Categorii

La periferiile Europei creştine

biserica-georgiaCu apropiata călătorie în Georgia şi în Azerbaidjan, Papa Francisc continuă apropierea sa „periferică” de Europa care deja l-a dus la Lampedusa, Tirana, Sarajevo, Lesbo, Erevan, şi care în curând îl va conduce la Lund. Din aceste regiuni foarte diferite între ele, dar situate toate la marginile Europei, regiuni în care se împletesc provocările epocii noastre şi în care catolicii sunt adesea minoritari, Pontiful îşi îndreaptă privirea sa asupra continentului. O privire care a fost definită pe bună dreptate „privire a lui Magelan”, cu referinţă la percepţia diferită pe care a avut-o despre continentul nostru celebrul explorator la întoarcerea din circumnavigaţia sa. Adoptând un punct de vedere extern, Papa Francisc, venit de la „capătul lumii”, cum a spus el însuşi, ne invită să ne îndreptăm o privire descentrată asupra Europei, prin periferiile sale.

Georgia este una dintre aceste regiuni periferice ale Europei. Este şi una dintre cele mai vechi ţări creştine, a cărei evanghelizare dăinuie de la predica apostolului Andrei şi de la aceea a unei femei extraordinare din secolul al IV-lea, sfânta Nino de Capadocia. Biserica ortodoxă apărea istoric ca un cuptor al culturii georgiene şi păzitoarea identităţii naţiunii. Alfabetul a fost creat pentru a predica în limba poporului, o limbă utilizată încă din secolul al V-lea pentru liturgie, care a cristalizat identitatea georgiană. În timp ce invaziile sau anexările devastau ţara, monahii, răspândiţi în Orientul Mijlociu şi în Mediterana orientală, au permis, prin scriere, să-i salveze cultura.

Această puternică identitate creştină s-a construit în întâlnire, într-un context multietnic, la confluenţa a două curente ale creştinismului: cel al orientului sirian, Antiohia, de la care Biserica ortodoxă georgiană a primit autocefalia la sfârşitul secolului al V-lea, şi cel al lumii bizantine, Constantinopol, al cărei rit l-a adoptat. Biserica georgiană, contrar Armeniei, a primit conciliul din Calcedon şi conciliile ecumenice succesive, devenind unica Biserică ortodoxă bizantină caucaziană, una dintre cele paisprezece Biserici ortodoxe autocefale existente astăzi. Legând Europa cu Asia, loc de întâlnire între cultura occidentală şi cea orientală, între nord şi sud, cultura creştină a Georgiei este profund originală, atipică, şi sub anumite aspecte „periferică”, în raport cu restul lumii ortodoxe, dominate de lumea greacă şi slavă.

Unei Europe luptată astăzi între identitate şi deschidere, Georgia ar putea să-i aducă această dublă bogăţie care a marcat profund istoria sa: pe de o parte o lungă tradiţie creştină care a făurit ţara, astăzi tot mai revendicată, şi pe de altă parte o tradiţie de pluralism şi de toleranţă.

Biserica ortodoxă georgiană a fost fecundată de sângele martirilor, dintre care unul din cei mai vestiţi a fost regina Ketevan din secolul al XVII-lea, şi a cunoscut adesea persecuţii violente, dintre care ultima dăinuie din epoca sovietică. În timp ce la sfârşitul anilor Optzeci erau numai circa o sută de biserici deschise, Georgia a putut, cu sfârşitul regimului sovietic, să se renască din cenuşa sa. Această reînnoire s-a realizat sub patriarhul Ilie al II-lea, ales catholicos în urmă cu aproape patruzeci de ani, în 1977. Treizeci şi şapte de dieceze şi cinci sute de parohii primesc pe cei trei milioane de credincioşi ortodocşi, în timp ce au fost deschise două academii de teologie, trei seminarii şi circa cincizeci de mănăstiri. Simbolul acestei reînnoiri a fost construirea catedralei „Preasfânta Treime” la Tbilisi, consacrată în 2004.

Am avut bucuria să vizitez această ţară fascinantă în decembrie 2004 pentru a cunoaşte mai bine situaţia ecumenică. Am fost primit cu căldură de patriarhul Ilie precum şi de Biserica catolică locală. Legăturile dintre Biserica de Roma şi Patriarhia din Georgia dăinuie din primele secole ale creştinismului. Dă mărturie despre asta, în secolul al VI-lea, o corespondenţă între catholicosul Kirion I şi Papa Grigore cel Mare. Şi după despărţirea dintre Biserica de Roma şi cea de Constantinopol, legăturile dintre Bisericile noastre, desigur marcat de suferinţă şi de răstălmăciri, au rămas cordiale şi respectuoase. O pagină nouă în raporturile noastre s-a deschis în 1980, când Ilie al II-lea a realizat prima vizită a unui catholicos-patriarh de Georgia la Roma. În 1991, arhiepiscopul David de Sukhumi şi Abkhazia a participat, cu alţi delegaţi fraterni, la prima adunare specială a Sinodului Episcopilor pentru Europa. În 1996, arhiepiscopul Abraham, pe atunci preşedinte al departamentului pentru relaţiile ecleziastice externe al Patriarhiei, a vizitat la rândul său Vaticanul. O altă cotitură a fost la 8 noiembrie 1999, cu vizita istorică a lui Ioan Paul al II-lea, prima călătorie în Georgia a unui episcop de Roma, care a fost ocazia pentru o nouă întâlnire fraternă cu patriarhul. În 2006, cardinalul Kasper, predecesor al meu ca preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, a mers la rândul său în această ţară.

Raporturile dintre Sfântul Scaun şi Patriarhia din Georgia sunt deosebit de rodnice pe planul cultural. Tineri călugări ortodocşi georgieni sunt trimişi de Patriarhie la Roma, unde beneficiază de burse de studiu ale comitetului catolic pentru colaborare culturală din Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, cu scopul de a studia în universităţile pontificale. Tot cu sprijinul Consiliului nostru Pontifical, unii cercetători sunt trimişi în mod obişnuit de Patriarhie la Biblioteca şi la Arhiva Secretă a Vaticanului. Amintim şi că vicariatul din Roma pune la dispoziţia micii dar ferventei comunităţi ortodoxe georgiene la Roma o biserică ce îi permite să celebreze Euharistia, „San Salvatore ai Monti”. Sunt mici gesturi de colaborare, dar care permit să se întreprindă un drum comun de fraternitate.

Şi în Georgia s-au dezvoltat, pe planul cultural şi academic, dar şi în domeniul social şi caritativ, experienţe pozitive de colaborare între Biserica catolică şi mica minoritate catolică, ce a putut să se renască după sfârşitul regimului comunist. Biserica catolică locală invită în mod obişnuit pe ortodocşi să participe la întâlniri despre chestiuni de bioetică sau de doctrină socială, permiţând un dialog rodnic cu privire la provocările contemporane care sunt comune Bisericilor noastre. Universitatea Sulkhan Saba Orbeliani din Tbilisi apare în această privinţă ca o platformă de dialog deosebit de promiţătoare.

Fără nicio îndoială, vizita Papei Francisc în Georgia, a doua a unui Pontif în această ţară de la periferiile europene, va marca o nouă etapă în drumul de reapropiere dintre Biserica de Roma şi Biserica ortodoxă din Georgia. Se vor reînnoi gesturile pe care Ioan Paul al II-lea şi patriarhul Ilie al II-lea le-au făcut în 1980: schimbul sărutului păcii şi promisiunea unei rugăciuni reciproce. Întâlnire şi rugăciune reciprocă: doi paşi care, în pofida despărţirii dureroase a Bisericilor noastre, este mereu posibil să fie făcuţi pe drumul unităţii.

De Kurt Koch

(După L’Osservatore Romano, 30 septembrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.