Categorii

În afara porţii şi de-a lungul fluviului: Scrisoarea dicasterului pentru consacraţi

Scrisoare-consacratiA vesti Evanghelia este chestiune de inimă. Asta subliniază noua scrisoare a Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de viaţă apostolică intitulată Vestiţi: consacraţilor şi consacratelor martori ai Evangheliei printre neamuri (Annunciate: ai consacrati e alle consacrate testimoni del Vangelo tra le genti, Città del Vaticano, Libreria Editrice Vaticana, septembrie 2016, 160 de pagini). Cu aceste text, după cele trei precedente îngrijite de dicaster şi deja publicate – ritmate de cele trei verbe bucuraţi-vă, cercetaţi, contemplaţi – se încheie ciclul referitor la Anul Vieţii Consacrate care s-a încheiat la 2 februarie 2016.

Scrisoarea aminteşte că inima consacraţilor ar trebui să aibă prin natura sa o dimensiune în mod esenţial în ieşire, adică îndreptată spre alţii. De fapt, prin vocaţia lor, ei sunt specialiştii misiunii, ai vestirii lui Cristos aproapelui, identificat cu fiecare bărbat şi fiecare femeie pe care-i întâlnesc zilnic pe drumul lor. Sunt chemaţi să nu treacă mai departe cu indiferenţă, ci să se intereseze de el, de necesităţile sale şi de aşteptările sale. Prin această atitudine de deschidere faţă de alţii sunt primii care au o tensiune continuă spre exterior: adică, folosind expresia foarte îndrăgită de Papa Francisc, care sunt „în ieşire”.

Unul dintre elementele principale ale textului este invitaţia insistentă de a schimba mentalitatea, de a face un soi de convertire ad extra. În această privinţă sunt propuse câteva gânduri ale Pontifului adresate în mod deosebit călugărilor şi călugăriţelor. Francisc cere cu putere un nou elan, un curaj care nu se dă înapoi în faţa dificultăţilor, o tenacitate în îndeplinirea misiunii pe care Dumnezeu a încredinţat-o fiecărui consacrat. Îndeosebi, vrea ca să găsească din nou carisma de la începuturi a respectivilor fondatori, vrea ca toate comunităţile călugăreşte să fie tot mai asemănătoare cu Biserica primară, aceea a apostolilor, care nu se temeau să iasă pe străzi ca să-l vestească pe Domnul.

Viaţa consacrată este chemată să desfăşoare misiunea sa „în afara porţii şi de-a lungul fluviului”. Cei care o urmează au vocaţia specifică de a fi prezenţi în „situaţiile de mizerie şi de oprimare, de îndoială şi de dificultate, de frică şi de singurătate, manifestând că duioşia lui Dumnezeu nu are limite”. Toate acestea cer energii, rugăciune, jertfă şi fermitate, pentru ca „periferia” să nu rămână numai un cuvânt abstract, ci să fie o realitate zilnică în care se verifică în fiecare moment propria vocaţie. Cristos vrea ca toţi consacraţii să meargă mai departe, fără frică, gata să colaboreze cu orice om de bunăvoinţa pentru ca să ajungă Cuvântul până la marginile pământului. Cu angajarea de a scoate din umilire şi din situaţii de rebutare şi de marginalizare pe cei pe care prejudecata, indiferenţa şi nedreptatea îi condamnă fără apel. Este vorba în practică de a găsi noi modalităţi pentru a merge cu săracii, cu cei mai nevoiaşi, însoţindu-i în cotidianitatea lor.

Scrisoarea îi invită cu vigoare pe consacraţi să schimbe orizontul de vedere, cu înseşi cuvintele Papei Francisc: „A fi în periferie ajută să se vadă şi să se înţeleagă mai bine”. Privind lumea de la periferii de fapt se găseşte curajul de a înfrunta noi provocări, experimentând soluţii şi logici diferite. Este mai uşor a trezi lumea dacă sunt obişnuiţi cu periferiile, oricare ar fi ele, pentru că facilitează atitudinea de a se adresa unor destinatare care nu sunt aleşi pe baza consideraţiilor de comoditate, ci după criterii dictate de compasiune şi de curaj. Nu că ei, consacraţii, nu sunt obişnuiţi să trăiască în linia întâi şi în strâns contact cu locuitorii din periferii, pentru că obiectivul lor este tutelarea demnităţii vieţii umane. Asta se naşte din unirea cu Cristos, din umanismul creştin care îi determină la opţiunea preferenţială faţă de cei săraci. O alegere dictată nu de o modă sau fervoare trecătoare, ci care devine autentică formă de viaţă, pentru că, aşa cum afirmă sfântul Grigore cel Mare, „a-i sluji pe cei săraci este un act de evanghelizare”. Pe de altă parte, aşa cum confirmă scrisoarea, familiaritatea cu săracii a fost mereu caracteristica oricărui nou început şi a reformei. Fără a uita că periferiile nu sunt numai un loc fizic, ci şi o situaţie morală, de suferinţă, culturală şi socială. (Nicola Gori)

(După L’Osservatore Romano, 7 septembrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.