dialog există câteva figuri autoritare. Unul este Mohamed-Ali Bouharb, care în 2005 a devenit primul capelan musulman din Jandarmeria Naţională, parte a Ministerului Apărării. În munca sa zilnică, Bouharb se ciocneşte cu superiorii săi de grad din armată, trebuind să le explice lor lucruri foarte simple cum ar fi practicile credinţei, riturile sale şi dieta; în afară de asta el trebuie să se confrunte cu soldaţi musulmani, care acceptă împotriva voinţei lor ideea de a merge să lupte în Afganistan şi în regiunea Sahel.

Un altul este Hubert de Charge, care a petrecut peste zece ani în tentativa de a apropia comunităţile catolice şi musulmane. Om calm, gentil, fascinant din familie aristocratică, de Charge are un frate, creştin, care era unul dintre cei şapte călugări cistercieni răpiţi şi ucişi în Algeria în 1996. Capetele decapitate ale călugărilor au fost găsite, dar s-a pierdut orice urmă a trupurilor lor.

În pofida calităţilor acestor făcători ai dialogului şi constructori de punţi, realitatea pare mereu să fie de poticnire. Există multe tentative de dialog, dar puţin teren comun asupra căruia să se confrunte, şi acţiunile numai în cazuri foarte rare urmează după cuvinte. Niciuna dintre cele două părţi în cauză nu pare că vrea să cedeze teren, să iasă din propria zonă de confruntare şi de siguranţă.

În această privinţă, există o reuniune în mod deosebit care poate fi exemplu despre cât de multă muncă mai trebuie făcută în acest domeniu. Am vizitat un institut superior islamic, un centru educativ şi cultural islamic, în suburbia fetidă din Saint Denis. Aici în acest context există complexe de locuinţe enorme şi expirate – apărute ca bureţii în anii ’60 şi ’70 pentru a primi fluxul de mână de lucru ieftină care proveneau din Nord Africa – ridicate în jurul rămăşiţelor unei bazilici antice, în care sunt înmormântaţi regii şi reginele Franţei.

Institutul superior islamic este situat într-un complex industrial construit în timpul „Glorioşilor treizeci de ani” ai boomului economic din urmă cu circa 50 de ani, străbătut de o autostradă cu patru benzi; un adevărat pământ al nimănui unde ambalajele de carton din fast-food-uri sunt purtate de vânt şi chiar desenele de pe ziduri au aerul obosit. În timpul cursului de seara profesorii explică unui grup de tineri musulmani cu vârsta de douăzeci de ani elementele speciale ale vieţii franceze. Ei nu vorbesc despre libertate şi despre alte concepte importante pentru intelectualii francezi, şi nici despre arta şi despre mâncarea pe care o îndrăgesc aşa de mult boemii burghezi. Dimpotrivă, ei vorbesc despre elementul de bază în lupta pentru supravieţuire: cum să facă faţă birocraţiei de la municipalitate. Femeile stau într-o parte a clasei; bărbaţii în partea cealaltă.

Am vorbit îndelung cu vice-conducătorul institutului, un bărbat de origine algeriană care credeam că nu are încredere în „tokenism” [practică menită să garanteze concesii numai simbolice, nr]. El a transmis o lungă listă de probleme. Şi a confirmat că până în acel moment nu s-a făcut suficient pentru a-i integra pe tinerii musulmani în cadrul societăţii franceze. În această privinţă, el a declarat: „Voi francezii, nu ne înţelegeţi”. Cuvintele veşnicului străin neînţeles.

De Catherine Field

(După AsiaNews, 16 noiembrie 2015)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.