Categorii

Înmormântarea cardinalului Attilio Nicora

Moartea cardinalului

În seara zilei de sâmbătă 22 aprilie a murit într-o clinică din Roma, la vârsta de optzeci de ani, cardinalul Attilio Nicora, legat pontifical pentru bazilicile „Sfântul Francisc” şi „Sfânta Maria a Îngerilor” din Assisi, preşedinte emerit al Administraţiei Patrimoniului Scaunului Apostolic (APSA) şi preşedinte emerit al Autorităţii de Informare Financiară (AIF) a Sfântului Scaun. Era născut la 16 martie 1937 la Varese, în arhidieceza de Milano, şi a devenit preot la 27 iunie 1964. Ales la vârsta de 40 de ani pentru Biserica titulară de Fornos Minor la 16 aprilie 1977 şi numit episcop auxiliar de Milano, a primit hirotonirea episcopală la 28 mai. La 30 iunie 1992, sfântul Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop de Verona, slujire pe care a exercitat-o până la 18 septembrie 1997. Promovat arhiepiscop, a fost numit preşedinte al APSA la 1 octombrie 2002: funcţie menţinută până la 7 iulie 2011. Papa Wojtyła l-a creat şi publicat cardinal în consistoriul din 21 octombrie 2003, încredinţându-i diaconia „San Filippo Neri in Eurosia”, ridicată „pro hac vice” la titlu prezbiteral la 12 iunie 2014. La 19 ianuarie 2011 cu instituirea AIF, a fost numit primul său preşedinte, lăsând apoi funcţia la 30 ianuarie 2014. De la 21 februarie 2006 era legat pontifical pentru bazilicile „Sfântul Francisc” şi „Sfânta Maria a Îngerilor” din Assisi.

Jurist renumit, protagonist al revizuirii concordatului dintre Italia şi Sfântul Scaun – aşa încât a fost considerat „inventatorul lui opt la mie” – şi expert în chestiuni financiare, cardinalul Attilio Nicora a pus în slujba Bisericii o vastă experienţă formată în prima linie în domeniul social. Şi ca preşedinte al Caritas italiană.

Cardinal din 2003, a fost preşedinte al Administraţiei Patrimoniului Scaunului Apostolic din 1992 până în 2011 şi apoi până în 2014 prim preşedinte al Autorităţii de Informare Financiară, instituţie competentă a Sfântului Scaun şi a Statului Cetăţii Vaticanului pentru lupta împotriva mitei şi a finanţării terorismului. După studiile liceale, a îmbrăţişat studiile de jurisprudenţă în universitatea catolică „Preasfânta Inimă” absolvind în 1959. Intrat în seminarul mare al arhidiecezei ambroziene, a fost hirotonit preot la 27 iunie 1964 şi a luat licenţa în teologie, în toamna aceluiaşi an, la Facultatea de Teologie din Milano.

Trimis la Roma de arhiepiscopul Giovanni Colombo pentru a perfecţiona studiile canoniste, a fost student la Seminarul Pontifical Lombard şi al Universităţii Pontificale Gregoriana, unde a obţinut doctoratul în drept canonic. Întorcându-se la Milano, a predat această materie şi drept public ecleziastic în seminarul mare, unde a devenit rector în 1970.

Numit de Paul al VI-lea, la 16 aprilie 1977, episcop auxiliar de Milano, a fost hirotonit de cardinalul Colombo, care i-a încredinţat pastoraţia socială şi apostolatul laicilor. Devenit arhiepiscop de Milano cardinalul Carlo Maria Martini, monseniorul Nicora a fost ales ca pro-vicar general, ocupându-se şi de raporturile cu instituţiile locale şi regionale.

În februarie 1984 a devenit co-preşedinte pentru partea ecleziastică a comisiei de litigiu italiano-vaticană care se ocupa să pregătească, în cadrul revizuirii Concordatului Lateran, reforma disciplinei referitoare la bunurile şi entităţile ecleziastice. Concluziile obţinute au fost adoptate la nivel de pact cu protocolul dintre Republica Italiană şi Sfântul Scaun, semnat la Roma la 15 noiembrie 1984 şi intrat în vigoare la 3 iunie 1985. În acest context a fost realizată reforma acelui 8 la mie, care permite cetăţenilor italieni să destineze Bisericii catolice o cotă din impozitele pe venituri.

Pentru a urmări îndeaproape faza de realizare a noului plan concordat, la 11 februarie 1987, monseniorul Nicora a fost pus la dispoziţia preşedinţiei Conferinţei Episcopale Italiene (CEI), la Roma, cu denumirea de însărcinat cu problemele referitoare la realizarea acordurilor din 1984.

Numit preşedinte al comitetului CEI pentru problemele entităţilor şi bunurilor ecleziastice, a fost până în 1995 co-preşedinte al Comisiei de Litigiu Italia –Sfântul Scaun pentru punerea în practică a noului concordat. Din 1990 până în 1992 a ocupat şi funcţia de preşedinte al comisiei episcopale pentru slujirea carităţii şi de preşedinte al Caritas italiene.

La 20 iunie 1992, Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop de Verona, unde a desfăşurat slujirea sa continuând, în acelaşi timp, să colaboreze cu CEI şi cu Sfântul Scaun în tratarea chestiunilor juridice de natură concordatară.

La 18 septembrie 1997, renunţând la conducerea pastorală a Veronei, s-a întors la Roma reluând în întregime îngrijirea chestiunilor juridice canonice şi concordatare la CEI, în rolul de delegat al preşedinţiei, şi asumând reprezentarea episcopilor italieni la comisia episcopatelor din Comunitatea Europeană, unde în 2000 a fost numit vicepreşedinte.

La 1 octombrie 2002, Papa Wojtyła l-a chemat în Curia Romană în calitate de preşedinte al APSA, funcţie pe care a desfăşurat-o până la 7 iulie 2011. Şi anul următor, în consistoriul din 21 octombrie, sfântul Pontif l-a creat şi l-a publicat cardinal, încredinţându-i diaconia „San Filippo Neri in Eurosia”, ridicată pro hac vice la titlu prezbiteral la 12 iunie 2014.

Papa Benedict al XVI-lea, când cu motu proprio din 30 decembrie 2010 a înfiinţat Autoritatea de Informare Financiară (AIF), l-a chemat să o prezideze pe cardinalul Nicora, care a rămas în această funcţie până la 30 ianuarie 2014. În afară de asta, din 2007 până în februarie 2013, a fost membru al comisiei de cardinali de supraveghere a Institutului pentru Operele de Religiune (IOR).

Protagonist al mai multor adunări sinodale în Vatican, era şi cardinal legat pentru bazilicile „Sfântul Francisc” şi „Sfânta Maria a Îngerilor” din Assisi. Şi în numele Pontifului, în 2006 a celebrat înmormântarea monseniorului Pasquale Macchi, fost secretar al fericitului Paul al VI-lea.

A fost membru al Congregaţiei pentru Episcopi şi al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, şi încă era membru al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative, al Tribunalului Suprem al Signaturii Apostolice, al APSA, al Comisiei Pontificale pentru Statul Cetatea Vaticanului şi al Consiliului de Cardinali şi de Episcopi instituit la Secţiunea pentru Raporturile cu Statele din Secretariatul de Stat. Printre activităţile sale era şi aceea de consultant ecleziastic central al Uniunii Juriştilor Catolici Italieni, în cadrul CEI.

O slujire generoasă adusă Bisericii

Dragi confraţi cardinali, stimate autorităţi, rude şi prieteni ai regretatului cardinal Attilio Nicora!

„Fericiţi cei care mor în Domnul!”. Este fericirea evanghelică proclamată astăzi în această bazilică, la celebrarea euharistică pentru iubitul şi neuitatul nostru confrate, regretatul cardinal Attilio Nicora.

Sunt cuvintele pe care liturgia de astăzi ni le-a amintit în prima lectură de la această sfântă Liturghie, luându-le din Cartea Apocalipsului. Sunt cuvintele pe care apostolul Ioan ne spune că le-a auzit din cer. Era un glas care-i spunea: „Fericiţi cei care mor în Domnul. Da, fericiţi – spune Duhul – căci se vor odihni de truda lor, căci faptele lor îi urmează” (Ap 14,13).

Sunt cuvinte care ne întăresc în această oră de durere. Dragul nostru cardinal Nicora ne-a părăsit pe neaşteptate la vârsta de optzeci de ani, după o viaţă consacrată slujirii sfintei Biserici, mai întâi ca preot la Milano, apoi ca episcop la Verona şi în sfârşit aici la Roma cardinal, unde a desfăşurat o lungă şi generoasă slujire a Scaunului Apostolic. Numele său va trăi mereu ca binecuvântare în mijlocul nostru!

Astăzi ne-au adunat aici pentru această celebrare euharistică pentru el. Este o celebrare care are şi un aspect deosebit, pentru că are loc în climatul pascal al acestui timp liturgic. Tocmai pentru asta în cântarea la Evanghelie a răsunat şi astăzi printre noi cântarea bucuroasă Aleluia pascală. De fapt, Biserica a amintit mereu în cursul istoriei sale acest aspect bucuros al credinţei noastre. Sfântul Ieronim deja scria într-o scrisoare a sa că la Ierusalim se cânta mereu Aleluia la sfânta Liturghie, şi cu ocazia înmormântării creştinilor.

Această viziune de speranţă ne este oferită astăzi şi nouă de cele două lecturi din această celebrare euharistică şi îndeosebi de Evanghelia pe care tocmai am proclamat-o. Acolo sfântul Ioan ne-a amintit cuvintele pe care Isus le-a spus apostolilor săi în celebrul discurs de la ultima cină: „Să nu se tulbure inima voastră! Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în mine!… Voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu” (In 14,1-3).

Aceasta este viziunea de speranţă care trebuie să ne însoţească mereu, şi în ora încercării şi în momentele mai dificile din viaţa noastră. Este o atitudine care ne mântuieşte, pentru a folosi cuvintele adresate de sfântul Paul romanilor în celebra scrisoare: Spe salvi facti sumus, „în speranţă am fost mântuiţi” (Rom 8,24).

În această privinţă mai avem prezentă acea enciclică pe care în 2007 ne-a dat-o Papa Benedict şi care avea tocmai acest titlu: Spe salvi!

Fraţii mei, cu această viziune mângâietoare să ne adunăm astăzi în jurul altarului, pentru a încredinţa în mâinile milostive ale Tatălui care este în ceruri pe iubitul nostru confrate Attilio. Aici am venit şi pentru a-i mulţumi Domnului pentru că ni l-a dat. Cu aceste sentimente, astăzi ne vom lua rămas bun de la acest frate al nostru, în timp ce Sfântul Părinte Francisc va binecuvânta sicriul său şi corul va cânta cunoscutul imn din liturgie: „Îngerii să te conducă în paradis şi să te însoţească în cetatea sfântă a Ierusalimului… să ai odihnă veşnică”! Aceasta să fie astăzi rugăciunea noastră comună!

De cardinal Angelo Sodano

(După L’Osservatore Romano, 24-25 aprilie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.