Categorii

In memoriam Professoris Traiani Diaconescu – o viață dedicată studiilor clasice

Miercuri, 27 noiembrie, 2019, la Cimitirul „Eternitatea” din Iași, a fost înmormântat profesorul universitar Traian Diaconescu, fost șef al Catedrei de limbi clasice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și personalitate marcantă a lumii culturale românești.

Greu ar fi să enumerăm toate realizările științifice și culturale ale acestui admirabil magistru. A fost un filolog clasic de excepție, un monumental și înțelept dascăl de universitate românească, un traducător de succes și, nu în ultimul rând, un poet cu har. În calitate de reputat clasicist, a tipărit, după cum personal precizează în curriculum vitae, peste 35 de volume de autor (studii și traduceri) și a publicat peste 200 de lucrări (articole și recenzii) în reviste academice sau de cultură din țară sau din străinătate. A tratat și a tradus – dacă ar fi să selectăm numai câteva nume – operele unor autori clasici precum Esop, Cicero, Ovidius, Seneca, Apuleius, Hieronymus, Augustinus, Tertullianus, dar și lucrări ale unor scriitori mai recenți precum Maria Graziani, I. Sommer, Nicolae Spătaru Milescu, Marco Bandini. Din Cicero, amintim, de exemplu, Arta oratoriei, București, Editura Saeculum I.O., 2006, Topica: despre argument, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2010, Paradoxa Stoicorum, București, Editura Saeculum Vizual, 2011. Din operele autorilor creștini studiați, editați și traduși, menționăm Nicolae Spătaru Milescu, Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali splendensManual sau Steaua Orientului strălucind Occidentului, Iași, Institutul European, 1997, M. Graziani și I. Sommer, Viața lui Despot Vodă. Istoriografia Renașterii despre români, Iași, Institutul European, 2000 sau Marco Bandini, Visitatio omnium Ecclesiarum Catholicarum in Provincia MoldaviaeCodex. Vizitarea generală a tuturor Bisericilor catolice de rit roman din Provincia Moldova: 1646 – 1648, Iași, Presa Bună, 2006. Chiar și numai în urma acestor titluri, menționate selectiv, înțelegem că Traian Diaconescu a devenit un nume de neocolit al bibliografiei de specialitate. Cu toate acestea, Traian Diaconescu a fost și un poet înzestrat și prolific. A scris nu mai puțin de 19 volume de micropoeme. De asemenea, a obținut mai multe premii importante: Premiul Internațional „Francesco Petrarca”, în 1979, la concursul de poezie latină Certamen Poeticum, din Avignon, pentru transpunerea în limba latină a poemului Cântecul gintei latine, de Vasile Alecsandri; Premiul Academiei Române, în 1984, pentru lucrarea Seneca, Tragedii; Premiul Muzeului Național al Literaturii Române, în 2010, pentru volumul Eminescu și clasicismul greco-latin. A fost, totodată, membru în numeroase societăți științifice sau literare și, în străinătate, a efectuat nenumărate stagii de documentare și cercetare sau a susținut prelegeri. Toate acestea ar fi doar un strop din autenticitatea faptelor sale.

Când l-am întâlnit inițial, în primii ani de facultate, pe profesorul Traian Diaconescu, am fost cucerit de abilitățile sale oratorice. Formulările lui erau concise, pline de substanță, prelegerile erau rostite clar, cu o voce puternică și delectau auditoriul. În astfel de momente, profesorul Traian Diaconescu era un desăvârșit actor.

Ulterior, am avut privilegiul să-l cunosc mult mai îndeaproape pe admirabilul clasicist, om, prieten și mentor Traian Diaconescu. Camera sa de studiu impresiona profund. Ce se regăsea în această încăpere? Un birou mare, acoperit de cărți și de fișe, o bibliotecă ticsită până în tavan cu titluri de specialitate și un pat micuț. Aici profesorul Traian Diaconescu, atunci când nu se afla în oraș, la bibliotecă, sau când nu avea alte obligații, studia și scria ore în șir. Pe fișe minuscule, nota de mână, în creion, cu litere mici, aparte, fraze îndelung șlefuite. Frazarea sa era uimitoare. Mereu insera cuvântul potrivit la locul potrivit, nu făcea abuz de termeni de specialitate, ci exprima clar și simplu aspecte complexe.

L-am cunoscut pe profesorul Traian Diaconescu și în ipostaza sa de poet. Ne citea, uneori, din poeziile sale, notate pe nenumărate fișe – multe nefiind nici acum publicate, deși au apărut deja 19 volume de micropoeme – și ne emoționa prin momentele evocate. Era îndurerat, de exemplu, de dispariția lumii satului de odinioară. Redăm, ilustrativ, un poem din volumul Flăcări în memorie, Iași, Editura Ars Longa, 2010, p. 96:

„Toate

S-au schimbat

Case mici

Și drumul pustiu

Și porți care își cască durerea.

De ce m-am întors?

Nu știu.

Soarele stă să cadă,

Părinții

M-așteaptă-n baladă.

Fântânile

Sunt secate,

Dar ceasul din urmă

Nu bate.

Trec

Prin sat

Și nimeni nu mă cunoaște.”

Ultimul volum de poeme semnat de Traian Diaconescu, intitulat Ovidiana Ars moriendi, a avut un caracter premonitoriu. În arta de a muri a lui Ovidiu intuim, din păcate, cugetările de final ale magistrului nostru:

„Râs și plâns în cântec,

Mâine fi-voi și eu un duh,

În nadir și la sărbători mă voi întrupa în meteori…

Și sub cer, ca floarea de in,

Voi sta lângă Zalmoxe ca un vecin.”

Încheiem aceste rânduri, închinate memoriei maestrului Traian Diaconescu, cu o frântură de psalm în vestmânt latinesc:

De profundis clamavi ad Te, Domine,

Domine, exaudi vocem meam,

Fiant aures Tuae intendentes in vocem deprecationis meae.

Requiem aeternam dona eum, Domine,

Et lux perpetua luceat eum.

Requiescas in pace, magister noster.

Amen.

Asist. univ. Iulian-Gabriel Hrușcă

Catedra de limbi clasice

Facultatea de Litere

Univ. „Al. I. Cuza” Iași

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.