Categorii

În Egipt pentru a îmbrăţişa durerea unui popor. Cardinalul Sandri despre apropiata vizită a Papei

Cu apropiata vizită în Egipt, Papa „va oferi îmbrăţişarea participării la durerea” unei comunităţi rănite de repetatul măcel făcut cu ferocitate în Duminica Floriilor. Şi prezenţa sa „va ajuta să se ridice sus privirea, pentru a invoca împreună coborârea Duhului păcii şi reconcilierii” asupra naţiunii martirizate. Este convins de asta cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, care în acest interviu acordat ziarului L’Osservatore Romano porneşte de la vizita papală în Egipt pentru un excursus despre situaţia din Orientul Mijlociu şi îndeosebi din Ţara Sfântă, pentru ale cărei necesităţi este destinată colecta anuală din Vinerea Sfântă care se face în toate bisericile din lume.

La puţine zile de la vizita lui Francisc, Egiptul a fost zguduit de un nou măcel.

Săptămâna Paştelui s-a deschis cu anunţul repetatelor atentate care au semănat victime printre fraţii noştri şi surorile noastre copţi, adunaţi pentru celebrarea duminicii intrării lui Isus în Ierusalim. Ramurile de palmier binecuvântate şi fluturate de copii şi de adulţi, pentru unii dintre ei s-au transformat în ramuri de palmier ale martiriului. Suntem îndureraţi şi fără cuvinte, dar încă o dată sunte învăţaţi de mărturia de credinţă a Papei Tawadros al II-lea. El a voit ca trupurile victimelor să fie înmormântate ca noii martiri ai Bisericii lor. Suntem siguri aşadar de mijlocirea lor pentru iubita naţiune egipteană. Precum şi pentru călătoria apostolică a Papei Francisc, care peste puţine zile va oferi fără îndoială îmbrăţişarea participării la durere, dar va ajuta şi să se ridice sus privirea, pentru a invoca împreună coborârea Duhului păcii şi al reconcilierii asupra Egiptului, aşa cum apare în mod semnificativ în logoul vizitei, prin porumbelul lângă cruce şi lângă semiluna crescândă.

Ce mesaj va duce prezenţa Papei?

Pentru faptele dramatice din aceste zile vizita este şi mai mult un semn profetic, aşa cum a fost de altfel la începutul jubileului călătoria în Republica Centrafricană sfâşiată şi ea de violenţă. Papa de la Roma merge să-i întărească pe fraţii din Biserica coptă-catolică şi din celelalte Biserici prezente în Egipt, care sunt numeroase, aşa cum exprimă diferitele rituri: maronit, caldeu, armean, siro-catolic şi latin, chiar dacă toţi împreună rămână o „mică turmă” care însă este o prezenţă foarte importantă. În mod deosebit, pentru operele pe care le duc înainte în domeniul educativ, formativ şi social şi de ridicare a nivelului populaţiei mai sărace. Al doilea motiv al vizitei Pontifului este îmbrăţişarea reînnoită cu Papa Tawadros şi cu Biserica coptă-ortodoxă, rănită şi înspăimântată, dar tot mai mult „Biserică a martirilor”. Tawadros a venit la Roma pentru a-l saluta pe Francisc şi acum el îi întoarce acel gest, din care printre altele a provenit ziua de prietenie catolică-coptă pe care de atunci o celebrăm în fiecare an. Aş vrea să amintesc că Papa copt este printre cei mai angajaţi pentru a ajunge la o înţelegere cu privire la data comună pentru celebrarea Paştelui. Şi aceasta este o realizare care va ajunge prin paşi concreţi pe drumul spre unitate, mai degrabă decât prin declaraţii. În anumite ţări şi în Egipt în mod deosebit – aşa cum, din păcate, demonstrează încă o dată această Duminică a Floriilor – drumul a fost marcat de aşa-numitul ecumenism al sângelui. Copţii ortodocşi ucişi au murit în numele lui Cristos, deci aparţin şi pentru noi la ceata martirilor care au mărturisit propria credinţă.

Ce semnificaţie are vizita din punctul de vedere al dialogului interreligios?

Întâlnirea cu şeicul de la Al-Ahzar constituie un aspect foarte important al călătoriei. Şi el l-a vizitat pe Papa şi acum Papa îi întoarce vizita, pentru a spune lumii întregi că aceia care cred în unicul Dumnezeu pot să dea o mărturie despre existenţa sa, mergând umăr la umăr, vorbind cu sinceritate, cu respect reciproc. Pe bună dreptate, deoarece credem într-un singur Dumnezeu, pot să apară iniţiative comune în favoarea celor mai săraci în aşa fel încât să se dea tuturor necesarul pentru a trăi omeneşte. Asta pentru că Dumnezeu este mare, puternic, milostiv. Din iubirea lui Dumnezeu provin toată milostivirea şi pacea pentru oameni. Şi asta îi uneşte împreună pe catolici, pe ortodocşi şi pe musulmani.

Care este starea raporturilor dintre musulmani şi creştini?

Au existat dificultăţi. Şi n-au lipsit şi gesturi violente în tot Orientul Mijlociu sau în Africa: biserici incendiate fie catolice, fie ortodoxe, răpiri, explozii. Important este de a pune deoparte pe cei care incită aceste diferenţe şi stimulează ura, mai ales dacă fac asta în numele religiei, şi în schimb de a căuta să se creeze o lume nouă. Noi trebuie să urmărim ecumenismul persoanei umane şi al demnităţii sale inviolabile. Suntem cu toţii creaturi umane – musulmani şi creştini – şi trebuie să trăim pentru ridicarea demnităţii omului. Cred că ne putem gândi la o convieţuire paşnică, respectuoasă faţă de propria demnitate şi deschisă la dialog şi la colaborare. Când am fost în Egipt, în perioada manifestaţiilor din Piaţa Tahrir, din partea tuturor persoanelor am găsit simpatie, deschidere şi primire. Cred că situaţia poate să degenereze numai dacă există stimulentul vreunuia care vrea să aducă diferenţele nu ca o contribuţie la bogăţie, ci pentru a sub linia ura şi diviziunea. Condamnarea fermă din partea lui Al-Ahzar rostită după exploziile de duminică în bisericile copte ne face să sperăm bine.

Situaţia în Siria pare încă mai încurcată din punct de vedere politic, umanitar şi militar.

Desigur, suferim foarte mult datorită tuturor ştirilor care vin din ţară, şi mai mult datorită faptelor din ultimele zile. La 4 aprilie am vorbit cu nunţiul apostolic, cardinalul Zenari, şi mi-a spus că în ziua precedentă cădeau bombe şi asupra Damascului. Era o situaţie de frică şi de violenţă. În faţa bombardamentelor sau exploziilor care au adus moartea atâtor copii şi civili, într-adevăr nu mai ştim ce să facem şi ce să spunem. Papa încontinuu pronunţă cuvinte foarte puternice în favoarea păcii, în apărarea celor care suferă şi a celor care sunt mai puţin ocrotiţi în această situaţie. Chiar în această Săptămână Sfântă, gândindu-ne la Siria, ar fi nevoie de un strigăt al umanităţii care să rupă indiferenţa celor care au puterea şi influenţa în această regiune.

Şi cât priveşte Irakul?

Ştim că este în desfăşurarea marea bătălie pentru eliberarea oraşului Mosul, cu morţi zilnice, sute de mii de civili aflaţi încă în capcană în unele cartiere care sunt în mâna aşa-numitului Stat Islamic şi foarte numeroşi evacuaţi. Înalte zone există linişte mai mare, pusă în pericol însă de izbucnirea foarte frecventă a auto-bombelor. În ultima mea vizită la Bagdad în 2015, împreună cu patriarhul caldeilor Sako, am văzut efortul oamenilor pentru a continua să trăiască. Dar există mereu cineva care aprinde fitilul urii între diferitele facţiuni. Ştim despre importanţa echilibrului just care trebuie menţinut între componentele şiite, sunnite şi curde. Amintesc că nunţiatura se află în zona şiită a capitalei. Am mers cu episcopul auxiliar cu un camion ca să ducem ajutoare alimentare în zona sunnită. Am trecut prin controalele severe care despart cele două părţi, dar am experimentat cu câtă cordialitate şi gentileţe ne-au primit în ceea ce putem numi „Caritas-ul sunniţilor”. Episcopii, şi cei siro-catolici şi caldei, au vizitat zonele eliberate din Mosul şi au văzut profanările şi samavolniciile comise: acte împotriva credinţei creştine şi mai în general împotriva umanităţii. Cel care a susţinu indirect sau direct războiul, şi prin alianţe de putere bazate pe comerţul de petrol şi pe traficul de arme, în dauna demnităţii persoanelor şi a popoarelor, va trebui să răspundă într-o zi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa comunităţii internaţionale, fără văluri de ipocrizii false. Dar trebuie să ne întrebăm dacă vrem să rămânem prizonieri ai acestor dezastre sau să ne eliberăm de dărâmături – aşa cum a spus Papa Francisc la Carpi – deschizându-ne la speranţa într-o lume de pace pentru Orientul Mijlociu şi Ţara Sfântă.

Ce semnificaţie asumă recenta redeschidere a capelei Sfântului Mormânt?

A fost unul dintre punctele culminante ale conservării, întreţinerii şi restaurării locurilor sfinte. Şi rugăciunea ecumenică făcută de Papa Francisc, în mai 2014 parcă s-a perpetuat prin dorinţa tuturor comunităţilor creştine prezente istoric de a se activa pentru a permite consolidarea structurală a capelei. De fapt au colaborat Sfântul Scaun, prin Secretariatul de Stat şi Congregaţia noastră, Patriarhia greco-ortodoxă din Ierusalim, cea armeană, alte Biserici locale precum şi donatori şi instituţii din lumea musulmană, cum ar fi regele Iordaniei. Acest semn de unitate vrea să continue acum, printr-un nou acord care să prevadă restaurarea pavimentului şi a zonei înconjurătoare, găsind muncitorii calificaţi cei mai buni care ar putea garanta cea mai bună intervenţie. Este în desfăşurare şi cea a bazilicii Naşterii din Betleem, unde s-a născut Isus. Şi în acest caz Congregaţia noastră a contribuit: drumul este încă lung, trebuie ţinut cont de interesul pozitiv al guvernului palestinian, dar trebuie amintită şi valoarea mondială a acestui loc, care trece peste graniţele fiecărui stat şi ale intereselor părţilor, aşa cum ne amintesc sfintele tablouri de pe coloanele care aşteaptă restaurarea, care merg de la Olaf de Norvegia la Blaziu şi atâţia alţi sfinţi din diferite popoare şi naţiuni. Aceste două restaurări sunt semne ale acelui viitor ut unum sint care sperăm să se poată realiza mai ales în Ţara Sfântă unde există o prezenţă multiformă a Bisericilor creştine.

Cui sunt destinate fondurile colectei din Vinerea Sfântă în folosul Ţării Sfinte?

Prin dispoziţie pontificală, colecta este împărţită între Custodia Ţării Sfinte,c are primeşte 65%, şi Congregaţia pentru Bisericile Orientale, căreia îi revine 35%. În ambele cazuri ceea ce se adună este destinat fie întreţinerii sanctuarelor, locurilor seculare de pelerinaj şi de celebrare, fie pietrelor vii reprezentate de comunităţile creştine, cu exigenţele lor de viaţă, evanghelizare, educaţie, dreptate şi promovare socială. Apoi dicasterul, în mod deosebit, cu ceea ce primeşte garantează ajutoarele necesar pentru formarea şi pentru viaţa preoţilor şi seminariştilor, pentru operele sociale, fără a uita efortul educativ extraordinar dus înainte zilnic şi uneori în mod cu adevărat eroic de şcolile catolice. Printre altele, aş vrea să amintesc universitatea din Betleem, care are 70% studenţi musulmani, şi este cu adevărat un loc de întâlnire, creştere şi pregătire calificată: la ea vărsăm anual un milion două sute de mii de dolari, la care se adaugă alţi binefăcători instituţionali şi privaţi, graţie lucrării foarte bune de fund-raising dus înainte de Fraţii Şcolilor Creştine (lasallieni) şi de Board of Regents ai ateneului. Semne de reluare şi speranţă vin şi de la universitatea din Madaba, în Iordania, care a avut în fiecare an creşterea numărului propriilor studenţi şi are nevoie să plătească datoriile din trecut pentru a relua cu elan încrezător drumul viitor. În toate aceste realităţi angajarea educativă are la inimă dezvoltarea umană integrală a acestor popoare, cu omul şi demnitatea sa în centru, aşa cum am amintit în aceste zile comemorând enciclica Populorum progressio a lui Paul al VI-lea. Îmi permit să amintesc aici modalităţile obişnuite pentru a trimite această colectă, direct la dicaster, de exemplu prin nunţiaturile apostolice, sau prin comisarii din Ţara Sfântă care trebuie să transmită ofertele la Custodie. În afară de asta, deoarece în ultimii ani s-au activat multe colecte extraordinare datorită urgenţelor, precum şi promovate de binemeritate agenţii sau asociaţii, aş vrea să invit la o generozitate care să nu uite caracterul obişnuit al colectei, cerute de Pontifi. Când urgenţele se vor termina, va trebui să continuăm să ajutăm în cotidian. Numai aşa, atunci când cineva face un pelerinaj, vizitează sanctuarele şi întâlneşte comunităţile, va putea simţi că ele au fost deja parte din propria viaţă şi din propriile alegeri de împărtăşire solidară.

De Nicola Gori

(După L’Osservatore Romano, 12 aprilie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.