Categorii

Ioan Paul al II-lea. Părintele Lombardi: „Un învățător al popoarelor, un păstor al omenirii”

„Un învățător al popoarelor”, a cărui autoritate a contribuit la schimbarea istoriei Bisericii şi a lumii. Aşa afirmă părintele Federico Lombardi, preşedinte al Fundației vaticane Joseph Ratzinger – Benedict al XVI-lea definindu-l pe Ioan Paul al II-lea, în centenarul nașterii sale, pe care papa Francisc îl va celebra la 18 mai cu o liturghie în faţa mormântului său. L-am intervievat.

Dumneavoastă aţi trăit în slujba a trei papi, mai întâi ca director al Radio Vatican şi apoi ca director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun. Ce amintire personală aveți despre Ioan Paul al II-lea?

Am urmărit tot pontificatul lui Ioan Paul al II-lea. Încă de când eram un tânăr redactor de la Civiltà cattolica, m-a impresionat mereu angajarea şi atenţia pe care o punea în trăirea primei papalităţi non-italiene după atâtea secole. După aceea, când l-am însoţit mai de aproape drept colaborator al unor servicii în Vatican în 1991, la jumătatea pontificatului, am fost imediat impresionat de personalitatea sa foarte mare, de modul său de a acționa în raporturile personale. Am avut senzația că mă află în faţa unui gigant, din punct de vedere spiritual şi uman, a unei personalități care avea să lase un semn profund în istorie. M-a impresionat profund prin autoritatea sa şi prin conştiinţa cu care ducea înainte misiunea sa, fidel profeției cardinalului Wyszinski: „Trebuie să însoţeşti Biserica în al treilea mileniu”. Ioan Paul al II-lea avea un simț foarte profund al istoriei: marele Jubileu al anului 2000 a fost pentru el aşa de important pentru că istoria omenirii întâlnea răscumpărarea lui Cristos, deci era corect să dea acestui eveniment o importanță justă. Pontificatul său a fost nemărginit în timp: a fost ales când era foarte tânăr şi pentru el era confirmarea că a fost chemat să desfășoare un rol extrem de important pentru aplicarea Conciliului, pentru a înfrunta problemele omenirii şi a depăși marea diviziune a lumii în două blocuri, însă mereu într-o dimensiune de credinţă. Cealaltă trăsătură care m-a impresionat la Ioan Paul al II-lea este faptul că a fost un om al credinţei şi al rugăciunii. Nu avea nici cea mai mică îndoială cu privire la faptul că trebuia să trăiască vocația sa în faţa lui Dumnezeu şi într-un raport profund cu el. Este suficient să ne gândim la rugăciunea sa profundă, la intensitatea rugăciunii sale în faţa Preasfântului Sacrament de fiecare dată când, fiind în călătorie, intra într-o biserică. Meditațiile sale poetice profunde despre „Tripticul Roman”, în Capela Sixtină, când vorbea despre experienţa lui Dumnezeu ca „primul vizionar”, nu erau cuvinte, ci experienţă trăită: Ioan Paul al II-lea simţea vocația sa în slujba Bisericii şi a omenirii, de desfășurat constant sub privirea lui Dumnezeu şi chemat de Dumnezeu. Faptul de a fi suferit un atentat deja la începutul pontificatului este manifestarea că era în centrul marilor evenimente spirituale, al luptei dintre bine şi rău şi că viaţa sa era considerată un pericol de cel care se temea datorită slujirii sale aduse credinţei, libertății şi păcii din lume. Era conștient că are o mare responsabilitate istorică, dar trăită ca o vocație. Şi asta a provocat mereu în mine, ca şi în milioane de persoane din lume, admirație şi recunoștință.

„Nu vă fie frică”, primele cuvinte rostite după alegerea la scaunul lui Petru. Karol Wojtyła a fost papa curajului, chiar şi în înfruntarea până la capăt, sub ochii lumii, boala pe care l-a dus după aceea la moarte. O mărturie a sa care pare să dobândească şi mai multă semnificație astăzi, în faţa pandemiei pe care o trăim…

Suferința a fost ceva ce l-a atins, cu atentatul, cu tumoarea la intestin care a fost apoi vindecată şi în ultimii ani cu Parkinsonul. Însă Ioan Paul al II-lea a fost mereu aproape de bolnavi. În vizitele pe care le făcea, chiar şi atunci când se simţea bine, voia să stea mereu cu bolnavii, să-l salute pe fiecare în parte, făcând să depășească timpii şi programele stabilite. Timpul aşa de prelungit ca persoană bolnavă, în ultima parte a vieţii sale, a pus şi întrebări cu privire la faptul dacă în aceste condiții putea să-şi desfășoare bine slujirea. Însă eu cred că acesta a fost un element de măreție al magisteriului său: într-un pontificat aşa de nemărginit, faptul că a existat un timp foarte amplu în care papa polonez a trăit infirmitatea nu era disproporţionat, ci proporţionat cu greutatea pe care suferința o are în experienţa umană. Foarte multe persoane din jurul nostru trăiesc o experienţă prelungită de boală. Toate acestea – pot da mărturie personal din mesajele pe care le-am primit – au provocat recunoștința infinită a nenumăraţi bătrâni şi bolnavi, întăriți de faptul că papa era cu ei şi ca ei. Umilinţa sa şi curajul în trăirea suferinței sub ochii lumii n-a fost niciodată o exhibiție, ci a permis unei imense comunităţi să participe cu apropierea sa la suferința papei trăită în credinţă. Cele trei imagini de la Via Crucis  în care Ioan Paul al II-lea îmbrățișează crucea în faţa ultimelor stațiuni vor rămâne un semn de neșters în amintirea mea.

Ioan Paul al II-lea a făcut peste 100 de călătorii apostolice în jurul lumii şi dumneavoastră aţi fost alături de el. Ce anume purtați cu dumneavoastră, în mod deosebit, din acele călătorii?

Paul al VI-lea a inaugurat practica acestor călătorii apostolice, însă Ioan Paul al II-lea grație forței vârstei sale a făcut din ea una din cele mai importate căi ale slujirii sale aduse Bisericii universale şi vestirii Evangheliei. În cele peste 100 de călătorii în străinătate, la care trebuie adăugate cele din Italia şi în Roma, n-a fost niciodată repetitiv: fiecare călătorie era diferită şi se prezenta drept ceva nou. Şi călătoriile care se prospectau mai dificile şi pe care el a voit oricum să le facă au fost, cum demonstrează faptele, o ocazie de har. Mărturia sa şi carisma sa în comunicare erau capabile să atragă oamenii din cele mai diferite colțuri ale lumii. Dintre călătoriile sale mi-au rămas imprimate mai ales cele petrecute în anii ’90, după căderea zidului din Berlin, în țările din Europa centro-orientală. Se arăta ca un „învățător al popoarelor”, cu o autoritate foarte mare: de fiecare dată vorbea unui popor diferit chemându-l la o vocație reînnoită în libertate, care venea din identitatea sa. Avea un simț al marii demnități a fiecărui popor şi îl provoca să regăsească valoarea mărturiei sale istorice, religioase şi culturale. N-am văzut niciodată nici într-o persoană, nici în studiile mele, o personalitate aşa de autoritară în evanghelizarea dusă înainte în mod conform cu demnitatea, identitatea şi vocația pe care fiecare popor este chemat să le dea pentru a construi „familia popoarelor”, aşa cum a definit el omenirea în discursul său la ONU. Fiecare popor are identitatea sa din care se poate inspira pentru a contribui la drumul comun al omenirii. Modul în care Ioan Paul al II-lea reușea să spună asta, să facă să înţeleagă popoarele care au recuperat libertatea lor după oprimare era unic: este modul în care el însuși a trăit istoria Poloniei, a patriei sale. Nu numai că a trăit-o pentru Polonia, ci ne-a ajutat s-o trăim şi cu toate celelalte popoare pe care le-a întâlnit.

În 1985, Ioan Paul al II-lea a inaugurat practica Zilelor Mondiale ale Tineretului. Avea o sintonie deosebită, recompensată, cu tinerii, dar nu făcea reduceri, ba chiar îi chema la „măsura înaltă” a vieţii creştine. Mai este nevoie de asta, după 35 de ani?

Se vedea că era un papă care a trăit personal pastoraţia cu tinerii, deja ca preot tânăr în Polonia. Știa ce înseamnă a merge în canoe, a face tabără, a merge la munte cu tinerii. Genialitatea sa l-a făcut să inventeze Zilele Mondiale ale Tineretului, care au fost o propunere puternică tocmai pentru că tinerii îl înțelegeau şi îl percepeau ca unul care intra în viețile lor știind ce era vârsta tinereții, epoca descoperirii propriului loc în lume, cu infinitele posibilități care există în ea. Ioan Paul al II-lea le făcea mereu tinerilor mari propuneri, angajante din punct de vedere uman, moral şi religios. Acesta este modul de a face pastoraţie cu tinerii: a le propune lucruri mari, a nu se limita la orizonturi joase, banale sau superficiale. Știa să spună asta cu angajare şi convingere, iar tinerii se simțeau încurajați: toţi apreciau mesajul său şi înțelegeau că sunt chemaţi la respect faţă de ei înșiși, să fie la înălțimea demnității lor şi a propriilor potențialități. Pentru aceasta Ioan Paul al II-lea a fost un model pentru generații de tineri, care au crescut cu el şi au rămas legați de el. După aceea practica ZMT a fost preluată de succesorii săi: Benedict al XVI-lea s-a inserat pe drumul Zilelor admirând şi recunoscând în ele o ocazie de vitalitate foarte importantă pentru Biserică, iar Francisc a dus înainte acest filon, ajungând la un Sinod dedicat lor.

Karol Wojtyła a fost un papă, devenit după aceea sfânt, care a schimbat faţa Bisericii dar şi istoria, contribuind în manieră decisivă la dărâmarea zidurilor, nu numai pe planul ecumenic şi interreligios, ci şi geopolitic. Ce rămâne astăzi din moştenirea sa?

Ioan Paul al II-lea a fost un mare vestitor de libertate, pace şi demnitate care a acţionat în profunzime în situațiile concrete ale istoriei din timpul său, îndeosebi aceea a popoarelor oprimate de regimurile din est. Însă mesajul său s-a lărgit şi la popoarele africane, care-l numeau „frate”, şi la toate popoarele pe care le întâlnea. Marea sa autoritate globală a făcut în aşa fel încât numărul țărilor care au cerut să stabilească raporturi diplomatice cu Sfântul Scaun a fost impresionant. A fost un păstor al omenirii în ansamblul său, a cărui atenţie globală se demonstra şi în folosirea limbilor locale. A desfășurat un mare rol cu curaj, fie cu lucrarea sa pentru pacea lumii şi pentru dialogul interreligios – este suficient să ne gândim la marea întâlnire de la Assisi – fie în opoziția sa faţă de toate războaiele, care sunt întotdeauna un mod fals şi greşit pentru a căuta o soluție la probleme.

De M. Michela Nicolais

(După agenția SIR, 18 mai 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Link: https://www.agensir.it/chiesa/2020/05/18/giovanni-paolo-ii-padre-lombardi-un-maestro-dei-popoli-un-pastore-dellumanita/

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.