Categorii

Ioan Paul I bun păstor după imaginea lui Cristos. Prima biografie completă

Participarea mea – permiteţi-mi s-o spun – atinge o sferă personală a vieţii mele, din moment ce Luciani a fost episcop de Vittorio Veneto, dieceza mea de origine, timp de 11 ani. Personal, am amintirea vie a sfinţeniei sale umile şi sobre, precum şi caracterul său amabil şi cordial. Am păstrat în inimă, de-a lungul anilor, amintirea unei persoane simple căreia nu-i plăcea să apară, a unui păstor bun şi atent care întrupa blândeţea evanghelică, a unei figuri care pentru mine a fost un far luminos de-a lungul drumului vocaţional şi sacerdotal, precum şi a slujirii mele aduse Bisericii.

Volumul despre Albino Luciani pe care-l prezentăm astăzi adună, sub forma biografiei dar şi a hagiografiei, aspectele importante ale profilului uman şi sacerdotal al acestui slujitor al Domnului, reparcurgând anii din Belluno de la naştere până în 1958, timpul episcopatului la Vittorio Veneto mai înainte şi la Veneţia după aceea şi, în sfârşit, acea scurtă paranteză de viaţă care merge de la 10 august la 28 septembrie 1978, şi care cuprinde Congregaţiile prealabile şi conclavul care l-a ales pontif şi moartea neaşteptată’ care a provocat un adevărat şoc în Biserică şi în lumea întreagă.

Ne aflăm în faţa unei opere deosebit de dense, care adună o impunătoare lucrare de cercetare istorico-critică şi o însemnată investigare a izvoarele arhivistice; în acelaşi timp, textul conţine numeroase note biografice înzestrate cu o variată panoramă de mărturii.

Rezultă o scriere de circa o mie de pagini, care nu se limitează să reparcurgă o cronologie de date şi de circumstanţe referite la biografia lui Luciani, ci, mult mai mult, relatează o existenţă creştină, sacerdotală şi episcopală care a întrupat cu eroism urmarea Învăţătorului.

Pentru a evidenţia profilul iubitului papă Luciani contribuie, în operă, câteva mari nuclee de cercetare; de fapt, ea reia integral volumul al IV-lea al Positio super vita, virtutibus et fama sanctitatis, prezintă rezultatele unei ample consultări arhivistice ale cărei detalii sunt prezentate în nota bibliografică finală, dă glas la numeroşi martori ale căror depoziţii au fost adunate în peste două sute de sesiuni procesuale şi, în sfârşit, face referinţă la cea mai calificată bibliografie existentă despre viaţa şi despre activitatea slujitorului lui Dumnezeu.

Este inutil de a spune că mărimea operei nu uşurează misiunea de a trasa o sinteză a conţinutului biografic şi spiritual al acestor pagini; asta nu derivă numai din faptul că redactarea cuprinde circa o mie de pagini, ci, şi mai mult, din ceea ce exprimă şi lasă să se întrevadă aceste rânduri, adică statura unui om care a trăit urmarea Domnului în mod extraordinar, care a slujit Biserica fiind preot, episcop şi timp de mai mult de o lună ca papă, fără a pierde niciodată simplitatea sufletească şi sărăcia în duh, a unui apostol la inima căruia se afla evanghelizarea copiilor şi a adulţilor.

Urmând diferitele perioade ale vieţii sale aşa cum sunt clasificate în carte, mă voi opri pe scurt asupra câtorva aspecte care, în diferitele faze ale vieţii – preoţie, episcopat şi pontificat – evidenţiază trăsătura lui Luciani de bun păstor, după imaginea lui Cristos.

De la naştere la preoţie

Volumul relatează cu bogăţie de amănunte şi de mărturii aspectele principale ale acelui prim context uman şi spiritual în care Luciani a crescut, adică familia sa. Albino este descris ca un copil destul de neliniştit, „care nu stă locului un minut” (pag. 39), care uneori se lansează în jocuri periculoase şi, de aceea, un copil normal ca atâţia; în acelaşi timp, el era deja de mic alipit cărţilor şi doritor să citească şi să studieze, devenind foarte repede unul dintre cei mai buni din şcoală.

Humus-ul casei sale de origine, marcat de simplitatea şi de sărăcia timpului, l-a făcut deosebit de receptiv şi faţă de credinţa creştină; „prima sa învăţătoare de catehism” – cum va spune el însuşi mai târziu – a fost mama sa Bartola, de la care a învăţat o credinţă genuină, educarea la rugăciune dar – şi acest lucru mi se pare cu adevărat interesant cu referinţă la viitorul său magisteriu pontifical – a învăţat şi o mare încredere în Providenţă, experimentând deja de mic paternitatea şi maternitatea lui Dumnezeu.

Un alt element profetic al anilor care preced intrarea în seminar şi apoi preoţia se referă la corespondenţa dintre Luciani şi tatăl său – care în acel moment se afla în  Franţa – cu privire la începerea parcursului vocaţional; într-o scrisoare, pe care după aceea viitorul papă o va păstra pentru totdeauna în portofel şi o va considera un adevărat testament pentru viaţă, tatăl său i-a scris: „Sper că atunci când vei fi preot vei fi de partea săracilor, deoarece Cristos era de partea lor”. În modul în care Luciani a trăit viaţa de păstor al poporului lui Dumnezeu există o reverberaţie a acelor cuvinte pe care tată a voit să i le adreseze, precum şi un fir direct care îl leagă cu actualul magisteriu al papei Francisc.

În această primă parte dedicată anilor din copilărie, din seminar şi din preoţie, cartea arată cum Luciani a fost capabil să întrupeze imaginea lui Isus bun păstor, în mod special în trei domenii: cel al evanghelizării, al conducerii şi al direcţiunii spirituale.

De fapt, asumând funcţia de director al oficiului catehetic, Luciani s-a străduit – scriind şi numeroase articole – pentru ceea ce considera el că este o urgenţă pastorală, adică o prezentare reînnoită a Catehismului pentru copii şi pentru adulţi, chiar şi prin noi metodologii la apariţia cărora a contribuit el însuşi; munca sa neobosită a ajuns, în decembrie 1949, în publicarea unei broşuri cu titlul Catehetica in firimituri, care a avut chiar şapte editări. Cu un limbaj proaspăt şi un stil simplu, el îşi propunea să promoveze conţinutul credinţei creştine şi să instruiască pe cateheţi cu privire la metodologiile de adoptat cu copiii.

Cu privire la conducere, volumul adună câteva mărturii intense ale timpului în care Luciani a fost vicar general al diecezei; se aminteşte cum raportul cu preoţii a fost mereu afabil şi cordial, despre cum avea el darul ascultării şi era atent la sănătatea şi la sensibilitatea fiecărui confrate şi despre cum, prin această funcţie, el a încercat să promoveze armonia clerului, să-i asculte pe preoţi, să rezolve problemele lor şi să ducă înainte rolul său fără a se îmbrăca vreodată cu autoritarism. M-a impresionat acea mărturie în care se spune: „Nu l-am auzit niciodată pe Luciani să spună ceva împotriva preoţilor” (pag. 214). Reiese aici figura unui păstor care, asemenea lui Cristos, ştie să fie blând şi umil cu inima, ştie să înţeleagă şi ştie să-şi ofere viaţa pentru alţii.

În sfârşit, domeniul direcţiunii spirituale, cu privire la care cartea arată disponibilitatea lui Luciani de a-i primi pe cei care-l căutau pentru a fi călăuziţi, sfătuiţi sau spovediţi; el este definit – şi această trăsătură ne duce la Bunul Păstor – ca un „duhovnic şi sfătuitor foarte iubitor” (pag. 232), disponibil să primească şi să asculte persoanele şi atunci când era bolnav, şi cu darul extraordinar al perscrutatio cordium, adică acea capacitate de a citi în inima persoanei care era în faţa sa şi de a şti s-o orienteze cât mai bine.

Aşadar, în această primă fază a vieţii lui Luciani putem vedea profilul bunului păstor în dorinţa evanghelizării, în conducere şi în direcţiunea spirituală.

Episcop de Vittorio Veneto şi patriarh de Veneţia

La 4 decembrie 1958 Luciani a fost numit episcop al diecezei de Vittorio Veneto. Era trepidant, dar a acceptat acea chemare cu încredere în Providenţă şi în spirit de ascultare faţă de papa.

Cartea prezintă celebra omilie pe care Luciani a ţinut-o la Canale d’Agordo, la câteva zile după consacrarea episcopală; reiese şi aici trăsătura umilă a slujitorului lui Dumnezeu, care, reparcurgând cu amintirea străzile, casele şi biserica satului în care a crescut, a vorbit despre vechiul sistem pe care-l foloseşte Dumnezeu: „Îi ia pe cei mici care sunt în noroi şi în istorie – a spus el – şi îi ridică la înălţimi”.

Şi în ceea ce priveşte această nouă fază a vieţii sale, textul evidenţiază un însemnat elan pastoral; de fapt, reparcurgând slujirea episcopală, din paginile cărţii reiese zelul neobosit cu care Luciani a alergat de la un colţ la altul al diecezei, s-a cufundat în viaţa fiecărei comunităţi, a reuşit să încheie două vizite pastorale şi a deschis două misiuni diecezane, una în Burundi şi cealaltă în Brazilia. În afară de asta, este semnificativă încheierea primei omilii ca episcop, rostită în catedrala din Vittorio Veneto duminică 11 ianuarie: „Eu aş fi cu adevărat cel mai nefericit dintre toţi episcopii dacă n-aş începe slujirea mea mai ales de la asta, de a iubi, şi a iubi foarte mult, sufletele voastre” (pag. 263).

Din reconstrucţia oferită de paginile volumului reiese cum Luciani a structurat zilele sale şi slujirea sa episcopală după o disciplină spirituală, am putea spune o asceză cotidiană ce cuprindea în primul rând rugăciunea, începând de la 5.30 dimineaţa; apoi ascultarea persoanelor, citirea poştei, a informaţiilor şi a articolelor mai importante; şi, de asemenea, studiul, pregătirea predicilor şi conferinţelor, şi desigur activităţile pastorale mergând prin dieceză. O viaţă ritmată de ritmul obişnuit „de studiu, rugăciune şi muncă” (pag. 274).

Ca episcop el a luminat conştiinţele, s-a dedicat învăţării credinţei, a dat elan operelor laicale şi a dorit să-i cunoască personal pe preoţi; acestora din urmă – afirmă cartea – „le cunoştea bine faţa, funcţiile precum şi slujirea. Se interesa de toţi, era părtaş la problemele lor în mod atent şi discret” (pag. 293). Încă o dată ne aflăm în faţa profilului bunului păstor, capabil de ascultare, de dialog şi de atenţie personală faţă de fiecare.

De fapt, despre slujirea episcopală – şi aceea dificilă trăită ca patriarh de Veneţia, într-un timp şi un context eclezial marcate de profunde diviziuni şi de un climat incandescent – se aminteşte mai ales capacitatea sa de ascultare a persoanelor şi a situaţiilor, precum şi de echilibru în conducerea pastorală.

Pontif

Referitor la a treia mare perioadă a vieţii sale, când a fost ales papă al Bisericii catolice, se poate găsi în documentaţia numeroasă cu care este înzestrat volumul că Albino Luciani era văzut ca imagine vie a lui Cristos bun păstor; de fapt, în zilele imediat precedente primului conclav din 1978, profilul care apare lent în dialogurile dintre cardinali şi în consultările informale – atât intra-ecleziale cât şi jurnalistice – ar putea să fie sintetizat de portretul pe care cardinalul brazilian Aloísio Lorscheider l-a trasat într-un interviu, înainte ca să înceapă conclavul; în 1998, acelaşi cardinal a afirmat toate caracteristicile din acel portret „exprimau orientările colegiului cardinalilor, în căutarea unui papă care să fie înainte de toate un bun păstor” (pag. 723).

În text sunt prezentate şi câteva mărturii ale altor cardinali care au luat parte la acel conclav, care afirmă, nu fără o anumită uimire, că adunarea parcă a fost cuprinsă de suflul Duhului Sfânt şi, în pofida tensiunilor iniţiale care prevesteau o discuţie lungă, totul s-a îndreptat în scurt timp spre figura lui Luciani, mai ales pentru două aspecte care-l remarcau: simplitatea şi apropierea de popor.

Puţinele zile ale pontificatului, aşa cum scoate în evidenţă şi cartea prin mărturii multiple, au fost suficiente pentru ca Luciani să impresioneze opinia publică; el a cucerit inima poporului lui Dumnezeu prin naturaleţea sa, claritatea limbajului, zâmbetul cordial care era exprimare a empatiei sale naturale.

Tocmai cu aceeaşi dorinţă a bunului păstor, care încearcă să ajungă la fiecare oaie din turma sa pentru a o conduce la păşunile verzi ale vieţii divine, papa Luciani dorea „ca toţi să înţeleagă şi să simtă Evanghelia mai aproape de om şi de preocupările fiecăruia”, şi asta „îl inducea să folosească un limbaj simplu şi imediat” (pag. 784), care i-a adus imediat afectul poporului lui Dumnezeu.

Concluzie

Volumul lui Stefania Falasca, pr. Davide Fiocco şi Mauro Velati, aşa cum se poate imagina, oferă multe alte elemente semnificative ale biografiei papei Luciani, împreună cu aspecte importante ale spiritualităţii sale, ale profilului uman şi ale slujirii sacerdotale, episcopale şi pontificale; sunt multe sugestiile care reies citind aceste pagini, care adună o mare cantitate de documentaţie şi sunt rod al unei cercetări îngrijite şi pasionate.

Din partea mea, am considerat important să evidenţiez acele trăsături care atestă frumuseţea figurii lui Albino Luciani, spiritualitatea sa înrădăcinată în simplitatea educaţiei creştine primite, dăruirea sa generoasă pentru Biserică, sobrietatea trăsăturii şi virtutea umilinţei care-l distingea, simplitatea limbajului cu care dorea să vestească tuturor Evanghelia; în acest sens, mi s-a părut că pot aproape să găsesc, mai ales graţie aportului acestor pagini, portretul bunului păstor, care îşi oferă viaţa pentru turma sa.

De cardinal Beniamino Stella

(După L’Osservatore Romano, 3 august 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.