Categorii

Invitaţie la concertul de colinde al corului Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif”

Corul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi va susţine tradiţionalul Concert la Naşterea Domnului în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, duminică, 16 decembrie 2018, ora 19.00.

Corul Institutului Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi, sub conducerea pr. Eduard Soare, vicerector şi profesor la acelaşi institut, doreşte ca, pentru câteva momente de linişte interioară, să ne îndreptăm privirea, mintea şi inima spre evenimentul întrupării mântuitoare a Domnului nostru Isus Cristos.

Solişti vor fi studenţii Paul Vîrgă, Ştefan Simon şi Paul Daniel Balint. La orgă: diac. Gabriel Balint. Prezentator: diac. Octavian Enache.

Din programul de colinde veţi putea audia:

  1. Rorate coeli (Melodie gregoriană)

  2. Veni, Emanuel (Missalul francez – sec. al XIII-lea)

  3. Doamne-auzi (J. Ph. Rameau)

  4. O, ce veste (D.G. Chiriac)

  5. Stille nacht (F. X. Gruber)

  6. Floricica (F. Hubic)

  7. Somnul lui Isus (F. A. Gevaert)

  8. Astăzi s-a născut Cristos (T. Popovici)

  9. O, sfântă noapte (L. H. Redner)

  10. Naşterea Domnului (R. Antofie)

  11. O, Tannenbaum (M. Franck)

  12. În seara de Moş Ajun (M. Trache)

  13. Trei crai de la răsărit (Colind bizantin)

  14. Linu-i lin (T. Brediceanu/ I. D. Chirescu)

  15. În lăcaşul lui Crăciun (V. Teodorian)

  16. Lead kindly light (J. B. Dykes)

  17. The first Noel (Colind tradiţional englez)

  18. Exultemus laetantes (Anonim)

În speranţa că am reuşit să vă stârnim curiozitatea vă aşteptăm cu mare drag la acest moment muzical-spiritual.

Pr. Ciprian Bejan-Piser

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.