Categorii

Lebrun: părintele Hamel să nu fie un drapel pentru a lupta

lebrun-hamel„Părintele Jacques aparţine cetei martirilor. El este fericit spune Papa Francisc. Dar încă n-a fost beatificat. Primesc scrisori care cer asta, unii mă incită să cer dispensa de cei cinci ani. Eu cer harul ca recunoaşterea martiriului să nu fie un drapel înălţat pentru a lupta şi a condamna; ci bucuria de a aduce mulţumire pentru darul unui preot care şi-a dăruit viaţa asemenea lui Cristos. În sfârşit cer harul unui dialog în adevăr cu prietenii mei musulmani”. Este ceea ce a spus astăzi după-amiază monseniorul Dominique Lebrun, arhiepiscop de Rouen, în timpul zilei de deschidere a întâlnirii: „Sete de pace, religii de cultură în dialog”, amintindu-l pe părintele Jacques Hamel, asasinat la 26 iulie. Întâlnirea a fost organizată la Assisi de Comunitatea „Sfântul Egidiu” cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a primei întâlniri interreligioase din 1985 cu Ioan Paul al II-lea.

Adunarea inaugurală s-a desfăşurat la Teatrul Lyrick din Assisi, în prezenţa preşedintelui Republicii, Sergio Mattarella. Printre cei prezenţi şi cei care au intervenit au fost istoricul Andrea Riccardi, Bartolomeu I, patriarh ecumenic de Constantinopol, sociologul Zygmunt Bauman, preşedintele Republicii Centrafricane Faustin-Archange Touadera, episcopii de Assisi şi Rieti, Domenico Sorrentino şi Domenico Pompili, rabinul Abraham Steinberg, Mohammad Sammak, consilier al marelui muftiu din Liban. Baleka Mbete, preşedinte al adunării naţionale din Republica Africa de Sud.

Preşedintele Comunităţii „Sfântul Egidiu”, Andrea Riccardi, printre diferitele lucruri, a voit să reevoce intuiţia lui Wojtyła în convocarea primei întâlniri între marile religii în 1986: „În realitate tocmai în acei ani – a explicat el – religiile asumau un rol public şi în relaţiile dintre popoare”. „Ioan Paul al II-lea – a mai spus Riccardi – a intuit că trebuia ancorate în pace şi eliberate de tentaţia de a se resemna cu războiul sau de a-l justifica. Se recuperau, într-un singur gest, speranţele şi eforturile de pionierat ale celor care au visat şi au văzut de departe ceea ce se întâmpla. Noutatea de la Assisi 1986 s-a văzut din reacţiile iritate ale zeloşilor creştini şi din alte religii. Nu se renunţa la originalitatea irepetabilă a propriei identităţi?”.

Conform patriarhului de Constantinopol, Bartolomeu, care a fost în aceşti ani unul dintre protagoniştii dialogului ecumenic şi al celui dintre credinţe, „a reuşi să se obţină dialogul şi pacea cere o răsturnare totală a ceea ce a devenit norma pentru lume. Cere o transformare în valorile care sunt profund înrădăcinate în inima noastră şi în societate. Transformarea în sens spiritual este unica noastră speranţă de a rupe ciclul de violenţă şi nedreptate, pentru că războiul şi pacea sunt în mod fundamental şi în ultimă analiză, alegeri umane”. „Asta înseamnă – a adăugat el – că a construi pacea este o chestiune de alegere individuală şi instituţională, precum şi de schimbare individuală şi instituţională”.

Apoi, a fost semnificativă intervenţia libanezului Sammak, care a scos în evidenţă că este o misiune prioritară a musulmanilor să înfrunte problema extremismului islamic: „islamul – a afirmat el – nu s-a schimbat. Textul coranic este constant şi Hadith (cuvintele Profetului) sunt clare. Nu s-a schimbat nici înainte nici după întâlnirea sfântului Francisc cu Al-Kamel în Egipt. Ceea ce s-a schimbat este că un grup de extremişti răzbunători şi disperaţi au deviat islamul şi îl folosesc ca instrument de răzbunare. Au devenit o nouă mişcare totalitară, dar de data aceasta în numele religiei”. Pentru aceasta este deosebit de urgent ca înşişi musulmanii „să elibereze religia noastră de această «deviere» şi să reorganizeze islamul în interiorul său, în aliniere cu principiile spirituale ale islamului şi cu principiile generale care constituie fundamentele civilizaţiei umane din secolul al douăzeci şi unulea”. „Şi pentru acest motiv – a adăugat el – a înfrunta tema extremismului religios este o datorie înainte de toate a musulmanilor. Islamul crede în pluralism şi consideră diversitatea dintre oameni o expresie a voinţei divine ca persoanele să fie diferite între ele. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu i-a chemat ca să se cunoască unul pe altul”. Sammak a amintit şi de unii dintre răpiţii dispăruţi din Siria: „Cunoaştem – a spus el – soarta iezuitului italian părintele Paolo Dall’Oglio, care şi-a dedicat viaţa pentru a-i sluji pe musulmanii şi creştinii din Siria. Şi cunoaştem soarta episcopului Yohanna Ibrahim, a cărui lipsă o simţim astăzi”.

Apoi o contribuţie importantă a venit de la Baleka Mbete, preşedinte al Adunării naţionale a Republicii Africa de Sud, care a schiţat drumul greu al ţării sale pentru a ieşi dintr-un sistem de asuprire şi a încerca să construiască printre mii de dificultăţi, o naţională „curcubeu”. „Marşul nostru lung pentru libertate – a spus el – a trebuit să înfrunte apartheidul şi moştenirea sa ca sistem colonial printr-un program de transformare pentru a decoloniza societatea noastră”. „Acest program de decolonizare – a adăugat el – a trebuit să se adreseze structurii de bază a societăţii noastre care era întemeiată pe discriminarea şi pe asuprirea rasială, inimilor noastre care au fost învăţate să urască, minţilor noastre care au îndurat o spălare de creier şi au fost otrăvite”. „Acolo unde sute de ani de dominaţie colonială au creat diviziuni bazate pe rasă, triburi ostile unele faţă de altele, şi pus fiecare sudafrican împotriva altuia – a mai explicat Baleka Mbete – a trebuit să construim o naţiune care este unită în diversităţile sale. A trebuit să ne vedem pe noi înşine ca o naţiune, o naţiune curcubeu”.

„Această nouă naţiune – a mai explicat el – este încă în formare în timp ce vorbesc. Este construită pe recunoaşterea că tuturor celor unsprezece limbi ale noastre le este atribuită demnitate egală şi acest lucru este ocrotit de Constituţia noastră. Noi nu numai că vorbim multe limbi, dar suntem o naţiune multiplă şi în termeni de credinţe religioase”. „Da, unitatea unei naţiuni – a afirmat reprezentantul Africii de Sud – se construieşte pe bogăţia limbilor sale şi a culturilor sale. Însă devastările sărăciei, inegalitatea şi disperarea pot să ameninţe supravieţuirea, ca să nu vorbim despre viitorul unei astfel de naţiuni”.

În sfârşit Zygmunt Bauman a scos în evidenţă trei contribuţii importante ale Papei Francisc la posibila integrare dintre popoare: pe primul loc este necesitatea de a da viaţă culturii dialogului „pentru a reconstrui ţesătura societăţii. A învăţa să fie respectat străinul, migrantul, persoane care merită să fie ascultate. Războiul se înfrânge – a spus el – numai dacă le dăm copiilor noştri o cultură capabilă de a crea strategii pentru viaţă, pentru incluziune”. Apoi, a afirmat sociologul, Papa Francisc vorbeşte „despre distribuirea egală a roadelor pământului şi a muncii care nu reprezintă o pură caritate, ci o obligaţie morală”. În al treilea loc, a afirmat Bauman – „Papa Francisc spune că acest dialog trebuie să fie în centrul educaţiei în şcolile noastre, pentru a da instrumente pentru a rezolva conflicte în manieră diferită de cum suntem obişnuiţi să facem”. „Obţinerea culturii dialogului – a concluzionat el – modul de înainte nu este o cale uşoară, o scurtătură. Educaţia este un proces cu timpi foarte lungi, care are nevoie de răbdare, coerenţă, planificare pe termen lung. Este vorba despre o revoluţie culturală faţă de lumea în care se îmbătrâneşte şi se moare încă înainte de a creşte”. Cuvinte de solidaritate au fost adresate apoi de diferiţi oratori populaţiilor lovite de recentul seism care a devastat centrul Italiei.

De Francesco Peloso

(După Vatican Insider, 18 septembrie 2016)

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.