Categorii

În slujba vieţii umane. O amintire a cardinalului Elio Sgreccia

A murit miercuri, 5 iunie, în ajunul împlinirii a 91 de ani, cardinalul Elio Sgreccia, preşedinte emerit al Academiei Pontificale pentru Viaţă. Teolog printre cei mai mari experţi mondiali de bioetică, s-a născut la 6 iunie 1928 la Arcevia, în provincia de Ancona, în dieceza de Fano-Frossombrone-Cagli-Pergola. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1952. Ales la Biserica titulară de Zama minoră la 5 noiembrie 1992 şi numit secretar al Consiliului Pontifical pentru Familie, a primit hirotonirea episcopală la 6 ianuarie 1993, primind hirotonirea episcopală de Ioan Paul al II-lea la 6 ianuarie anul următor. A menţinut funcţia la dicasterul din Vatican până în primele luni din anul 1996, când a început să se dedice în mod deplin funcţiei de vicepreşedinte al Academiei Pontificale pentru Viaţă. De fapt, în iunie 1994 a fost chemat la această funcţie alături de primul preşedinte Jérôme Lejeune. După ce a fost alături şi de succesorul acestuia, Juan de Dios Vial Correa, i-a urmat 3 ianuarie 2005. După ce a părăsit preşedinţia Academiei Pontificale la 17 iunie 2008, în consistoriul din 20 noiembrie 2010 a fost creat şi publicat cardinal diacon de „Sant’Angelo in Pescheria”.

În ultimele zile, după o internarea la Policlinica Gemelli, cardinalul Sgreccia şi-a exprimat dorinţa de a se întoarce în casa sa, la Roma, unde a murit la 5 iunie, ora 12.15. Nepoata, profesoara Palma Sgreccia, care l-a asistat şi l-a însoţit cu afect, îl aminteşte ca „un om de credinţă, caracterizat de mare sobrietate de viaţă, care a încercat mereu să promoveze binele tuturor. Era condus de inspiraţia credinţei şi de forţa raţiunii, în fiecare alegere şi decizie a sa”.

Un stil format încă de mic în familia sa de agricultori. Ultimul din cei şase copii, după ce a frecventat şcoala primară a trebuit să amâne intrarea în seminarul mic din Fossombrone din cauza începutului războiului. În afară de a-l ajuta pe tatăl la munca de la câmp, a frecventat o şcoală de îndeletnicire profesională. După aceea seminarul, la Fano. În sfârşit, hirotonirea preoţească la 29 iunie 1952. Prima sa ocupaţie a fost cu tinerii, ca asistent spiritual al tinerilor din Acţiunea Catolică, după care a urmat aceea de vice-rector în acelaşi seminar regional unde a studiat.

După ce a absolvit Universitatea din Bologna în litere clasice, a fost numit rector al Seminarului Pontifical Marchigian din Fano, transferat după aceea la Ancona. În 1972 a cerut şi a obţinut întoarcerea în dieceza de Fossombrone pentru a lucra alături de episcopul său, monseniorul Vittorio Cecchi.

În noiembrie 1973, cotitura vieţii sale: Facultatea de Medicină şi Chirurgie din sediul roman al Universităţii Catolice „Sacro Cuore” intenţiona să potenţeze slujirea pastorală pentru comunitatea profesorilor şi studenţilor şi astfel a fost amintit numele său. Ajutat de monseniorul Cecchi pentru a decide, a acceptat funcţia şi din acel moment a devenit un punct de referinţă pentru comunitatea universitară. Şi nu numai atât. Rectorul Giuseppe Lazzati îl chemase să colaboreze – mai întâi ca redactor, apoi ca vice-director şi co-director – la revista „Medicină şi Morală”.

În 1983, la expirarea funcţiei pastorale la Facultatea romană din Universitatea Catolică, i-a fost încredinţată, de acelaşi ateneu, şi studiul şi predarea problemelor etice ale biomedicinei. Din 1985 a fost director al Centrului de Bioetică şi din 1992 director al Institutului de Bioetică creat în cadrul Facultăţii de medicină şi chirurgie din Universitatea Catolică din Roma.

Studios al problemelor etice ale medicinii, la indicaţia Secretariatului de Stat a fost trimis să colaboreze cu diferite organisme europene. A avut o parte importantă în redactarea unei opere colective despre tema Drepturile omului şi medicina îngrijită de Consiliul Europei. În anii optzeci a fost observator al Sfântului Scaun în sânul Comitetului etic al aceluiaşi Consiliu al Europei. Din 1990 până în 2006 a fost membru al Comitetului naţional italian pentru bioetică.

Printre diferitele sale opere, trebuie amintit Manual de bioetică pentru medici şi biologi, în două volume, care a avut patru ediţii şi multe retipăriri, şi a fost tradus şi în franceză, spaniolă, portugheză, engleză, rusă, română, bulgară, ucraineană, arabă şi coreeană.

La 5 noiembrie 1992, a fost ales episcop şi numit secretar al Consiliului Pontifical pentru Familie. A primit hirotonirea episcopală de la Ioan Paul al II-lea la 6 noiembrie anul următor.

Încă de la constituirea Academiei Pontificale pentru Viaţă, la 11 februarie 1994, Sgreccia a fost protagonist şi suflet curajos şi înţelept al Instituţiei, susţinând şi promovând activităţile de studiu şi ocrotire a vieţii umane în faţa provocărilor aduse de tehnica şi de progresul biomedical. Şi astfel a menţinut funcţia la Consiliul Pontifical pentru Familie până în primele luni din 1996, când a început să se dedice pe deplin funcţiei de vicepreşedinte al Academiei Pontificale pentru Viaţă. De fapt, în iunie 1994, a fost chemat la această funcţie alături de Jérôme Lejeune, primul preşedinte al organismului vatican. A fost alături şi de succesorul lui Lejeune, Juan de Dios Vial Correa, până când a fost numit el însuşi preşedinte al Academiei Pontificale, la 3 ianuarie 2005.

În această funcţie, activitatea sa a fost caracterizată mai ales de publicarea unei serii de documente într-o colecţie în care au fost adunate actele congreselor anuale celebrate concomitent cu adunările generale ale Academiei. A fost însemnată contribuţia dată la clarificarea unor teme de actualitate usturătoare: între acestea, donarea de organe, celulele staminale, obiecţia de conştiinţă, starea vegetativă permanentă.

A renunţat la funcţia de preşedinte al Academiei Pontificale pentru Viaţă la 17 iunie 2008. Continuând să facă parte din ea ca membru ad honorem. I se datorează lui naşterea fundaţiei „Ut vitan habeant” pentru promovarea pastoraţiei în cadrul comunităţii catolice. În afară de asta, a ţinut un curs special în materie ca visiting professor la Institutul „Ioan Paul al II-lea” de la Universitatea din Lateran. S-a îngrijit ca împreună director şi de publicarea primei Enciclopedii de bioetică şi ştiinţă juridică, împreună cu Facultatea de drept de la Universitatea din Lecce şi cu Institutul de Bioetică de la Universitatea Catolică. Şi n-a încetat, până la sfârşit, să relanseze pasionata sa slujire adusă vieţii, conform antropologiei creştine, oriunde ar fi amintită, în Italia şi în toată lumea, prin întâlniri şi prin studii. Au fost numeroase recunoaşterile acestei lungi lucrări ştiinţifice şi pastorale.

Benedict al XVI-lea l-a creat şi publicat cardinal în consistoriul din 20 noiembrie 2010, încredinţându-i diaconia „Sant’Angelo in Pescheria”. Prin numire pontificală a papei Francisc, a participat la a treia Adunare Generală Extraordinară a Sinodului Episcopilor despre „Provocările pastorale cu privire la familie în contextul evanghelizării” (octombrie 2014) şi la a paisprezecea Adunare Generală Ordinară despre tema „Vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea contemporană” (octombrie 2015).

(După L’Osservatore Romano, 8 iunie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.