Categorii

La 6 august 1978 murea la Castel Gandolfo Papa Montini. A căuta viaţa lui Dumnezeu

papa-paolo-viLa treizeci şi nouă de ani de la moartea lui Paul al VI-lea, sâmbătă dimineaţă, 6 august, monseniorul Marcello Semeraro, episcop de Albano şi secretar al Consiliului celor nouă cardinali, a prezidat liturghia în grotele vaticane, lângă mormântul Pontifului. Au concelebrat arhiepiscopul Francesco Gioia şi câţiva preoţi. Printre cei prezenţi, numeroase călugăriţe, care aparţin îndeosebi congregaţiei „Maria Bambina”, regentul Prefecturii Casei Pntificale monseniorul Leonardo Sapienza, Saverio Petrillo şi Franco Ghezzi cu soţia. La sfârşitul celebrării, în faţa mormântului lui Paul al VI-lea a fost cântat Magnificat. În rugăciune a fost amintit şi arhiepiscopul Pasquale Macchi, care a fost secretarul particular al lui Giovanni Battista Montini. Publicăm în această pagină omilia episcopului de Albano.

Comemorarea fericitului Paul al VI-lea este fixată, ştim bine, la 26 septembrie, ziua intrării sale pe acea „scenă temporală şi pământească”, pe care în Testamentul său el însuşi o va descrie ca „minunată şi dramatică”. Alegere singulară, cea făcută de Papa Francisc, luând în considerare practica de a face să coincidă comemorarea liturgică cu o altă dies natalis, cea a plecării în cer. Dar noi, din motive intime şi diferite, avem vie amintirea acelei zile de 6 august 1978 şi în solemnitatea Schimbării la Faţă a Domnului ne întoarcem spontan cu amintirea şi cu rugăciunea la persoana acestui mare Papă. Viaţa sa a fost „o viaţă transfigurată”, aşa cum a intitulat părintele Leonardo Sapienza o culegere de texte montiniane (Roma 2014). Aici este prezentat un text, care deşi în simplitatea unei omilii parohiale, ne transmite două lucruri importante. Înainte de orice, un act de credinţă în faţa misterului Schimbării la Faţă, unde Papa recunoaşte o descriere completă a Domnului: „În persoana ta, Isus, există o altă viaţă, există o altă natură dincolo de cea umană, natura divină”. Isus este transparenţă teandrică. Al doilea element pe care-l găsim este exprimarea unei dorinţe: „Dacă şi noi te-am întâlni pe tine, dacă am fi aşa de privilegiaţi ca Petru, Iacob şi Ioan! Trebuie să ştim să transfigurăm cu privirea credinţei semnele cu care tu, Doamne, ni te prezinţi” (omilia din 14 martie 1965). Totuşi, pentru a nu uita comemorarea liturgică a lui Paul al VI-lea şi, mai mult, într-un fel privind şi la ea, preluând o expresie care este inserată în rugăciunea zilei. Spune aşa: „Dumnezeule, izvorul vieţii, care slujitorului tău, fericitul Paul al VI-lea, papă, te-ai revelat mister de pace şi de fericire”. Această expresie el a rostit-o la Crăciunul din 1975, în timp ce încheia anul sfânt pe care l-a convocat în perspectiva misterului reconcilierii şi al iertării. Acest discurs preaînalt în inspiraţia sa mistică şi unde, şi literar, se reflectă stilul îngrijit al lui Montini, cu motive foarte bune Giovanni Maria Vian l-a preluat în antologia montinianp pe care a publicat-o recent (Un om ca voi, Genova 2016). Papa vorbeşte lumii: nu numai „fiilor Bisericii”, ci şi – cu formulă eficace – „fraţilor din lume”. Vorbeşte lumii, dar vorbeşte şi sieşi într-un solilocviu religios inspirat din parabola evanghelică a fiului risipitor: este util de subliniat asta, în timp ce trăim un alt an sfânt, sub semnul milostivirii divine. Aşadar, spunea Paul al VI-lea: „Noi am îndrăznit, noi oameni din acest secol splendid şi babelic, trepidanţi şi curajoşi, să batem iar la uşa casei părinteşti, părăsite de noi înşine”. Aşadar, semnificaţia jubileului este observată în acest „să batem iar la uşa casei părinteşti” şi Dumnezeu este mărturisit ca „primul adevărat, unic, inefabil izvor al vieţii, care nu se stinge şi care străluceşte pretutindeni”. În prima sa scrisoare pastorală ca arhiepiscop de Milano, în februarie 1955, Montini îi repeta lui Cristos: „Tu ne eşti necesar”. Cu aceeaşi însufleţire după douăzeci de ani exclama: „Tu, Dumnezeule, eşti necesar în orice moment. Tu eşti astăzi, Dumnezeule, de neînlocuit al nostru, Dumnezeu mister de pace şi de fericire”. Iată textul transportat în rugăciunea liturgică a comemorării lui Paul al VI-lea. Tot în conul de lumină de pe Tabor, locuieşte Paul al VI-lea şi ne este uşor să intuim constanta sa desiderium videndi Deum: „Viaţa eşti tu, Dumnezeule, suspendat ca o lumină fericitoare asupra penumbrei noastre experienţe bâlbâite”. Elanul este mereu spre Dumnezeu, „chiar şi pe malul-limita capacităţii noastre de a cunoaşte şi de a iubi”. A cunoaşte şi a iubi: iată două verbe pe care Montini le-a învăţat foarte repede la şcoala lui Augustin. O scriere a sa din anii Treizeci, intitulată Rugăciunea sufletului, transmitea deja acest dinamism interior: „A-l cunoaşte pe Dumnezeu: aceasta este viaţa, viaţa adevărată, viaţa veşnică. Nu mă voi simţi străin de viaţa mea în căutarea vieţii lui Dumnezeu. Voi cuceri lumea pentru a cuceri cerul. Dar cum, Doamne?” (Institutul Paul al VI-lea, Notiziario, nr. 3). După trei ani binomul este iarăşi şi va fi mereu în mintea şi în inima lui Paul al VI-lea. A iubi pentru a cunoaşte şi a cunoaşte pentru a iubi, pentru că numai iubirea este „generatoare de iubire”. Aşa spune şi aici simţim rostite cuvinte actuale, pe care şi astăzi succesorul lui Petru le repetă: „Nu ura, nu cearta, ci iubirea generatoare de iubire, iubirea omului faţă de om, nu dintr-un interes provizoriu şi echivoc, ci din iubire faţă de tine; faţă de tine, Cristoase, descoperit în suferinţa şi în nevoia fiecărui semen al nostru”. Aşa s-a revelat Dumnezeu lui Paul al VI-lea ca „mister de pace şi de fericire”.

De Marcello Semeraro

(După L’Osservatore Romano, 7 august 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.