Categorii

Invitație la Concertul de Orgă susținut de Alexandru Catău (23.02.2019)

La finalul Zilei Sociale pentru Studenți (23.02.2019), avem bucuria să vă invităm la un concert de orgă susținut de tânărul organist și compozitor Alexandru Catău, venit special de la Paris. Concertul va avea loc în capela Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași, str. Th. Văscăuțeanu, începând cu ora 17:30.

„Dacă nu vă veți converti, voi elimina muzica din viața voastră”: aceste cuvinte sunt atribuite de către Flavius Cassiodorus Senator lui Dumnezeu însuși, care încerca în modul acesta să reformeze viața religioasă a creștinilor din Antichitate. Cuvintele de mai sus se potrivesc perfect și generației tinere de astăzi. Oare ce s-ar întâmpla dacă, de exemplu, de Crăciun, nimeni nu ar mai cânta colinde?

Așadar, muzica are darul de a-l introduce pe om în propriul microcosmos, acolo unde îl va putea întâlni pe Dumnezeu, Cel Omniprezent. În plus, pentru cei care participă la Ziua Socială a Studenților, acest concert este un imbold la meditarea celor auzite de-a lungul zilei, idei și principii care pot găsi o temelie solidă în piesele prezentate cu măiestrie de tânărul Alexandru Catău.

Programul concertului va cuprinde:

  • S.Bach – Preludiu și fuga in sol major BWV 541;
  • S.Bach – Coralul „Wachet auf, ruft uns die Stimme” BWV 645;
  • S.Bach – Trio „Herr Jesu Christ, dich zu uns wend”;
  • Guilmant – Finale din simfonia nr.1 in re minor Op.42;
  • Alexandru Catău –Trei improvizații;
  • Vierne – Berceuse;
  • Alain – Litanies;
  • Alexandru Catău – Improvizație pe tema „Scandalul”

Intrarea este liberă!

Vă așteptăm cu drag!

Lect.univ.dr.pr. Fabian Doboș

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.