Categorii

Lumea islamică împotriva atacului de la Nisa: „Act mârşav fără justificări”

   „O persoană care ia un camion şi ucide astfel persoanele este un animal sălbatic, nici măcar un animal, pentru că adesea animalelor le este milă faţă de cei mai slabi. Musulmanii s-au săturat să trebuiască să spună de fiecare dată «nu avem nimic de-a face»: suntem cu toţii ameninţaţi, copiii mei erau acolo aseară, voiau să iasă, mulţumesc lui Dumnezeu că au rămas acasă”. Sunt cuvintele lui Mahmoud Benzami, imamul de la moscheea En Nor din Nisa, comentând atentatul oribil de ieri care a secerat viaţa a 87 de persoane de-a lungul celebrei Promenade des Anglais.

   „Eu – spune liderul islamic într-un interviu acordat ziarului La Stampa – nu încetez să disting şi să precizez că aceste acte de terorism şi radicalizare n-au nimic de-a face cu islamul, care este o religie a păcii, toleranţei şi milostivirii. Noi în institutul nostru lucrăm în colaborare cu prefectura pentru a combate radicalizarea. Ştim bine că există persoane care cad: prioritatea noastră este pe de-radicalizare”.

   La fel de fermă este condamnarea atacului din partea Universităţii Al-Azhar, instituţia maximă a lumii sunnite cu sediul la Cairo, care a exprimat un refuz sec al oricărei forme de violenţă şi a condamnat atentatul făcând apel la unitate pentru „a elibera lumea de terorism”. „Aceste atentate teroriste abominabile – subliniază un comunicat – contrazic învăţăturile islamului”.

   De aceeaşi duritate sunt cuvintele exprimate de secretarul general al Centrului Cultural Islamic din Italia care găzduieşte marea Moschee din Roma, Abdellah Redouane: „Măcelul săvârşit azi noapte la Nisa – afirmă într-o notă – este un act mârşav şi abject pe care nicio religie sau morală n-o poate justifica”. „În ultimele zile terorismul a lovit Bagdadul, Dacca, Aden, Gedda, al-Qatif şi Medina. Ieri, 14 iulie, dată simbol al celor trei principii de fraternitate, egalitate şi libertate, Nisa a fost însângerată de către un terorist care a comis un măcel care n-a cruţat nici copiii”.

   Prin Redouane, Centrul Islamic Cultural din Italia „fidel faţă de principiile şi valorile nobile ale islamului, care refuză orice formă de agresiune şi incită indivizii şi popoarele să convieţuiască în pace”, exprimă aşadar „condamnarea sa fermă şi absolută a oricărui act de extremism şi sentimentele de apropiere şi condoleanţe celor care au fost aşa de grav loviţi în oraşul Nisa”. De aici dorinţa „ca binele şi raţiunea să prevaleze”.

   „Mare durere” pentru măcel a fost exprimată apoi de imamul de Firenze, Izzedine Elzir, preşedinte al Uniunii Comunităţilor Islamice din Italia (UCOII), care la microfonul de la Radio Vatican spune: „În faţa celui care pe web consideră acest masacru o victorie a lui Daesh, sau aşa-numitului Stat Islamic, reafirmăm că nicio credinţă, nicio religie, nicio persoană care are o gândire echilibrată, nu poate să celebreze uciderea unui frate al său, a unei alte fiinţe umane”.

   De aceea UCOII stigmatizează „cu fermitate” atentatul de la Nisa şi apelează la unitate „în această dură încercare ce loveşte încă o dată comunitatea naţională franceză”. „Toate gândurile noastre, condoleanţele noastre şi rugăciunea noastră se îndreaptă spre familiile victimelor şi spre cei dragi ai lor”, a afirmat preşedintele. „Din ceea ce am putut vedea – a adăugat el – din ştirile despre acest tânăr, despre acest asasin: din păcate a fost arestat de mai multe ori pentru folosire de droguri. Din păcate, în realitatea noastră europeană avem monştri, persoane care au crescut fără a cunoaşte credinţa lor, care sunt înclinate spre trafic de droguri, spre criminalitate; care intră în închisoare şi ies de acolo nu numai ca nişte criminali, ci şi ca asasini…”. „Trebuie într-adevăr să reflectăm – a afirmat Elzir – toţi împreună şi să spunem: «Am eşuat! Fiecare are responsabilitatea sa». Numai aşa vom reuşi să dăm un răspuns eficace şi să nu rămânem în capcana acestor criminali, a acestor asasini”.

   „Franţa a fost lovită încă o dată de un atentat de o gravitate extremă”, se citeşte în schimb într-o notă a Consiliului Francez al Cultului Musulman (CFCM) şi a marii Moschei din Paris, în care condamnă atacul „odios” şi îi invită pe francezi să fie uniţi. CFCM – se citeşte – exprimă „solidaritatea sa totală locuitorilor din Nisa, manifestă profunda sa compasiune familiilor numeroaselor victime şi urează o restabilire promptă răniţilor”. De aceea tuturor musulmanilor francezi le este adresată invitaţia de a dedica rugăciunea de vineri „amintirii victimelor acestui atac barbar”. În sfârşit, rectorul moscheii şi fost preşedinte al CFCM, Dalil Boubakeur, a declarat că este profund consternat, chemând „la unitate pe toţi cetăţenii în faţa acestei noi încercări teribile care pune în doliu toată comunitatea naţională”.

(După Zenit, 15 iulie 2016)

Traducere de Mihai Patrascu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.