Categorii

Întâlnire cu muncitorii, Colegiul Bachilleres din statul Chihuahua, Ciudad Juárez, Miercuri, 17 februarie 2016

Papa-Mexic-muncitoriIubiţi fraţi şi surori,

Am voit să vă întâlnesc aici în acest ţinut Juárez, pentru raportul special pe care acest oraş îl are cu lumea muncii. Vă mulţumesc nu numai pentru salutul de bun-venit şi pentru mărturiile voastre, care au revelat neliniştile, bucuriile şi speranţele pe care le experimentaţi în viaţa voastră, dar aş vrea să vă mulţumesc şi pentru această oportunitate de confruntare şi de reflecţie. Tot ceea ce putem face pentru a dialoga, pentru a ne întâlni, pentru a găsi mai bune alternative şi oportunităţi este deja o cucerire care merită stimă şi evidenţiere. Există două cuvinte pe care vreau să le subliniez: „dialog” şi „întâlnire”. A nu înceta să dialogăm. Războaiele se generează, puţin câte puţin, datorită muţeniei şi datorită lipsei de întâlnire. Desigur, nu este suficient a dialoga şi a se întâlni, dar astăzi nu putem să ne permitem luxul de a tăia orice posibilitate de întâlnire, orice posibilitate de discuţie, de confruntare, de căutare. Este unicul mod pe care-l avem pentru a putea construi ziua de mâine, pentru a ţese relaţii durabile în măsură să genereze acea rânduială necesară care, puţin câte puţin va reconstrui legăturile sociale uzate de lipsa de comunicare, uzate de lipsa de respect minim cerut de o convieţuire sănătoasă. Mulţumesc, şi fie ca această instanţă să folosească pentru a construi viitor, să fie o bună oportunitate pentru a da formă Mexicului pe care îl merită poporul său şi fiii săi.

Aş vrea să mă opresc asupra acestui ultim aspect. Aici astăzi sunt diferite organizaţii de muncitori şi reprezentanţi de camere şi asociaţii întreprinzătoare. La prima vedere ar putea să fie consideraţi ca antagonişti, dar împărtăşesc aceeaşi responsabilitate: să încerce să creeze oportunităţi de muncă demnă şi cu adevărat utilă societăţii şi mai ales tinerilor din această ţară. Unul dintre cele mai mari flageluri la care sunt expuşi tinerii este lipsa de oportunităţi de instruire şi de muncă sustenabilă şi rentabilă care să le permită să facă proiecte; şi acest lucru generează în multe cazuri – atâtea cazuri – situaţii de sărăcie, de marginalizare. Şi această sărăcie şi această marginalizare sunt terenul cel mai favorabil pentru a cădea în vârtejul traficului de droguri şi al violenţei. Este un lux pe care astăzi nu ni-l putem permite; nu poate să fie lăsat singur şi abandonat prezentul şi viitorul Mexicului. Şi pentru aceasta: dialog, confruntare, surse de muncă care să creeze acest drum constructiv.

Din păcate, timpul în care trăim a impus paradigma utilităţii economice ca principiu al relaţiilor personale. Mentalitatea dominantă – peste tot – răspândeşte cea mai mare cantitate posibilă de profituri, cu orice preţ şi în mod imediat. Nu numai că provoacă pierderea dimensiunii etice a firmelor, ci uită că investiţia cea mai bună care se poate face este aceea de a investi în oameni, în persoane, în familii. Cea mai bună investiţie este aceea de a crea oportunităţi. Mentalitatea dominantă pune fluxul de persoane în slujba fluxurilor de capital provocând în multe cazuri exploatarea angajaţilor ca obiecte de folosi şi de aruncat şi de rebutat (cf. Enciclica Laudato si’, 123). Dumnezeu va cere cont sclavagiştilor din zilele noastre şi noi trebuie să facem tot posibilul pentru ca aceste situaţii să nu se mai întâmple. Fluxul de capital nu poate să determine fluxul şi viaţa persoanelor. Pentru aceasta mi-a plăcut această dorinţă de dialog şi de confruntare care a fost exprimată.

Nu sunt puţine cazurile în care, în faţa propunerilor Doctrinei Sociale a Bisericii, este pusă în discuţie spunând: „Aceştia pretind ca să fim organizaţii de binefacere sau ca să transformăm firmele noastre în instituţii filantropice”. Am auzit această critică. Singura pretenţie pe care o are Doctrina Socială a Bisericii este aceea de a acorda atenţie integrităţii persoanelor şi structurilor sociale. De fiecare dată când, din diferite motive, aceasta este ameninţată, sau redusă la un bun de consum, Doctrina Socială a Bisericii va fi o voce profetică ce îi va ajuta pe toţi să nu se piardă în marea seducătoare a ambiţiei. De fiecare dată când integritatea unei persoane este încălcată, întreaga societate într-un fel începe să se deterioreze. Şi acest lucru pe care-l spune Doctrina Socială a Bisericii nu este împotriva nimănui, ci în folosul tuturor. Fiecare sector are obligaţia de a se preocupa de binele tuturor; toţi suntem în aceeaşi barcă. Noi toţi trebuie să luptăm pentru a face în aşa fel încât munca să fie o instanţă de umanizare şi de viitor; să fie un spaţiu pentru a construi societatea şi cetăţenia. Această atitudine nu numai că creează o îmbunătăţire imediată, ci la sfârşit se transformă într-o cultură în măsură să promoveze spaţii demne pentru toţi. Această cultură, născută adesea din tensiuni, generează un nou stil de relaţii, un nou stil de naţiune.

Ce lume vrem să lăsăm copiilor noştri? Cred că despre aceasta marea majoritate putem să concordăm. Tocmai acesta este orizontul nostru, acesta este obiectivul nostru, şi pentru aceasta astăzi trebuie să ne unim şi să lucrăm. Este bine mereu să ne gândim ce anume mi-ar plăcea să las copiilor mei; şi este şi un mod bun pentru a ne gândi la copiii celorlalţi. Ce anume vrea să lase Mexicul copiilor săi? Vrea să lase o amintire de exploatare, de salarii nepotrivite, de sâcâieli la locul de muncă, sau de trafic de muncă sclavă? Sau vrea să lase cultura amintirii muncii demne, a unui acoperiş frumos şi a pământului pentru a munci? Cei trei „T”: Trabajo, Techo y Tierra [muncă, acoperiş şi pământ]. În ce cultură vrem să vedem naşterea acelora care vor veni după noi? Ce atmosferă vor respira? Un aer viciat de corupţie, de violenţă, de nesiguranţă şi de neîncredere sau, dimpotrivă, un aer în măsură să genereze – este cuvântul-cheie – alternative, să genereze reînnoire şi schimbare? A genera înseamnă a fi împreună-creatori cu Dumnezeu. În mod clar, acest lucru costă, costă.

Ştiu că proiectul nu este uşor, dar ştiu că este mai rău a lăsa viitorul în mâinile corupţiei, ale brutalităţii, ale lipsei de egalitate. Ştiu că de atâtea ori nu este uşor a duce toate părţile la tratative, dar ştiu că este mai rău şi se ajunge să se facă daune mai multe cu lipsa de tratative şi lipsa de evaluare. Îmi spunea un bătrân conducător muncitor, foarte cinstit, care a murit cu ceea ce câştiga, niciodată n-a profitat: „De fiecare dată când trebuia să ne aşezăm la masa negocierilor, eu ştiam că trebuia să pierd ceva, pentru ca toţi să învingem”. Frumoasă filozofia acestui om al muncii! Când se negociază, mereu se pierde ceva: dar înving toţi! Ştiu că nu este uşor a putea să fie toţi de acord într-o lume tot mai competitivă, dar este mai rău a lăsa ca lumea competitivă să determine destinul popoarelor. Sclavi. Câştigul şi capitalul nu sunt bunuri mai presus de om, ci sunt în slujba binelui comun. Şi atunci când binele comun este redus în slujba profitului şi capitalul este unicul câştig posibil, acesta are un nume: se numeşte excludere. Şi astfel se consolidează cultura rebutului: rebutat!, exclus!

Am început mulţumindu-vă pentru oportunitatea de a sta împreună. Ieri, un tânăr pe stadionul din Morelia, care a dat mărturia sa, a spus: „Această lume ne face să pierdem capacitatea de a visa”. Şi este adevărat! Uneori ne face să pierdem capacitatea de a visa, capacitatea gratuităţii… Când un copil sau o copilă îl vede pe tata şi/sau pe mama numai la sfârşitul săptămânii, pentru că merg să lucreze înainte ca să se trezească şi se întorc când deja doarme, aceasta este cultura rebutului. Vreau să vă invit să visaţi, să visaţi un Mexic în care tata să aibă timpul pentru a se juca împreună cu copiii săi, în care mama să aibă timpul pentru a se juca împreună cu copiii săi. Şi asta se poate cuceri dialogând, confruntându-se, negociind, pierzând pentru ca să câştige toţi! Vă invit să visaţi Mexicul pe care-l merită copiii voştri; un Mexic în care să nu fie persoane de prima, a doua sau a patra categorie, ci un Mexic care să ştie să recunoască în celălalt demnitatea de fiu al lui Dumnezeu. Şi ca Guadalupana, care s-a manifestat lui Juan Diego şi a revelat că aceia care aparent puşi deoparte erau martorii săi privilegiaţi, să vă ajute pe toţi – orice profesie aţi avea, orice muncă aţi avea, pe toţi! – în această misiune de dialog, confruntare şi întâlnire. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.