Categorii

Întâlnire cu comunitatea rom. Blaj, duminică, 2 iunie 2019

Iubiţi fraţi şi surori,

Sunt bucuros să vă întâlnesc şi vă mulţumesc pentru primirea voastră. Tu, părinte Ioan, nu greşeşti când afirmi acel adevăr, pe cât de sigur, pe atât de uitat de multe ori: în Biserica lui Cristos este loc pentru toţi. Dacă n-ar fi aşa n-ar fi Biserica lui Cristos. Biserica este loc de întâlnire şi trebuie să ne amintim asta nu ca un slogan frumos, ci ca parte din cartea noastră de identitate în calitate de creştini. Ne-ai amintit de aceasta, dându-l ca exemplu pe episcopul martir Ioan Suciu, care a ştiut să traducă în faptă, în gesturi concrete, dorinţa lui Dumnezeu Tatăl de a se întâlni cu fiecare persoană în prietenie şi împărtăşire. Evanghelia bucuriei se transmite prin bucuria întâlnirii, fiind conştienţi că avem un Tată care ne iubeşte. Priviţi de El, înţelegem cum să ne privim între noi. Cu acest spirit am dorit să vă strâng mâinile, să vă privesc în ochi, să vă las să intraţi în inima mea, în rugăciune, încrezător că voi avea şi eu un loc în rugăciunea voastră şi în inima voastră.

Am totuşi o greutate pe inimă. Este greutatea discriminărilor, a segregărilor şi a maltratării suferite de comunităţile voastre. Istoria ne spune că nici creştinii, nici măcar cei catolici, nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta, aş vrea să vă cer iertare. Cer iertare în numele Bisericii Domnului şi vouă, pentru momentele în care, de-a lungul istoriei, v-am discriminat, maltratat, sau v-am privit într-o manieră greşită, cu privirea lui Cain şi nu cu cea a lui Abel, şi nu am ştiut să vă recunoaştem, să vă preţuim şi să vă apărăm în specificitatea voastră. Pentru Cain nu contează fratele său. Prin indiferenţă, alimentăm prejudecăţi şi instigăm la ură. De câte ori nu judecăm în mod nechibzuit, folosind cuvinte care rănesc, cu atitudini care seamănă ură şi creează distanţe! Când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu mai merge înainte. Nu suntem creştini pe deplin şi nici măcar umani, dacă nu ştim să vedem persoana înainte de acţiunile sale, înainte de judecăţile şi prejudecăţile noastre.

În istoria omenirii, există mereu şi Abel şi Cain. Există mâna întinsă şi mâna care loveşte. Există deschidere la întâlnire şi închidere din cauza divergenţelor. Există primire şi există excludere. Există acel care vede în celălalt un frate şi cel care îl vede pe celălalt ca pe o piedică în drumul său. Există civilizaţia iubirii şi există civilizaţia urii. În fiecare zi trebuie să alegem între a fi Abel sau Cain. Ca în faţa unei răscruci de drumuri, suntem chemaţi să facem o alegere decisivă: să mergem pe calea împăcării sau pe cea a răzbunării. Să alegem calea lui Isus. Este o cale mai istovitoare, dar este aceea care duce la pace. Şi trece prin iertare. Să nu ne lăsăm duşi de valul răutăţilor care ne macină înlăuntrul nostru: fără ranchiună. Fiindcă niciun rău nu îndreaptă un alt rău, nicio răzbunare nu răscumpără vreo nedreptate, niciun resentiment nu-i face bine inimii, nicio închidere în sine nu apropie.

Dragi fraţi şi surori, voi, ca popor, aveţi un rol de protagonişti pe care să vi-l asumaţi şi nu trebuie să vă fie frică să împărtăşiţi şi să oferiţi acele trăsături specifice care vă definesc, care vă marchează drumul şi de care avem atât de mare nevoie: valoarea vieţii şi a familiei, în sens larg (veri, unchi, …); solidaritatea, ospitalitatea, ajutorul, sprijinul şi ocrotirea celor mai slabi din comunitate, preţuirea şi respectarea celor în vârstă – aceasta este o mare valoare pe care voi o aveţi –; simţul religios al vieţii, spontaneitatea şi bucuria de a trăi. Să nu privaţi societatea în care vă aflaţi de aceste daruri, dar să fiţi disponibili şi să primiţi toate acele lucruri bune pe care ceilalţi vi le pot oferi şi aduce. De aceea, doresc să vă invit să mergem împreună, acolo unde sunteţi, în construirea unei lumi mai umane, trecând peste temeri şi suspiciuni, lăsând să cadă barierele care ne despart pe unii de alţii, alimentând încrederea reciprocă în căutarea răbdătoare şi nicicând zadarnică a fraternităţii. Să ne angajăm să mergem împreună, cu demnitate: demnitatea familiei, demnitatea de a ne câştiga pâinea cea de toate zilele – asta, da, te face să mergi înainte – şi demnitatea rugăciunii. Mereu privind înainte (cf. Întâlnire de rugăciune cu poporul rom şi sinti, 9 mai 2019).

Aceasta este ultima întâlnire din cadrul vizitei mele în România. Am venit în această ţară frumoasă şi primitoare ca pelerin şi frate, pentru a avea diferite întâlniri. V-am întâlnit pe voi, am întâlnit atâţia oameni, pentru a face o punte între inima mea şi inima voastră. Şi acum mă întorc acasă, mă întorc îmbogăţit, luând cu mine locuri şi momente, dar mai ales feţele voastre. Feţele voastre vor da culoare amintirilor mele şi vor fi prezente în rugăciunea mea. Vă mulţumesc şi vă duc cu mine. Iar acum vă binecuvântez, dar mai întâi vă cer o mare favoare: să vă rugaţi pentru mine! Mulţumesc!

[Tatăl nostru în română]

Acum vă voi da o binecuvântare. Şi aş vrea să binecuvântez toată familia voastră, pe toţi prietenii voştri, pe toţi cei pe care-i cunoaşteţi.

[Binecuvântare]

Pe curând!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.