Categorii

Întâlnirea cu clerul, călugării, călugăriţele şi seminariştii din Uganda

   Catedrala „St. Mary”, Kampala (Uganda) – Sâmbătă, 28 noiembrie 2015

   Eu voi lăsa Episcopului care se ocupă de viaţa consacrată mesajul pe care l-am scris pentru voi, pentru ca să fie publicat.

   Îmi cer scuze pentru că mă întorc la limba mea maternă, pentru că nu ştiu să vorbesc bine engleza.

vizita-sfantului-parinte-papa-in-africa

   Trei lucruri vreau să vă spun în această seară. Primul: în Cartea Deuteronomului, Moise aminteşte poporului său: „Nu uitaţi”. Şi repetă asta de mai multe ori în carte: „Nu uitaţi”. Nu uitaţi tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru popor. Primul lucru pe care vreau să vi-l spun este ca să aveţi, ca să cereţi harul amintirii. Aşa cum le-am spus tinerilor, în sângele catolicilor ugandezi este amestecat sângele martirilor. Nu pierdeţi amintirea acestei seminţe! Pentru ca în această lume să continuaţi să creşteţi. Principalul duşman al amintirii este uitarea, dar nu este cel mai periculos. Duşmanul cel mai periculos al amintirii este obişnuirea de a moşteni bunurile părinţilor noştri. Biserica din Uganda nu trebuie să se obişnuiască niciodată cu amintirea îndepărtată a martirilor săi. Martir înseamnă martor. Biserica din Uganda, pentru a fi fidelă faţă de această amintire, trebuie să continue să fie martoră. Nu trebuie să trăiască din rentă. Gloriile trecute au fost începutul, dar voi trebuie să construiţi gloriile viitoare. Şi aceasta este misiunea pe care Biserica v-o încredinţează vouă: fiţi martori, aşa cum au fost martori martirii care şi-au dat viaţa pentru Evanghelie.

   Pentru a fi martori – al doilea cuvânt pe care vreau să vi-l spun – este necesară fidelitatea. Fidelitate faţă de amintire, fidelitate faţă de propria vocaţie, fidelitate faţă de zelul apostolic. Fidelitate înseamnă a urma calea sfinţeniei. Fidelitate înseamnă a face ceea ce au făcut martorii precedenţi: a fi misionari. Probabil că aici în Uganda există dieceze care au mulţi preoţi şi dieceze care au puţin preoţi. Fidelitate înseamnă a se oferi episcopului pentru a merge într-o altă dieceză care are nevoie de misionari. Şi aici vreau să mulţumesc în mod special pentru exemplul de fidelitate pe care mi l-au dat Surorile de la Casa Carităţii: fidelitate faţă de săraci, faţă de bolnavi, faţă de cei mai nevoiaşi, pentru că Cristos este acolo. Uganda a fost irigată de sângele martirilor, al martorilor. Astăzi este necesar să continue să fie irigată şi pentru aceasta: noi provocări, noi mărturii, noi misiuni. Altminteri, veţi pierde marea bogăţie pe care o aveţi, şi „perla Africii” va ajunge să fie păstrată într-un muzeu. Pentru că diavolul atacă astfel, puţin câte puţin. Vorbesc nu numai pentru preoţi, ci şi pentru călugări. Dar preoţilor vreau să le spun în manieră specială cu privire la problema misionarităţii: diecezele cu mult cler să se ofere celor care au mai puţin cler. Astfel Uganda va continua să fie misionară.

   Amintire, care înseamnă fidelitate. Şi fidelitatea, care este posibilă numai cu rugăciunea. Dacă un călugăr, o călugăriţă, un preot încetează să se roage sau se roagă puţin, pentru că spune că are mult de lucru, deja a început să piardă amintirea şi deja a început să piardă fidelitatea. Rugăciunea, care înseamnă şi umilinţă, umilinţă de a merge în mod obişnuit la duhovnic, pentru a-i spune propriile păcate. Nu se poate şchiopăta pe ambele picioare. Noi călugării, călugăriţele, preoţii, nu putem să trăim o viaţă dublă. Dacă eşti păcătos, dacă eşti păcătoasă, cere iertare. Dar nu ţine ascuns ceea ce Dumnezeu nu vrea; nu ţine ascunsă lipsa de fidelitate. Nu închide în dulap amintirea.

   Amintire, noi provocări – fidelitate faţă de amintire – şi rugăciune. Şi rugăciunea începe mereu cu faptul de a ne recunoaşte păcătoşi. Cu aceste trei coloane „perla Africii” va continua să fie perlă şi nu numai un cuvânt din dicţionar. Fie ca martirii, care au dat forţă acestei Biserici, să vă ajute să mergeţi înainte în amintire, în fidelitate şi în rugăciune.

   Şi, vă rog, vă cer să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

   Acum vă invit să ne rugăm toţi împreună un Bucură-te Marie către Fecioara Maria: „Bucură-te Marie…”.


Discurs pregătit de Sfântul Părinte

   Iubiţi fraţi preoţi,

   Iubiţi călugări şi călugăriţe şi iubiţi seminarişti,

   Sunt bucuros să fiu cu voi şi vă mulţumesc pentru bun-venitul vostru cordial. În mod deosebit le mulţumesc celor care au vorbit şi au dat mărturie despre speranţele şi preocupările voastre şi mai ales despre bucuria care vă inspiră în slujirea voastră adusă poporului lui Dumnezeu din Uganda.

   În afară de asta mă bucur că întâlnirea noastră are loc în ajunul primei duminici din Advent, un timp care ne invită să privim spre un nou început. În timpul acestui Advent ne pregătim să trecem şi pragul Anului Jubiliar extraordinar al Milostivirii, pe care l-am convocat pentru întreaga Biserică.

   În timp ce ne apropiem de Jubileul Milostivirii, aş vrea să vă pun două întrebări. Prima: cine sunteţi voi, ca preoţi sau viitori preoţi, şi ca persoane consacrate? Într-un anumit sens, răspunsul este uşor: desigur, voi sunteţi bărbaţi şi femei ale căror vieţi au fost formate de o „întâlnire personală cu Isus Cristos” (Evangelii gaudium, 3). Isus a atins inimile voastre, v-a chemat pe nume şi v-a cerut să-l urmaţi cu inimă neîmpărţită în slujba poporului său sfânt.

   Biserica din Uganda a fost binecuvântată, în scurta dar venerabila sa istorie, cu un mare număr de martori – credincioşi laici, cateheţi, preoţi şi călugări – care au lăsat toate din iubire faţă de Isus: casă, familie şi, în cazul martirilor, însăşi viaţa lor. În viaţa voastră, fie în slujirea sacerdotală fie în consacrarea călugărească, sunteţi chemaţi să duceţi înainte această mare moştenire, mai ales prin acte simple de slujire umilă. Isus doreşte să se folosească de voi pentru a atinge inimile persoanelor mereu noi: El vrea să se folosească de gura voastră pentru a proclama cuvântul său de mântuire, de braţele voastre pentru a-i îmbrăţişa pe săracii pe care El îi iubeşte, de mâinile voastre pentru a construi comunităţi de discipoli misionari autentici. Să dea Dumnezeu să nu uităm niciodată că „da”-ul nostru spus lui Isus este un „da” spus poporului său. Porţile noastre, porţile bisericilor noastre, dar în mod special porţile inimilor noastre trebuie să rămână constant deschise poporului lui Dumnezeu, poporului nostru. Pentru că asta este ceea ce suntem.

   O a doua întrebare pe care aş vrea să v-o adresez în această seară este : Ce anume sunteţi chemaţi să faceţi mai mult în trăirea vocaţiei voastre specifice? Pentru că există mereu ceva în plus ce putem să facem, o altă milă de parcurs pe drumul nostru.

   Poporul lui Dumnezeu, ba chiar toate popoarele, tânjesc la o viaţă nouă, la iertare şi la pace. Din păcate în lume există atâtea situaţii care preocupă şi care au nevoie de implorările noastre, pornind de la realităţile cele mai apropiate. Mă rog înainte de toate pentru iubitul popor burundez, pentru ca Domnul să trezească în autorităţi şi în toată societatea sentimente şi propuneri de dialog şi de colaborare, de reconciliere şi de pace. Dacă este misiunea noastră să-l însoţim pe cel care suferă, atunci, asemenea luminii care se filtrează prin vitraliile acestei catedrale, trebuie să lăsăm ca puterea vindecătoare a lui Dumnezeu să treacă prin noi. În primul rând trebuie să lăsăm ca valurile milostivirii sale să treacă peste noi, să ne purifice şi să ne răcorească, în aşa fel încât noi să putem duce această milostivire celorlalţi, în special celor care se află în multele periferii.

   Noi toţi ştim bine cât de greu este ca să se întâmple asta. Este atâta muncă de făcut! În acelaşi timp, viaţa modernă oferă şi atât de multe distrageri încât să poată înceţoşa conştiinţele noastre, să risipească zelul nostru şi chiar să ne atragă în acea „mondenitate spirituală” care corodează fundamentele vieţii creştine. Angajarea de convertire – acea convertire care este inima Evangheliei lui Isus (cf. Mc 1,15) – trebuie să fie dusă înainte în fiecare zi, în lupta pentru a recunoaşte şi a depăşi acele obişnuinţe şi acele moduri de a gândi care pot să alimenteze lenea spirituală. Avem nevoie să ne examinăm conştiinţele, fie ca indivizi fie în comunitate.

   Aşa cum am amintit, intrăm în timpul Adventului, care este un timp al unui nou început. În Biserică ne place să afirmăm că Africa este continentul speranţei, şi din multe motive. Biserica în aceste ţinuturi este binecuvântată cu o recoltă bogată de vocaţii călugăreşti. În această seară aş vrea să ofer un cuvânt special de încurajare tinerilor seminarişti şi călugări prezenţi aici. Chemarea Domnului este un izvor de bucurie şi un apel de a sluji. Isus ne spune că „din abundenţa inimii vorbeşte gura” (Lc 6,45). Fie ca focul Duhului Sfânt să purifice inimile voastre, aşa încât să fiţi martori bucuroşi şi convinşi ai speranţei dăruite de Evangheliei. Să aveţi un cuvânt foarte frumos de vestit! Să-l puteţi vesti mereu, mai ales cu integritatea şi convingerea care provin din viaţa voastră.

   Iubiţi fraţi şi surori, vizita mea în Uganda este scurtă şi astăzi a fost o zi lungă! Totuşi consider întâlnirea noastră din această seară încoronarea acestei zile foarte frumoase, în care am putut să merg ca pelerin la sanctuarul martirilor ugandezi de la Namugongo, şi am putut să mă întâlnesc cu foarte mulţi tineri care sunt viitorul naţiunii şi al Bisericii noastre. Într-adevăr, voi pleca din Africa având mare speranţă în recolta de har pe care Dumnezeu o pregăteşte în mijlocul vostru! Cer fiecăruia dintre voi să se roage pentru o revărsare îmbelşugată de zel apostolic, pentru o perseverenţă bucuroasă în chemarea pe care aţi primit-o, şi mai ales pentru darul unei inimi curate mereu deschise la nevoile tuturor fraţilor şi surorilor noştri. În acest mod Biserica din Uganda se va demonstra cu adevărat demnă de moştenirea sa glorioasă şi va înfrunta provocările viitorului cu speranţă sigură în promisiunile lui Cristos. Vă voi aminti pe toţi în rugăciunile mele şi vă cer să vă rugaţi pentru mine!

Franciscus

Traducere de Pr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.