Categorii

Liturghia de la miezul nopții la Betleem. Mons. Pizzaballa: „Să asumăm stilul din Betleem”

Din biserica „Sfânta Ecaterina”, la Betleem, alături de Grota Nașterii, lansează „stilul din Betleem” administratorul apostolic al patriarhiei latine de Ierusalim, mons. Pierbattista Pizzaballa. Şi face asta în timpul Liturghiei de la miezul nopții, în prezența președintelui statului Palestina, Mahmoud Abbas, a lui Musa Bek Al Daud, reprezentant al regelui Iordaniei, Abdullah al II-lea, a numeroşi diplomați şi ai multor credincioşi din toată părțile lumii. Pornind de la textul din Evanghelie care relatează nașterea, mons. Pizzaballa a amintit că „Isus vine în mod normal, fără gălăgie, fără publicitate, fără onoruri”.

Două călătorii. Pe fundal „două călătorii”: cea a „Mariei şi a lui Iosif şi cea a celui care, ca şi ei, merge să se înscrie în cetatea unde a avut origine descendența lor, ascultând de decretul lui Cezar August” şi cea „a păstorilor, care pornesc ca urmare a unei vești nemaiauzite vreodată. Primii pleacă pentru a se supune mofturilor puternicului aflat la rând, care vrea să măsoare propria forță şi propriile bogății. Pleacă, ajung, fac ceea ce este poruncit. Dar apoi totul revine ca înainte. Ceilalți pornesc la drum pentru că tocmai ei, care nu contau nimic, care erau disprețuiți şi marginalizați, sunt primii destinatari ai unui dar care este pentru toţi”. „Poporul din Evanghelie se împarte în două”, a explicat mons. Pizzaballa, „cel care pornește la drum cu Cristos şi cel care rămâne pe propria cale; cel care acceptă, ca şi păstorii, să se lasă învăluiți de lumină, fără merite, şi cel care, ca Irod şi cei mari ai timpului, rămâne închis în palatele sale şi în certitudinile sale goale”. „Crăciunul trebuie căutat şi nu este întâlnit dacă rămânem închiși şi nemișcați în siguranțele noastre”. De aici întrebarea peremptorie: „suntem cu păstorii pe drum, în căutarea lui Emanuel, a lui Dumnezeu-cu-noi, în viaţa noastră şi în cea a lumii, sau şi noi ne-am închis în palatele noastre?”.

O întrebare care îi interpelează pe toţi. „Ce înseamnă pentru mine, pentru noi aici, astăzi, a porni la drum ca păstorii şi a nu ne închide în palatele noastre, a căuta misterul lui Emanuel şi a nu ne fi frică de noutatea lui Isus? Ce înseamnă a asuma stilul din Betleem?”. Pentru administratorul apostolic al patriarhiei latine de Ierusalim a asuma „stilul din Betleem” înseamnă „a simți în propria inimă şi în propriul trup destinul fiecărui om, începând de la cel sărac, de la cel care este refuzat şi abandonat”. Apoi, înseamnă „a ne apleca asupra rănilor provocate de nedreptate, de ură şi de supărare. Înseamnă a lucra în tăcere pentru a duce lumina lui Dumnezeu oriunde este umbră de întuneric”. Dar, mai înainte încă, înseamnă „a lăsa ca lumina din Betleem să ne lumineze pe noi înșine. De fapt, nu vom putea duce lumina, dacă mai întâi n-am primit-o. Şi pentru ca acea lumină să ne lumineze, trebuie să lăsăm ca Pruncul din Betleem să învingă fricile noastre şi să ne cucerească inima. Păstorii din Evanghelie erau liberi şi au primit imediat mesajul îngerilor. Săracii din Evanghelie au această libertate, care probabil că nouă ne lipsește. În acest sens, aici în Ţara Sfântă avem mult drum de parcurs pentru ca acest stil să devină cu adevărat al nostru”. Impresia este că „suntem conduși mai mult de fricile noastre decât de lumina gloriei lui Dumnezeu”. „Că frica de a greși, că judecata acestei lumi determină mai mult alegerile noastre decât dorința de a întâlni pe fiecare om, de a-l iubi şi de a-l îmbrăca în lumină”. Şi asta se întâmplă, a remarcat mons. Pizzaballa, „când încetăm să vedem şi să recunoaștem ca nedrept ceea ce se întâmplă în jurul nostru, adică atunci când ne resemnăm să acceptăm ca normale separările şi diviziunile populaţiei noastre provocate de politică, sau truda în viaţa de fiecare zi pentru a găsi şi pentru a merge la muncă, pentru a ne mișca liber. Atunci când ne însușim refuzul de a accepta în realitatea noastră existenţa celuilalt diferit de noi, fie el evreu, musulman sau creştin. Se întâmplă atunci când încetăm să vorbim despre pace şi s-o construim, ci o considerăm o utopie irealizabilă. Se întâmplă, așadar, atunci când rămânem închiși în palatele noastre departe de viaţa oamenilor, în casele noastre şi în certitudinile noastre, preocupați numai de noi înșine, şi refuzăm să ascultăm, să primim şi să ne însușim glasul celor umili, al celor diferiți de noi, al celor care aşteaptă un cuvânt de speranţă. Şi mă gândesc şi la diviziunile din atâtea familii ale noastre, la violenţa şi la prepotența care pare să fie unicul limbaj vorbit de toţi”.

„Stilul din Betleem” este posibil. Însă pentru mons. Pizzaballa „ar fi nedrept să ne limităm la a stigmatiza truda noastră de a asuma stilul din Betleem şi să nu recunoaștem în schimb pe cei care îl trăiesc în tăcere, dar cu determinare”. Referința este la cel care se dedică „pentru a-i sluji pe invalizii pe care nu-i vrea nimeni, la școlile în care tinerii noştri creştini şi musulmani cresc împreună, la multele inițiative de solidaritate care apar încontinuu în cadrul comunităţilor noastre în tot teritoriul diecezei noastre”. „Stilul din Betleem” se regăseşte „în acest ținut al nostru sfâșiat şi dezbinat de politică, de religii şi de atâta ură, chiar şi atunci când întâlnim persoane, asociații, instituții care vor, cu determinare şi în pofida a toate, pur şi simplu să se întâlnească, să se cunoască, să construiască împreună ceva, depășind neînțelegerile celor care nu împărtășesc dorința lor de întâlnire şi de pace. Așadar, sunt cei care, ca păstorii din Betleem, pornesc la drum sfidând frica, suspiciunea şi incredulitatea pentru a-l întâlni, iubindu-l, pe Emanuel, oriunde şi oricine ar fi el. Ei sunt astăzi cei care ne amintesc că «stilul din Betleem» este încă posibil. A celebra Crăciunul înseamnă așadar a celebra pe cel care încă are dorința de a-l iubi pe om şi se pune în joc pentru asta”.

De Daniele Rocchi

(După agenția SIR, 26 decembrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.