Categorii

În Euharistie autostrada sa către cer

Sâmbătă, 10 octombrie, în cadrul singular al bazilicii superioare a sfântului Francisc la Assisi, Carlo Acutis este declarat fericit. Îl va reprezenta pe papa cardinalul Agostino Vallini, delegat pontifical pentru bazilicile „Sfântul Francisc” şi „Sfânta Maria a Îngerilor”. Sunt așteptate mii de persoane, primite cu toate precauțiile impuse de pandemie. Ar fi fost mult mai multe, în afara acestui timp de criză. Şi pentru aceasta, cu scopul de a distribui afluxul credincioșilor, s-a ales să se facă vizibil trupul lui Carlo, înmormântat în sanctuarul Despuierii, până la 17 octombrie.

Zile intense, în care trec prin orașul Sărăcuțului mii de vizitatori, şi imaginea acestui tânăr, recompusă cu atâta artă şi iubire încât apare „natural”, este în centrul unei veneraţii într-adevăr surprinzătoare.

De ce Assisi? Care este raportul lui Carlo cu sfântul Francisc? Carlo s-a născut la Londra în 1991, dintr-un cuplu care locuia la Milano, Andrea şi Antonia Salzano. În capitala lombardă familia s-a întors după puține zile. Carlo va fi un tânăr „milanez”. Însăși cauza de beatificare a fost introdusă de arhidieceza ambroziană, până la faza actuală, trecută la dieceza de Assisi. În realitate, deja în viaţa lui Carlo, atenţia familiei se mutase progresiv asupra orașului Assisi. Carlo, cel puţin în perioadele de vacanță, venea să respire atmosfera spirituală a orașului lui Francisc. Fără a deveni franciscan, mesajul şi mărturia lui Francisc l-au marcat profund. Spunea că se simte deosebit de fericit în acest oraș. Ba chiar i s-a întâmplat să-i exprime mamei dorința de a fi îngropat aici, la moartea sa, desigur neimaginându-i că ea va veni aşa de repede.

Sfințenia sa este una cu adevărat „esențială”. Simplă de relatat. A fost, până la capăt, un tânăr din timpul nostru. Între școală şi familie, între călătorii şi sport, între muzică şi informatică. Însă cu un secret fundamental, care prezidează întregul său drum uman şi creştin: iubirea faţă de Isus Euharistie. Pentru a-l înţelege, trebuie să pornim de aici. A primit prima împărtășanie în 1998, un pic cu anticipație faţă de cei de vârsta lui. Era răpit de misterul prezenței reale a lui Cristos în Euharistie. Îi plăcea să spună: „Euharistia este autostrada mea spre cer”.

Răsuna, în asta, perspectiva euharistică a sfântului din Assisi, dar în sens invers. Lui Francisc îi plăcea să contemple „coborârea” lui Isus, de pe scaunul regal din cer, pe altar în mâinile preotului. Lui Carlo îi plăcea perspectiva ascendentă: cu Euharistia urcăm imediat în cer. „Autostradă” specială, fără limitări de viteză şi fără obstacole, unde iubirea poate alerga liber şi rapid spre Cel Iubit.

Spiritualitate a despuierii

Carlo era avid de infinit. Iubea viaţa cu toate frumusețile sale. La Assisi, era văzut plimbându-se cu câinii săi, sau era surprins înotând în piscina comunală. Viaţa era frumoasă şi în exprimările sale cele mai obișnuite. Însă această frumusețe era autentică şi deplină, pentru că era întemeiată pe Dumnezeu. În fond, aceeaşi descoperire pe care o făcuse în urmă cu opt sute de ani Francisc, fiul bogat al lui Pietro di Bernardone, „regele sărbătorilor”, „visătorul” de aventuri, până când avea să descopere că Isus Cristos este adevărata comoară a vieţii. Carlo, în simplitatea sa de adolescent, este pe urmele marelui sfânt. Spune asta cu o sinteză de tweet: „Nu eu, ci Dumnezeu”. Este spiritualitatea „despuierii” care, într-un fel, îl apropie de Francisc în sanctuarul care aminteşte întocmai gestul profetic cu care sfântul s-a despuiat până la goliciune pentru a spune că Isus Cristos era de acum „totul” său.

Atracția pe care Carlo o exercită la nivel mondial are ceva misterios. În ce anume a făcut „extraordinar”? Pe drumul său de creștere a arătat repede înclinaţia sa spirituală, însă nu era imun de defecte. O profesoară de-a lui, în decursul procesului pentru beatificare, a amintit că a luat unele „note” la școală pentru unele comportamente criticabile. Un mod de a spune că nu ne naștem sfinţi, ci devenim sfinţi.

Apostolat prin internet

A sta îndelung în faţa lui Isus a fost laboratorul în care a crescut sfințenia sa. Însoţit desigur de Maria, faţă de care avea o devoțiune specială, exprimată mai ales în recitarea Rozariului. Aceste două mari iubiri – Isus Euharistie şi Sfânta Fecioară – l-au stimulat pe căile apostolatului. Şi deoarece avea talent special pentru internet, căile apostolatului său au fost acelea ale „rețelei”. Expoziția miracolelor euharistice şi cea a aparițiilor mariane – aceasta din urmă creată înainte de a o putea completa – au fost două instrumente care continuă să-l vadă mergând pe străzile lumii. Se înţelege pentru ce atâția tineri sunt atrași de zâmbetul său, de faţa sa solară, de dezinvoltura sa. Îl simt cu adevărat ca unul dintre ei, însă unul „special”.

„Toţi ne naștem originali, mulţi mor fotocopii”

Impresionează programul de autenticitate pe care el şi-l făcuse, cu o consideraţie care-i face pe toţi să se gândească, tineri şi adulți: „Toţi ne naștem originali, mulţi mor fotocopii”. O intuiție pe care papa Francisc a relansat-o pentru toţi tinerii din lume în exortaţia Christus vivit, în care îi dedică lui Carlo trei puncte, prezentându-l ca model al folosirii internetului: o lume în care ne putem pierde, dar care poate fi şi foarte utilă pentru a face binele şi a construi o lume mai frumoasă. O lume „curată”. O lume primitoare şi fraternă şi faţă de cei mai săraci, cărora Carlo știa să-şi deschidă inima.

La înmormântarea sa au apărut fețe necunoscute de familie, dar care au fost un pic familia „ascunsă” a lui Carlo: săraci cărora el nu se limitase să le dea clasica „pomană”, ci cu care stabilise un raport de prietenie. Şi aceasta, în fond, consecință a iubirii sale euharistice: Cristos care se dăruiește în pâinea frântă este acelaşi care ne dă întâlnire pe faţa săracilor.

Moartea sa a fost ultima sa mărturie. Zece zile de leucemie fulminantă. El, deşi aflat în suferinţă, senin, gata să-şi dea viaţa pentru Biserică şi pentru papa. Înmormântarea la Milano, dar puţin după aceea mutarea la Assisi, unde faima sa de sfințenie a crescut cu trecerea anilor.

Vindecarea miraculoasă a unui copil brazilian

Acel mormânt atrăgea. La 5 iulie 2018, papa recunoaște virtuțile sale decretând venerabilitatea sa. A venit repede „semnul din cer”, vindecarea unui copil brazilian prin mijlocirea sa. Acum înscrierea în rândul fericiților, cu speranţa că mulţi, întâlnind amintirea lui Carlo şi rămășițele sale pământești la sanctuarul Despuierii, să vadă reapărând în ei, dincolo de toate trudele vieţii, o fâşie de cer.

De mons. Domenico Sorrentino

Arhiepiscop-episcop de Assisi

Nocera Umbra – Gualdo Tadino

(După L’Osservatore Romano, 9 octombrie 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.