Categorii

În 2019 vor reveni la modă războaiele religioase

Privind acest sfârşit de an 2018, este foarte probabil ca în 2019 vor reveni la modă războaiele religioase. Unele semnale sunt din aceste zile. Ultimul în ordinea de timp este un soi de fatwa lansabă de marele muftiu al Irakului, Abdul-Mehdi al-Sumaidaie, care în predica de vinerea trecută, 28 decembrie, a interzis tuturor musulmanilor să sărbătorească împreună cu creştinii Crăciunul şi Anul Nou pentru că asta înseamnă „că voi credeţi în învăţătura lor”. Aparte faptul de a defini drept „creştină” sărbătoarea Anului Nou, atitudinea muftiului nu este nouă. Ea merge pe urma indicaţiilor care vin din Arabia Saudită şi răspândite şi în Franţa unde diferiţi imami interzic credincioşilor islamişti să ureze „Crăciun fericit” sau „An Nou fericit” creştinilor.

Acestor poziţii le face ecou în India Hindu Janajagruti Samiti, o organizaţie cu bază la Goa, care în urmă cu două zile a îndemnat toată naţiunea indiană să nu sărbătorească „Anul Nou creştin” deoarece creează „pervertire” printre tineri şi cere tuturor conaţionalilor să sărbătorească în schimb Anul Nou în aprilie, în sărbătoarea hindusă Gudhipadwa. Atitudinea lui Samiti este numai vârful icebergului luptei pe care grupurile fundamentaliste hinduse o duc împotriva şcolilor, bisericilor, preoţilor, seminariştilor, păstorilor creştini şi împotriva moscheilor şi imamilor pentru a pune în practică hindutva, ideologia conform căreia India trebuie să fie numai a hinduşilor.

Şi ce să spunem despre vânturile care amintesc de Revoluţia Boxerilor (1900) din China? Aici elevii din şcoala medie şi elementară sunt puşi să jure că nu sărbătoresc niciodată Crăciunul şi Anul Nou pentru că „sunt un atentat la cultura chineză”! Şi pentru a face şi mai eficace interdicţia, în diferite oraşe a fost interzis să se expună decoraţiuni şi pomi de Crăciun, să se organizeze Christmas Parties, închizând biserici şi controlând adunări de studenţi universitari.

În toate aceste cazuri, punerea împreună a Crăciunului şi Anului Nou arată că lupta acestor personaje este înainte de toate împotriva invaziei economice şi culturale a Occidentului. Folosind clişee din trecut, creştinismul este inculpat pentru că este „religie a Occidentului”, trecând deasupra faptului că Isus s-a născut în Asia şi deasupra tuturor mărturiilor care dau dovadă cât de mult au lucrat creştinii în Irak, India şi China pentru binele acelor naţiuni, chiar plătind cu viaţa.

Dar este important de notat că, în loc de verificări şi distincţii istorice, opoziţia nu se concentrează asupra datelor economice sau a globalizării, ci asupra religiei. Este o folosire clară a opoziţiei religioase pentru motive politice. A evoca o invazie religioasă foloseşte la determinarea sentimentelor cele mai profunde ale maselor şi la coagularea lor în susţinerea claselor politice, tot mai distante de truda populaţiilor. Acest lucru este evident în Irak, unde oamenii se plâng de distribuirea puţină a bogăţiei; în India, unde alături de o economie agresivă există zone cu milioane de săraci; în China, unde economia arată semne de oboseală, lăsând mulţi şomeri. Pentru toţi este uşor să indice un duşman extern drept cauză a tuturor relelor; un duşman religios, pentru a inflama inimile; a lovi indivizi religioşi creştini, de obicei nonviolenţi şi uşor de strivit.

Trebuie spus că şi în Occident se riscă folosirea religiei pentru scopuri politice. În Statele Unite există declaraţii în apărarea creştinilor persecutaţi în Orientul Mijlociu şi în China, din partea persoanelor importante ale administraţiei Trump ca vicepreşedintele Mike Pence şi secretarul de stat Mike Pompeo. În Marea Britanie, ministrul de externe Jeremy Hunt a anunţat că vrea să întocmească o hartă a persecutării creştinilor pentru a apăra libertatea religioasă în lume. Şi în Italia, unele personaje politice încearcă să-i adune pe creştini pentru a apăra civilizaţia europeană împotriva „invaziei musulmane”. Celor dintâi le-aş spune că dacă vor să-i apere pe creştinii din Orientul Mijlociu, ar fi mai bine să întrerupă furnizările de arme în Arabia Saudită şi în Emirate, care în toţi aceşti ani au susţinut lupta grupurilor fundamentaliste din Siria împotriva creştinilor (şi a tuturor sirienilor); următorilor, le-aş aminti că „invazia musulmană” (care cu date demografice la mână nu va fi nici măcar până în 2100) se poate contrasta cu pur şi simplu cu o politică mai favorabilă familiilor şi naşterilor.

Aşadar, şi în Occident clasele politice, tot mai distante de popor, exploatează sentimentele religioase pentru a se acredita ca „servitori ai poporului”, în timp ce în realitate pregătesc războaie pentru a da un stimulent economiei mondiale, aflată în stare aşa de rea.

În toate acestea reiese însă un element important: religia, considerată moartă în urmă cu decenii, a revenit la viaţă. Dar pentru ca toate crezurile să nu fie folosite pentru scopuri politice sau războinice, este necesar ca persoanele religioase din orice cultură să construiască punţi – aşa cum invită mereu papa Francisc – să lucreze pentru o convieţuire care să garanteze respectul şi mărturia reciproce.

De Bernardo Cervellera

(După agenţia AsiaNews, 31 decembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.