Categorii

Konstantin Sigov: Biserica la Kiev, caritate locală şi creştinism mondial

Noua Biserică autocefală de Kiev trebuie să se maturizeze într-o caritate „esenţială” şi „elementară” faţă de persoanele care suferă din cauza războiului ruso-ucrainean care durează de 5 ani; şi să respire aerul „creştinismului mondial” pentru „a rezolva problematicile sociale grele” care sunt în faţa sa. Konstantin Sigov explică astfel aprecierea sa faţă de pasul făcut de Biserica ortodoxă ucraineană, cu alegerea mitropolitului Epifanie la 15 decembrie. În naşterea noii Biserici independente de patriarhia de Moscova el vede o ieşire „din Egiptul post-sovietic, din zona sclaviei ideologice”. Caritatea efectivă, şi nu în cuvinte, va folosi la depăşirea etnocentrismului şi la construirea unităţii lumii ortodoxe şi creştine. Deocamdată par să domine dezbinările. Ieri arhiepiscopul major al ucrainenilor greco-catolici Sviatoslav Schevchuk a trimis un mesaj de felicitări, rugăciuni şi sprijin pentru misiunea lui Epifanie. Între timp, patriarhia de Moscova a difuzat un comunicat tuturor Bisericilor ortodoxe locale în care defineşte ca „în afara legii” conciliul din Kiev şi vorbeşte despre „legalizare a schismei” făcută de patriarhia de Constantinopol.

Sigov, 56 de ani, este printre intelectualii de marcă din Ucraina şi o personalitate ecumenică de excepţie. Filozof, profesor universitar, director al Centrului pentru Cercetări Europene Umaniste de la Universitatea Naţională Academia din Kiev Mohyla.

Profesore, ce s-a întâmplat la 15 decembrie pentru Biserica din Ucraina?

Conciliul Bisericii ortodoxe locale care a avut loc la Kiev este o etapă importantă pentru ieşirea din zona de inerţie, din influenţa istorică a imperiului sovietic, ca să spunem cu lexicul biblic: „din Egiptul post-sovietic”, din zona sclaviei ideologice.

Votul secret al conciliului a fost proba decisivă şi incontestabilă. Vechea gardă a episcopatului a încercat să promoveze votul prin ridicarea mâinii, sub privirea autorităţii şi cu şantajul măsurilor care ar fi putut să-l lovească pe cel care ar fi votat „greşit”. Au reuşit să depăşească această tentaţie, această libertate reală şi depăşirea fricii sunt un precedent important pentru viaţa viitoare a Bisericii.

Mitropolitul Epifanie în calitate de nou conducător al Bisericii va merge la 6 ianuarie la Constantinopol, unde patriarhul Bartolomeu, îi va încredinţa Tomos-ul (actul oficial) al autocefaliei pentru Biserica ortodoxă ucraineană. Duminica trecută, la 16 decembrie, patriarhul de Constantinopol a adăugat la lista celor 14 primaţi ai Bisericilor ortodoxe locale un alt nume, a început să se roage şi pentru conducătorul Bisericii ortodoxe ucrainene. Familia Bisericilor ortodoxe este compusă acum din 15 surori.

Acest pas nu riscă să mărească dezbinarea?

Se ştie bine că raporturile dintre Bisericile ortodoxe nu sunt deloc idilice. Însă este important de subliniat că natura divergenţelor dintre aceste Biserici nu are nimic de-a face cu suveranitatea statelor. Dintr-un punct de vedere teologic, toate Bisericile ortodoxe compun Trupul indivizibil al lui Cristos. Unitatea sa este mai profundă decât orice diferenţă etnică, politică şi lingvistică. Diferenţa dintre adevărul dogmatic şi vicisitudinile istorice continuă să fie o provocare pentru conştiinţa fiecărui creştin, un apel pentru depăşirea dezbinărilor.

Schimbarea petrecută are un caracter profund şi ireversibil în virtutea atâtor factori istorici. Milioane de persoane au aşteptat acest eveniment zeci de ani, unii cu frică, alţii cu speranţă. Şi cu toate acestea, conciliul i-a prins nepregătiţi chiar pe mulţi experţi din toată lumea. Până în ultimul moment îndoielile nu i-au abandonat pe politicienii din Biserică. S-a făcut o alegere fără întoarcere. Acum acest pas făcut a devenit un factor care va influenţa asupra vieţii a milioane de persoane.

Ce perspective se deschid pentru noua Biserică ucraineană?

O mare muncă aşteaptă acum fiecare comunitate eclezială pentru a separa ceea ce este fundamental de ceea ce este secundar; pentru a actualiza cuvintele Evangheliei şi a reînnoi viaţa în lumina sa.

Încurcarea babilonică a limbilor în Bisericile noastre va acutiza întrebarea cu privire la unitate şi cu privire la criza formelor comuniunii noastre.

Problema nu se află numai în compromiterea retoricii teologice curente. Atâtea declaraţii despre unitate s-au dovedit că au în spatele lor golul. Un gol care nu se poate umple cu alte discursuri. Abisul dintre discursurile frumoase şi acţiunile nedemne este destul de evident.

Megalomania geopoliticii a pierdut orice conexiune cu expresia umană a acelui „eu-tu”.

Nu vreau să vorbesc despre propaganda neo-imperialistă care s-a strecurat în lexicul religios. Nu vreau să analizeze măreţia falsă a schemelor opozitive „noi/ei”. Ştim bine cât este de greu a referi la societăţile noastre cuvintele sfântului Paul că „nu mai este nici grec, nici iudeu”, continuând după aceea lista cu „nici rus, nici occidental, nici post-sovietic, nici autohton, nici migrant”, etc…

Golirea vechiului limbaj ne duce la lucrurile cele mai esenţiale; astăzi redevin actuale pentru noi cuvintele evanghelice: „Am fost flămând şi nu mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi nu mi-aţi dat să beau, am fost străin şi nu m-aţi primit… Bolnav şi în închisoare şi nu m-aţi vizitat” (Mt 25,42-43).

Trebuie să ne întoarcem la gesturile cele mai elementare de umanitate şi pe acestea se va naşte noua koiné, ca aer pentru koinonia. Să nu uităm că aceste evenimente au loc într-o ţară care de 5 ani se află sub un atac militar extern şi în care sunt peste două milioane de refugiaţi interni. Practica primirii şi a îngrijirii celuilalt rămâne un imperativ pentru conaţionalii noştri.

Pentru a conclude aş vrea să citez cuvintele unui preot din patriarhia de Moscova (Biserica ucraineană), Bogdan Ogulčanskij: „Graţie noului status, Biserica poate să înveţe să se conceapă ca parte integrantă a ortodoxiei mondiale, a creştinismului mondial. Pentru ierarhia episcopală, pentru preoţi, pentru teologi se deschide posibilitatea de a concepe viaţa Bisericii nu după dimensiunea locală, nu separat ci în colaborare, în contact cu bogata experienţă a creştinismului european şi din lume. Asta ar da ortodoxiei ucrainene posibilitatea de a realiza valorile creştine în societatea ucraineană complexă şi multiformă, folosind dialogul, colaborarea pentru a rezolva problemele sociale grele practicând milostivirea creştină”.

Conducătorul Conferinţei Episcopilor Catolici Ucraineni, Bronisław Biernacki, a trimis un mesaj mitropolitului Epifanie. Cuvintele din această scrisoare simbolică sunt adresat nu numai mitropolitului, ci nouă tuturor: „Fie ca această misiune de mare responsabilitate care v-a fost încredinţată să fie luminată în mod neobosit de acţiunea şi de puterea Duhului Sfânt… şi lucrarea dumneavoastră în via Domnului să aducă noi roade de credinţă, speranţă şi caritate şi viaţă temătoare de Dumnezeu pentru creştinii ucraineni”. Comuniunea şi legătura între ceea ce este al nostru şi ceea ce este universal sunt leitmotivul pentru creştinii din ţara noastră şi pentru oamenii de bunăvoinţă.

De Caterina Zakharova

(După AsiaNews, 22 decembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.