Categorii

Jubileul bolnavilor şi al persoanelor cu handicap (12 iunie 2016)

Jubileu-handicap„Am fost răstignit cu Cristos şi nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine” (Gal 2,19). Apostolul Paul foloseşte cuvinte foarte puternice pentru a exprima misterul vieţii creştine: totul se rezumă în dinamismul pascal de moarte şi înviere, primit la Botez. De fapt, prin scufundarea în apă fiecare este ca şi cum ar fi mort şi înmormântat cu Cristos (cf. Rom 6,3-4), în timp ce, atunci când iese din apă, manifestă viaţa nouă în Duhul Sfânt. Această condiţie de renaştere implică întreaga existenţă, în fiecare aspect al său: chiar şi boala, suferinţa şi moartea sunt inserate în Cristos şi găsesc în El sensul lor ultim. Astăzi, în ziua jubiliară dedicată celor care poartă semnele bolii şi handicapului, acest Cuvânt de viaţă găseşte în adunarea noastră o rezonanţă deosebită.

În realitate, mai devreme sau mai târziu toţi suntem chemaţi să ne confruntăm, uneori să ne ciocnim, cu fragilităţile şi bolile noastre şi ale altuia. Şi câte feţe diferite asumă aceste experienţe aşa de tipic şi dramatic umane! În orice caz, ele pun în manieră mai acută şi presantă întrebarea cu privire la sensul existenţei. În sufletul nostru se poate strecura şi o atitudine cinică, ca şi cum totul s-ar putea rezolva îndurând sau bazându-ne numai pe propriile forţe. Alteori, dimpotrivă, se pune toată încrederea în descoperirile ştiinţei, crezând că în mod sigur undeva în lume există un medicament în măsură să vindece boala. Din păcate nu este aşa, şi chiar dacă acel medicament ar exista, ar fi accesibil pentru foarte puţine persoane.

Natura umană, rănită de păcat, poartă înscrisă în sine realitatea limitei. Cunoaştem obiecţia care, mai ales în aceste timpuri, este prezentată în faţa unei existenţe marcate de puternice limitări fizice. Se consideră că o persoană bolnavă sau neputincioasă nu poate să fie fericită, pentru că este incapabilă să realizeze stilul de viaţă impus de cultura plăcerii şi a distracţiei. În epoca în care o anumită îngrijire a trupului a devenit un mit de masă, aşadar o afacere economică, ceea ce este imperfect trebuie să fie întunecat, pentru că atentează la fericirea şi la seninătatea privilegiaţilor şi pune în criză modelul dominant. Mai bine să fie ţinute separate aceste persoane, în vreun „ţarc” – eventual aurit – sau în „rezervele” pietismului şi asistenţialismului, pentru ca să nu încurce ritmul bunăstării false. În unele cazuri chiar se susţine că este mai bine să se descotorosească de ele cât mai repede, pentru că devin o povară economică nesustenabilă într-un timp de criză. Dar, în realitate, ce iluzie trăieşte omul de astăzi când închide ochii în faţa bolii şi a neputinţei! El nu înţelege adevăratul sens al vieţii, care comportă şi acceptarea suferinţei şi a limitei. Lumea nu devine mai bună pentru că este compusă numai din persoane aparent „perfecte”, ca să nu spunem „machiate”, ci atunci când cresc solidaritatea între fiinţele umane, acceptarea reciprocă şi respectul. Cât sunt de adevărate cuvintele apostolului: „Ceea ce este slab pentru lume, Dumnezeu a ales pentru a-i face de ruşine pe cei puternici” (1Cor 1,27)!

Şi Evanghelia din această duminică (Lc 7,36-8,3) prezintă o situaţie deosebită de slăbiciune. Femeia păcătoasă este judecată şi marginalizată, în timp ce Isus o primeşte şi o apără: „A iubit mult” (v. 47). Aceasta este concluzia lui Isus, atent la suferinţa şi la plânsul acelei persoane. Duioşia sa este semn al iubirii pe care Dumnezeu o rezervă pentru cei care suferă şi sunt excluşi. Nu există numai suferinţa fizică; astăzi, una dintre patologiile cele mai frecvente este şi aceea care atinge spiritul. Este o suferinţă care implică sufletul şi-l face trist pentru că e lipsit de iubire. Patologia tristeţii. Când se trăieşte experienţa dezamăgirii sau a trădării în relaţiile importante, atunci ne descoperim vulnerabili, slabi şi fără apărare. Ispita de închidere în sine devine foarte puternică şi se riscă să se piardă ocazia vieţii: a iubi în pofida a toate. A iubi în pofida a toate!

De altfel, fericirea pe care o doreşte fiecare se poate exprima în atâtea moduri şi poate fi obţinută numai dacă suntem capabili să iubim. Acesta este drumul. Este întotdeauna o chestiune de iubire, nu există alt drum. Adevărata provocare este aceea a celui care iubeşte mai mult. Câte persoane cu handicap şi suferinde se redeschid vieţii imediat ce descoperă că sunt iubite! Şi câtă iubire poate proveni dintr-o inimă chiar şi numai datorită unui zâmbet! Terapia zâmbetului. Atunci fragilitatea însăşi poate deveni întărire şi sprijin pentru singurătatea noastră. Isus, în pătimirea sa, ne-a iubit până la sfârşit (cf. In 13,1); pe cruce a revelat Iubirea care se dăruieşte fără limite. Ce am putea să-i reproşăm lui Dumnezeu pentru infirmităţile şi suferinţele noastre care să nu fie deja imprimat pe faţa Fiului său răstignit? La durerea sa fizică se adaugă derâderea, marginalizarea şi compătimirea, în timp ce El răspunde cu milostivirea care-i primeşte pe toţi şi îi iartă pe toţi: „prin rănile lui am fost vindecaţi” (Is 53,5; 1Pt 2,24). Isus este medicul care vindecă folosind medicamentul iubirii, pentru că ia asupra sa suferinţa noastră şi o răscumpără. Noi ştim că Dumnezeu ştie să înţeleagă infirmităţile noastre, pentru că El însuşi le-a simţit personal (cf. Evr 4,15).

Modul în care trăim boala şi handicapul este indicator al iubirii pe care suntem dispuşi s-o oferim. Modul în care înfruntăm suferinţa şi limita este criteriu al libertăţii noastre de a da sens experienţelor vieţii, şi atunci când ne apar absurde şi nemeritate. De aceea, să nu ne lăsăm tulburaţi de aceste suferinţe (cf. 1Tes 3,3). Ştim că în slăbiciune putem să devenim puternici (cf. 2Cor 12,10) şi să primim harul de a completa ceea ce lipseşte în noi din suferinţele lui Cristos, în favoarea Bisericii trupul său (cf. Col 1,24); un trup care, după imaginea trupului Domnului înviat, păstrează rănile, semn al luptei dure, dar sunt răni transfigurate pentru totdeauna de iubire.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.